Furtuni

Încrâncenat

mă ţintuie văzduhul,

cu ochi nevăzuţi,

reci şi sticloşi,

ascunşi printre nori,

ispitind furtuna

cu şoapte de vânt.

Speriată,

îmi strivesc buzele

până la sânge,

să nu-mi scape cuvântul

abia incolţit,

viclean şi tainic,

născut din firesc,

adăpostit printre gânduri

stinghere.

Îndurerată,

cu mâna stângă

trimit bezele

perforate de lacrimi,

undeva anume,

căutând cu ardoare

printre visuri albe,

o nouă dimineaţă

învăluită în senin.

Spre zări,

departe de vălmăşagul

nebulos şi întortocheat

al amintirilor  răzleţe,

stă Dragostea.

Acolo, unde cerul plânge

de mila pământului!