Se afișează postările cu eticheta apus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apus. Afișați toate postările

miercuri, 9 mai 2018

AȘ VREA SĂ SCRIU

Aș vrea să scriu



De drag de Tine-aș vrea să scriu
În dorul meu nespus,
Cu cer, cu apă, cu pământ,
De patria de sus.

De aș putea, pe nori de cer
Ți-aș condeia poem,
Să afle toți că Te aștept,
Isuse și Te chem.

Din val de mare-aș împleti
Albastre diademe,
Și fruntea Ți-aș împodobi
Cu-a inimii poeme.

Pe munții cei înalți de-aș sta
Să scriu pe iarba crudă,
Alese gânduri, un eseu,
Ce sufletu-mi inundă.

Ți-aș scrie și pe stele, mii
Poeme de iubire,
Să strălucească-n nopți târzii,
Cununi de nemurire.

elena marin alexe

luni, 22 septembrie 2014

Hoinara




Hoinară sunt şi port cuvinte
În buzunarul de la piept,
De-o viaţă te caut pe Tine
Şi mă grăbesc, nu vreau s-aştept.

Ca mierea dintr-un fagur dulce
Pe buze-mi torni al Tău cuvânt,
Mă laşi să sorb din apa vie,
Prieten drag, Isuse sfânt.

Pe inimă mi-ai scris iubire,
Prin legământ m-ai înnoit,
M-ai vindecat de necredinţă,
Dintotdeauna m-ai iubit.

Prin părul meu se joacă iarna
Şi pasul schioapă-tă mereu,
Dar ştiu că drumul înspre casă
Cu Tine nu-i atât de greu.

Prin ochii mei trecut-au toamne,
Vântoase reci şi multe ploi,
Dar mi-ai rămas mereu aproape
Pe drum am mers noi amândoi.

elena marin alexe

marți, 15 octombrie 2013

Eva






De ce mă întorci mereu
la răscrucile vieţii mele
Doamne?
Furca timpului nu -şi mai găseşte loc
în brâul meu de un alb imaculat
şi delicateţea toamnelor ruginii
mă tulbură
mai mult ca oricând,
chemând timpul trecut în trombă
pe lângă sufletul meu
veşnic îndrăgostit
de Tine Isuse.
Roşul frunzelor rupte din soare
îmi picură pe buze
amintirea Golgotei.
Mi-ai spus că ai să te-ntorci
şi mi s-a făcut dor de Eden...
Promit să nu mă mai ating de
pomul oprit...
elena marin alexe