luni, 7 februarie 2011

Saraci si totusi atat de bogati!

 Multumesc Tudore! http://tu26dor.blogspot.com
"Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
  Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă. Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
  Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
  Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu. Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...
  A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
  Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
 Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
  Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci. Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
  N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră.
Multumesc pentru fotografie!
 N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă... Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
      84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică... "







Aceasta intamplare am preluat-o de pe blogul lui Tudor, caruia ii multumesc din suflet pentru acceptul de a o posta si eu.
Pur si simplu ma simt ravasita dupa ce am lecturat-o.Incercati si voi.Este o adevarata lectie de viata! 
Va doresc o saptamana binecuvantata!
Elena.

16 comentarii:

nakudo spunea...

ei na bre...ca ma facu omul asta sa bocesc si eu n-o fac prea des...e mare lucru sa realizezi ca cea mai mare bogatie este cea interioara...ca nimeni nu-ti poate lua si ,,saraci"interior...

Lisandru Cristian spunea...

Înduioşătoare poveste de viaţă. Iar titlul pe care l-aţi pus este extrem de bine ales. Spune mult prin el însuşi.

Pavel Bopchiat spunea aşa:

"Bunătatea este o virtute care înfrumuseţează caracterul unui credincios şi prin care se dovedeşte înţelepciunea şi superioritatea lui."

Gândurile noastre bune, la bună recitire şi o zi plină de bunătate şi de zâmbete!

kis spunea...

am citit-o pe blogul chiar uneia dintre aceste surori,care mai apoi a emigrat in germania; trist dar adevarat!
salutari din ardeal!

ARIPI DE FLUTURE spunea...

m-a intristat povestea:(
oamenii vad altfel bogatia,din pacate uita si de bogatia sufleteasca, care e cea mai importanta si cel mai greu de pastrat
va imbratisez cu mare drag

elena marin-alexe spunea...

nakudo
Bogatia interioara este cea care innobileaza omul, draga mea.

elena marin-alexe spunea...

Lisandru Cristian
Da.Te face sa te simti atat de mic in fata marinimiei lor.
O zi buna va doresc Cristian!Cred ca daca am gandi ca si acesti copii, ciata ar deveni mai frumoasa din multe aspecte.

elena marin-alexe spunea...

kis
Nici nu ma-ndoiesc de veridicitatea povestirii.Parca m-am intors in timp, cu alta lume, alte trairi...
O zi buna kis!

elena marin-alexe spunea...

ARIPI DE FLUTURE
Si pe mine m-a cotropit cu finalul atat de transant.Pace si bucurie Fluturasule!

Aris spunea...

...nu ne-am gandit ca eram saraci. in acea zi de Craciun am aflat...
Poate. aceasta e marea durere a poporului roman!
Dar. din pacate. noi nu stim cat suntem de bogati,
ce oameni minunati sunt in tarisoara asta.

... spunea...

Splendida poveste!E atat de induiosatoare ,incat sunt prea sarac in cuvinte ca o apreciez la adevarata sa valoare!
Va doresc o zi buna!

Gourmand spunea...

Hallo Doamna Elena,

Poveste foarte dureroasä care ne aratä cum sintem noi Oamenii..
Nu vreau sä generaliez, da cind citesti asa ceva iti ieste rusine cä esti Om..
Acuma nu vreau sä reprosez prin asta nimic, da nu este Dovadä de ajuns cä Credinta Omului se gäseste in primul rin in Sufle si nu este legatä de Dogme si Religii.
Oameni cu Suflet curat nu le trebuie o Comunitate de Oameni care pe dinafarä se jignesc cu numele de Credinciosi si pe dinäuntru sint numai lor aproape ..
Adeväratä Poveste de Viatä.....

Multe salutäri

elena marin-alexe spunea...

...
Pe cat de induiosatoare, pe atat de reala prietene.Mie mi-a dat mult de gandit.

elena marin-alexe spunea...

Jakob
Acesta este tristul adevar al timpurilor noastre, caci uitam de omul ascuns al inimii si aducem in fata doar dogme saracite de iubirea lui Dumnezeu.
Frumoasa surpriza mi-ai facut drag prieten. Pe cand va urma cealalta cu deschiderea comentariilor pe blog?
Numai ganduri bune cu prietenie.
Elena.

elena marin-alexe spunea...

Aris
Ma gandesc ce drama au simtit acei copii dupa aceasta intamplare...
Aris draga mea, adevarata bogatie o porti in suflet. O zi buna cu imbratisari!

marada spunea...

Vai de mine! Cata durere si cata marinimie!
Ma doare!

elena marin-alexe spunea...

marada
Intr-adevar, dureros.