E iaraşi toamnă Doamne
pe dealuri peste văi
Şi-s pârguite poame
cu foc din ochii Tăi
Jeleşte frunza-n vie
privind spre cer cu-amar
Stă trista despuiată
de-al strugurilor har
În mine frunza cade
cu jale la pământ
Când muşcă întristarea,
m-apropii de Cuvânt
Nici roua de pe iarbă
n-o mai alint în pumn
iar inima întreabă
şi nu ştiu ce să-i spun
Mă mai mângâie vântul
cu adierea lui
Dar si el trece-n goană
prin viaţa omului
Umbrită azi nădejdea
agaţă nori în tei
Greu mai zăresc lumina
ascunsă printre ei
Insingurată floarea,
în seară s-a ascuns
Să nu-i vad ofilirea,
sub vălul nepătruns
Tăcut se cerne timpul
în mine totu-i scrum
Îngenunchez la cruce
pe-o margine de drum.
Căci totuşi toamna asta
pe suflet mi-a săpat
Inflexiuni de galben
de printre zări pictat
