joi, 11 octombrie 2012

Eşti fiică de rege!



( Pentru tine, Maruşka )

Tu crezi că nu eşti decât fulgul hoinar,
Dar trecerea ta printre zări este har,
Eşti fiică de rege şi vei moşteni
Comori de iubire oriunde vei fi.

Pe drumul vieţii El te-a întâlnit,
Pe braţe te-a dus, zi de zi te-a hrănit,
Cu lapte şi miere festinul regesc
Şi-un loc te aşteaptă-n palatul ceresc.

Nu-ţi pierde nădejdea când drumul ţi-e greu,
Alături de tine stă El, Dumnezeu,
Asupra-ţi veghează, cu milă în glas
L-auzi cum şopteşte - Nicicum nu te las!

Te simţi ostenită, mai cazi uneori,
De răul din juru-ţi ades te-nfiori?
Ridică-ti privirea, colo în zare
Mai lin vei păşi acum pe cărare.

Păstrează ce ai, ţine dragostea-n gând,
Căci Tatăl tau vine la tine curând
Şi mână în mână spre cer veţi urca,
Cunună de roze pe cap vei purta.

elena marin alexe- oct.2012

10 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Frumoasă dedicaţie/declarație poetică, scumpă doamnă. Să vă trăiască, să fiți sănătoși, să aveți parte de bucurii și de lumină în suflete!
Din partea noastră, cu mare drag, toate gândurile bune!

elena marin-alexe spunea...

Cristian Lisandru
Am scris versurile pentru noruka mea, de care mi-e dor.
Îmi doresc să ajungă sub tipar, să o aibă amintire.
Mulţumiri din suflet, Cristian!

*ELENA* spunea...

Nu-ţi pierde nădejdea când drumul ţi-e greu,
Alături de tine stă El, Dumnezeu,
Asupra-ţi veghează, cu milă în glas
L-auzi cum şopteşte - Nicicum nu te las!
Superbe versuri draga mea Tiză!
Vă doresc o seară frumoasă alături de cei dragi!
Vă îmbrățișez cu drag!

Marius Brad spunea...

colosala ca de fiecare data...

elena marin-alexe spunea...

*ELENA*
Mă bucur că ti-a plăcut poemul meu, Tizo!
Te îmbrăţişez cu iubire din Iubire!

elena marin-alexe spunea...

Marius Brad
Ce dor îmi era de comentul tău, Marius.Să ştii că încă te port în rugăciunile mele.

marada spunea...

Doamne, ce frumoasa!

Sanatate iti doresc!

elena marin-alexe spunea...

marada
Imbratisari, de la Vrancea cu iubire din IUBIREA LUI!

Geanina Lisandru spunea...

Elena,
se simte dorul, vibrează, aud ecoul sufletului tău frumos. Norocoşi cei care te au în preajmă, om frumos.

Sănătate, iubire şi respect pentru cei dragi sufletului tău!

elena marin-alexe spunea...

Geanina Lisandru
Si eu ma consider norocoasă, cu prietenii şi familia pe care mi le-a dăruit Dumnezeu, Gena dragă.
Mulţumesc pentru respect şi iubire, pentru sănătate. Ţi le doresc pe toate înmiit, draga mea, alături de cei dragi sufletului tău.
Gând bun, de la Vrancea şi câţiva stropi întârziaţi de ploaie mocănească!