luni, 4 iulie 2011

Suflete în derivă



De o săptămână plouă şi plouă de parcă Dumnezeu ar fi uitat să mai închidă cămările ploii....Doar că El n-a uitat, ci ne dă timpul după cum merităm şi cred eu că nu merităm mai nimic. De ce? Simplu de răspuns.
Pentru-că oamenii în goană dupa venituri materiale, au uitat cu desăvârşire de Creator şi de binecuvântarea pe care o dăruie acesta celor iubiţi de El, dar au uitat pâna şi de responsabilităţile familiare uneori.


Ropotele ploii se aud când sacadat când murmurat abia, ca o cicăleală care loveşte un singur punct si devine obositoare, traumatizantă chiar.
Mi se pare că aud pe cineva strigănd la poarta si mă grăbesc iuţind paşii pe alee. Poarta scrâşneşte, sătulă şi ea de atâta umezeală. Privesc strada şi uimită văd o mogâldeaţă împleticindu-se prin noroiul uliţei. E Ramona. Mama ei a plecat spre mai bine, lăsându-şi unica fetiţă acasă, în grija soţului ei. Micuţa e atât de slabă, că i se observă oasele prin rochiţa veche, murdară, aruncată la repezeală pe ea. A fost trimisa după pâine şi acum se grăbeşte să ajungă acasă, fără să se sinchisească de apa care şiroieşte pe ea...
Închid poarta trântind-0 cu furie aproape. Ce vină poartă copilul acesta? Unde s-a rătăăcit zâmbetul copilăriei lui?

 De la o vreme, parcă românilor nu le mai pasă de locul lor natal, de parinţii lor, de copiii lor şi se agaţă cu disperare sau lacomie (unii) de himerele pe care le întrevăd în vest. Aşa că fără să mai privească în urmă, aleg să plece iniţial chiar cu gânduri bune, de a se întoarce la familie , la copii.Doar că odată ajunşi acolo, uită de vatra casei lor şi chiar de copii lor care ar trebui sa constituie pentru om - adevărate comori...
Uneori rătăcirea e atât de mare că nu se mai întorc...şi drame inimaginabile zguduie ţara românească. 
Copiii au de suferit cel mai mult, deşi nu au nici o vina, că au venit pe lume. Lăsaţi în grija rudelor sărace sau a bunicilor prea bătrâni ca să facă faţa cerinţelor educative  ale acestui secol, ei vor creşte precum buruienile după plac şi la voia întâmplării. Din păcate ei reprezintă viitorul acestei ţări.Care viitor?
Bine ar fi ca cei plecaţi să câştige atât cât să-şi poată rezolva aici în ţară , ceva pe termen lung.Dar cei mai mulţi se mulţumesc cu un trai zilnic, aproape decent, pe care nu-l au acasă. 
Anii se petrec pe neobservate şi, la întoarcere constată că sunt mai săraci decât atunci când au plecat spre alte zări.
Mă veţi întreba , de ce mai săraci?
- Pentru-că au pierdut între timp familie, prieteni şi copii, ba chiar şi bruma de respect de sine, cu care au plecat în bagajele ascunse in tainiţele inimii. Niciodată nu vor povesti nimănui cum le-a fost terfelită demnitatea de om, ce umilinţe au îndurat şi câte deziluzii au în genţile de voiaj.

Mă ţine captivă imaginea de adineaori de pe drum: o fetiţă zgribulită, murdarăde noroi,care fuge cu paşi marunţei prin ploaia deasă, fără să ocolească bălţile.Sub braţul slabănog, turtită stă o pâine, umezită deja...

Ploaia continuă să-şi cearnă lacrimile peste un ţinut, atât de bogat şi frumos cândva, numit România,unde copiii fericiţi, mergeau cu părinţii lor la plimbare în parc...
 Asaltată de gânduri controversate, în compania monotonă a vremii de afară, mă asez în fotoliu şi pun măna pe telecomandă într-o încercare disperată de a uita totul, dar abandonez gîndul repede. Am certitudinea ca nu voi scapa uşor de privirea micuţei flori, plină de tristeţe, de neputinţă, a cărei petale au început deja să cadă, înainte de vreme...

elena marin alexe-2011

12 comentarii:

Copilul cu ochi caprui spunea...

Asa este, foarte frumos spus.

Aris spunea...

Si uite asa Elena draga, ne reintoarcem la drama fetitei cu chibriturile scrisa acum vreo 200 de ani. Se pare ca societatea moderna sacrifica in modul cel mai odios, copiii.

Nu ploaia coloreaza in gri fundalul din textul tau, ci umerii aceia zgribuliti ai fetitei ce isi duce sub brat copilaria trista...

ARIPI DE FLUTURE spunea...

minunata postarea va imbratisez

Lisandru Cristian spunea...

" De la o vreme, parcă românilor nu le mai pasă de locul lor natal, de parinţii lor, de copiii lor şi se agaţă cu disperare sau lacomie (unii) de himerele pe care le întrevăd în vest. Aşa că fără să mai privească în urmă, aleg să plece iniţial chiar cu gânduri bune, de a se întoarce la familie , la copii.Doar că odată ajunşi acolo, uită de vatra casei lor şi chiar de copii lor care ar trebui sa constituie pentru om - adevărate comori...
Uneori rătăcirea e atât de mare că nu se mai întorc...şi drame inimaginabile zguduie ţara românească."

Dezrădăcinarea ne va afecta iremediabil. Păcat. În "lumina" noilor evenimente - cele de la BAC - semnalele pozitive au murit subit.

Gânduri bune, scumpă doamnă, o zi cât se poate de bună să aveţi!

elena marin-alexe spunea...

Copilul cu ochi caprui
Frumoas poate, dar trist si real, din pacate.

elena marin-alexe spunea...

Aris
Da draga mea, este o drama mai actuala dar la fel de zguduitoare.

elena marin-alexe spunea...

ARIPI DE FLUTURE
Este atat de adevarata , ca ma doare sufletul...

elena marin-alexe spunea...

Lisandru Cristian
Cred ca si rezultatele de la bac, sunt o consecinta a dezradacinarii fara precedent, a romanilor inconstienti de viitorul copiilor carora le-au dat viata.
Sa speram ca lucrurile se vor rearanja...
O zi buna va doresc dragi mei!

Rappa_ru' spunea...

Trist, dar adevarat ceea ce scrieti aici. Speram intotdeauna la mai bine. Doamne Ajuta ! Salutari si o seara frumoasa doamna Elena !

Georgel spunea...

Atat de frumos!...scrieti foarte frumos, mi-ar placea sa o pot si eu face la fel de bine. In tara noastra multi copii impartasesc situatia Ramonei...lasati singuri, rupti de sentimentele materne si aruncati intr-o lume cruda, rea si rece...ca o ploaia. O ploaie prin care majoritatea alearga pentru a aduce o paine...

elena marin-alexe spunea...

Andrei
Da.Simt amarul si acum....

elena marin-alexe spunea...

Georgel
BINE AI DESCRIS LUMEA ACTUALA...CA O PLOAIE RECE...
TE MAI ASTEPT CU PLACERE GEORGEL!