Săptămâna patimilor

Spre alte timpuri gându-mi zboară
Prin veacuri care au apus,
Spre Cel ce-a trebuit să moară
În locul meu, Domnul Isus.

El a venit din veşnicie,
Din măreţia cerului,
Să-şi lase sângele pe glie
De dragul meu, al omului.

Încet se ţese giulgiul morţii
Peste pământul secetos
Şi plânge Domnitorul vieţii
De mila celui păcătos.

Dinspre Golgota se aude
Un murmur viu neostoit,
Se-adună gloatele zălude
La poala muntelui zdrobit.

Şi curge sângele şiroaie,
Cerul se frânge pe Calvar,
Dar omul tot nu se înmoaie,
Iar Domnul plânge cu amar.

Într-un târziu cununi de jale
Îmbracă muntele iubit,
Iar gloatele coboară-n vale,
Isus rămâne părăsit.

Natura-ntreagă cu suspine
De groaza s-a cutremurat,
S-au adunat nori pe coline
Să plângă Marele -mpărat.

Chiar păsările şi-au stins cântul
Când oamenii L-au răstignit,
S-a tulburat intens pământul
Când pe Golgota a murit.

Dar în războiul cu satana

Dragostea Lui a triumfat,
A treia zi învinsă-i moartea,
Hristos din morţi a înviat!

De-atunci clepsidra cerne timpul,
Scripturile se împlinesc,
Isus e viu şi-n cer aşteaptă
Pe toţi acei ce îl iubesc.