sâmbătă, 3 septembrie 2011

Rămas bun "tata Pesi"


„Să-i ajut exact pe cei care au nevoie şi când au nevoie” 
Asta a fost deviza, sub care a trăit marele chirurg, Pesamosca Alexandru, pe tot parcursul vieţii lui.
Astazi românii îi aduc omagiu deşi nu toţi au posibilitatea să fie prezenţi la funeralii. Depun această floare virtual, în numele celor ce ar fi dorit s-o facă şi nu au posibilitatea să ajungă la catafalc.


- Drum bun spre veşnicie Domnule Doctor !

10 comentarii:

maranata spunea...

M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,....
Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare.
"Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile din ochi; căci truda îţi va fi răsplătită, zice Domnul
da vafi o răsplata pentru truda celor smeriţi...

Lisandru Cristian spunea...

Dumnezeu să-l odihnească. O mare pierdere...

Ionel Mesaroş spunea...

Dumnezeu să-l odihnească!
"Tata Pesi" a fost un Om pilduitor,înălţat de virtutea de a face bine semenului său.
Arar ,vom mai avea parte de asemenea modele umane!
Vă doresc o zi liniştită!

elena marin-alexe spunea...

maranata
Doar El poate rasplati fiecaruia dupa fapta si credinta lui.
Multumesc de lecturare.O zi binecuvantata sa ai!

elena marin-alexe spunea...

Lisandru Cristian
Sunt atat de puţini oamenii cu suflet altruist, încât da, pierderea este foarte mare Crstian...

Aris spunea...

Dumnezeu sa il odihneasca!
Floarea aceea din mana ta, Elena are un miros divin. Sufletul omului acesta trimis sa ne arate ca se poate sa traiesti demn, fara sa intanzi mana, se bucura cred acum de mirosul raiului...

lidy spunea...

Impresionanta postare atat prin continut, cat si prin semnificatie, dar mai ales prin sensibilitatea pe care o transmite. E trist, dar e bine ca a existat un asemenea om si subliniez aceasta calitate a doctorului Pesamosca.

elena marin-alexe spunea...

Ionel Mesaroş
Ma intreb daca medicii de astazi, au invatat pilda iubirii de la el...

elena marin-alexe spunea...

Aris
Imi place tare mirosul ei si e divin cum spui Aris draga!

elena marin-alexe spunea...

lidy
Poate ca in urma lui si alti "urmasi" ai lui Hipocrate, vor intelege care le este menirea.
Gand bun de acasa!