O nouă descoperire, face vâlvă în presa română: Valentin Ceauşescu are o fiică în vârstă de doar 14 ani, născută după revoluţie.
Fetiţa poartă numele bunicii ei după tată, Alexandra.Tatăl ei a ţinut-o departe de ochii presei, ocrotind-o de drama unui nume nefast. Mă întreb şi vă întreb,ce vină are micuţa ca aşa a vrut Dumnezeu să se nască din spiţa neamului unui dictator ?
Acum va fi vânata de toţi şacalii din presa română şi nu numai.
Oare ce parinte nu ar fi procedat la fel ca Valentin, să-si protejeze fiica de ghearele unei prese avidă doar de scandaluri?
Ştim cu toţii că presa română, cu mici excepţii s-a dedulcit la vulgaritate şi scandaluri promovând urâţenia abssolută.
Este deajuns să treci pe lângă un chioşc de ziare, ca să-ţi dai seama de vulgaritatea, agramaţilor care se lăfăie pe primele pagini, sub ochii trecătorilor..
Şi când deschizi televizorul, eşti asaltat de emisiuni de prost gust, agresivitate si vulgaritate in exces.
De parcă noi românii nu am avea cu ce să ne lăudăm.
Avem bineânteles,foarte mulţi oameni valoroşi, dar ei nu au loc pe primele pagini ale presei române.Ca să apari în paginile ziarelor trebuie sa fii: hoţ, fufă, beţiv, criminal, homo sau vre-un politician corupt ori cazut din graţiile presei şi te-ai facut cu un articol şi o poză în ziar. Cât despre restul oamenilor cu valori adevarate: Drum bun în anonimat!

Tristă a ajuns ţara mea. Doamne ai milă de poporul român!

26 de comentarii:
Asa este sora draga.In locul faptelor urite ar trebuii puse mai multe exemple frumoase,si fapte bune ca mai mult ar ajuta la educatia copiilor.Vad ei si asa lucruri multe ge mai bine nici nar fi.
Ai dreptate... presa a ajuns sa murdareasca cam tot ce atinge... am simtit asta sambata cand au venit ca sacalii la locul unui accident si pe toate posturile nationale, pe care le credeam cat de cat corecte s-au dat informatii false, despre numarul ranitilor si cum s-a intamplat...
e foarte bine, ca fata aceasta poate sta departe de ochii presei... si de tot ce ar putea sa-i murdareasca numele sau viata...
cand am citit, in mintea mea s-a conturat portetul unei tinere frumoase, luminoase, vesela si curajoasa...
revin... nu stiu daca ati citit asta ... http://www.scribd.com/doc/30683315/Dan-Puric-Despre-OMUL-FRUMOS
sincer.. merita...
Subscriu cuvintelor dumneavoastra doamna Elena.Sunt de acord100% cu ceeea ce ati scris.
Vai de noi !
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toata bucuria Sa!
-cel mai frumos lucru : -E să ai numele scris în "Cartea Vieţii"
-...restul puţin contează,sau eventual "un frumos nimic" ;
-poate această adolescentă va citi aceste rânduri şi va dori să ştie cum poate avea scris numele ei în Cartea Vieţii... simplu crezând în Domnul Isus şi împlinind poruncile Lui!
-salutări sfinte Doamna Elena!
Mare dreptate aveţi draga mea Tiză..
nu oricine apare pe prima pagină a ziarelor.
Vă doresc o săptămână frumoasă!
Mii de pupicei!
Stirea difuzata obsesiv ma umple de scarba. Televiziunile sunt niste hiene. Nici rahatul nu le scapa!
Anikó -
Acestea sunt vremurile din urma...draga mea.
Denisia-
Sper s-o lase in pace.E un copil nevinovat si are dreptul la intimitate.
denisia-
Am sa citesc..Multumesc scumpa mea!
mmary-
Si tie si sufletului tau binecuvantari!Te pup draga mea!
vyky-
Si tie salutari din Vrancea!
ELENA-
o SEARA SUPER ITI DORESC TIZO!
Virtualkid -
Pe mine nici nu ma mai mira marsaviile presei romanesti.
Tocmai aici incepe tragedia... incepem sa acceptam ca nu se poate si altfel.
Din cauza asta refuz eu să mai cumpăr ziare. Ştirile sunt făcute de măcelari,frizeri şi coafeze, oamenii buni şi-au luat demult bocceluţa şi au emigrat...
Salutari Elena de la noi din Michigan :) ce mai faci ??sa stii ca ai dreptate ......
Virtualkid-
Si e mare tragedia.
COSTEA-
Pacat ca au plecat.Cine sa mai schimbe cate ceva pe aici?
ANCA-
Te imbratosez scumpa mea cu pacea lui Isus!
Mi se face cateodata lehamite de tot ce implica presa, televiziune , scandal mediatic... oricum cred ca multi au renuntat la cititul fituicilor mizere si la pierderea de timp, in fata unui televizor care nu mai transmite nimic...
Poate criza asta financiara v-a aduce si schimbarea valorilor...
Avem mare nevoie de oameni model, care exceleaza in munca lor...
Din cauza noastră, Dumnezeu şi-a întors faţa de la poporul român. Poate doar temporar. Poate definitiv. Suntem mult prea atraşi de mizerie şi uităm să ne mai deschidem sufletele. Am pus lacăte mari pe ele şi căutăm senzaţionalul cu orice preţ. Ne uităm sub cearceafurile altora cu o plăcere nebună. Ce poate ieşi de aici, în afară de o distrugere a valorilor morale?
In ziua de azi presa gaseste senzationalul acolo unde nu este. Ce imi pasa mie ca x s-a culcat cu y, ca nu stiu ce pitzi a facut nu stiu ce...daca chiar scriu ceva, macar sa scrie ceva cum trebuie, si despre cine are ceva de transmis. Si sunt destule persoane valoroase in tara asta insa...ei vad valoare acolo unde e kitch. Trist!
Aris-
Cred ca oameni model avem , dar cine sa-i mai bage in seama? O seara buna draga mea!
Intr-adevar 'suntem' un popor avid dupa stiri socante si ni se serveste mancarea dorita.Cat timp vedem mizeria altora, cum sa mai observam propria mizerie.Ne place sa radem unii de altii...
Bineanteles ca lui Dumnezeu nu-i place!
Comentariul tau Cristian a adaugat ce mai trebuia , la cele spuse de mine. Multumesc mult!
Fleur du May-
Barfa si vulgaritatea 'ne' ocupa timpul..deja pierdit.
Bine ai revenit Floare de mai!
Trimiteți un comentariu