luni, 24 ianuarie 2011

Pe urmele Moromeţilor


Ieri, am revăzut nu mai ştiu pentru a câta oară, Moromeţii, un film care mi-a conturat amintiri de demult dintr-o lume pe cale de dispariţie, cea a satului românesc,o lume care moare încet dar sigur.

Parcă mai ieri colindam straduţele periferice ale oraşelului în care m-am născut, căutand să ajung cât mai repede acolo unde străduţa se pierdea treptat şi abia mai făcea loc paşilor mei, spre cărările care dădeau în dealul Spătăreştilor,acest colţ de rai binecuvântat de Dumnezeu, unde mi-a înflorit copilăria.Căutam locuri cât mai sălbatice, printre arbuşti şi iarba înaltă cât mine aproape şi acolo mă simţeam cel mai bine, ascultând freamătul vântului şi glasul neobosit al greierilor.


În fiecare vară, era o mare bucurie pentru mine, când părinţii mă lăsau să petrec câteva săptămâni din vacanţa mare, pe la rudele aflate la ţară, la Bosanci.

Şi Doamne, ce dor îmi e de vremurile acelea...Mi-e dor de şirurile de căruţe încărcate cu fân, care treceau scârţâind trist şi se opreau pe rând la câte o poartă. Ce îmi mai plăceau gardurile din nuiele împletite! Mi-e dor de escapadele prin gradini, după mere sau  cireşe..şi cât de mult imi lipsesc cârdurile de gâşte cu gălăgia lor de precupeţe!
Ce dor imi e să văd pe uliţa satului codane cu flori roşii la urechi şi cu frumoase cosiţe împletite şi aşezate pe cap ca o cunună.
Ei, să nu mai zic ce dor imi e s-o văd pe lelea Lucreţia, cu mijlocul strâns în bete, straşnică femeie purtându-şi cătrinţa cu mare mândrie şi scuturându-şi tălpile goale de colbul drumului în iarba de pe marginea şanţului.

Aş lăsa o fărâmă de dor şi mămăligii cât roata carului, făcută de mâna iscusită a leliţei Firuţa, pe care o împărţea celor 12 fraţi ai ei, dar şi mie deopotrivă. Bună mai era cu brânză de oi si ceapă verde... Mult mai bună decât acasă, unde o împărţeam doar cu Gelucu, fratele meu.
Eh, vremuri duse! Amintirea lor însă e tot mai pregnantă, deşi trece timpul. Acolo în satul dintre dealurile bucovinene, am prins drag de muzica populară, pe care o ascultau oamenii adunaţi ciorchine pe la porţi, doar în zile de sărbătoare, când se întorceau dela biserică.
Dar ploaia?
Era parcă o chemare  acel ceva, care te făcea să nu te fereşti de stropii repezi de vară, ci să adăşti cu braţele deschise sub izvoarele cerului, cu poarta inimii deschisă larg şi bucuria întipărită pe chip.
Doamne şi ce-mi mai placea să cutreier cărările de prin toate dumbrăvile înmiresmate!
Ziua, tălpile parcă aşteptau să mângâie negrul pământului, ca într-o comuniune plină de linişte cu natura, iar mai târziu, noaptea îmi săruta visele, când adormeam  în aroma fânului proaspăt cosit.
Acum satul este în agonie de moarte, iar eu şi tu trecem nepăsători sau neputincioşi pe lângă el.
Şi cum să nu moară când  îşi pierde autenticul pe zi ce trece, transformându-se in hilar şi grotesc?

Ca din pământ răsar clădiri, care de care mai gigantice, diforme şi de prost gust. Pe uliţe, trec în goană lăsând în urmă trombe de praf,maşini scumpe atrăgând lătratul furios al câinilor, blestemele babelor şi fugărind cele câteva găini răzleţe, care s-au aventurat la drum..
Tinerele cu părul vopsit în cel puţin trei culori stridente, îşi scâlciază prin gropile uliţelor, pantofii de sute de euro şi înjură birjăreşte, trăgând cu sete din ţigar
ă  spre disperarea şi oprobiul bătrânilor, care  sprijiniţi de stâpul porţilor, îşi fac cruce.
De prin curţi decibelii îţi agresează intimitatea gândului trâmbiţând un soi de muzică străină satului, dar la modă acum - maneaua. 

Nici cu Dumnezeu nu stau mai bine satenii, deoarece renuntă tot mai des la slujba de duminică, in favoarea altor treburi pe lângă casă, sau  a televizorului.

Eh, multe clipe ale vieţii satului dispar odată cu trecerea timpului.
Un singur obicei nu dă semne de agonie: Bârfa. 

Eu mă retrag cu nostalgia lipită de suflet, hotărâtă să privesc satul doar printre rânduri...

26 de comentarii:

Aris spunea...

Sunt aici Elena, cu dor de satul romanesc si ma gandesc sa ma intorc la tara, unde am o limba de pamant (peste vreo cativa ani), sa-mi fac o casuta de lut si sa scriu, sa scriu, sa scriu...
Iubesc Morometii, fiindca ma simt ca o pasare in salcamul lui Ilie si fiecare personaj din film l-am cunoscut in copilaria mea minunata.
M-am nascut si sunt o taranca in suflet, cu toate ca ma impopotonez si ma dau doamna de oras!
Sa nu uitam ce a spus Blaga:
VESNICIA S-A NASCUT LA SAT!

mmary spunea...

Ati redat in mod obiectiv realitatea satului romanesc .Intr-adevar ,provoaca tristete aceasta transformare ,"evolutie" cum ar numi-o unii,desi , dupa parerea e exact contrariul.

Insa, amintirile dumneavoastra ne-au invaluit cu miresama satului de altadata...

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Iubirea si Bucuria Sa!

Va imbratisez cu iubire din Iubirea LUI!

disa spunea...

Elena, eu sunt binecuvantata din acest punct de vedere. De doua ori pe saptamana imi incarc bateriile, mergand in satul meu natal, care nu si-a pierdut nimic din pitorescul de altadata.
De aceea i-am acordat o pagina speciala pe blogul de familie:
http://disa-naivitate.blogspot.com

... spunea...

Demult,am citit romanul si ,recent,am revazut ecranizarea dupa "Morometii".
Si eu,la fel ca dumneavoastra ,am fost fascinat de modul in care Marin Preda a zugravit satul romanesc.Alaturi de Rebreanu si Dinu Sararu ,il consider pe Marin Preda ca fiind romancierul care s-a aplecat asupra temei satului romanesc realizand monografii dragi sufletului meu .
Din pacate ,satul romanesc traditional este pe cale de disparitie.Modernismul si-a pus pecetea distrugand adevarata frumusete a satului.Metamorfozand satul romanesc,contemporanii nostri ,au "compromis" ideea lui Blaga ca "Vesnicia s-a nascut la sat".
Va doresc o zi frumoasa!

Cristian Lisandru spunea...

Un film extraordinar, făcut după un roman extraordinar. De fiecare dată, îl revăd cu mare plăcere. Cunosc replicile pe dinafară. Nici că-mi pasă, când mi se face dopr de el, mi-l pun pe calculator. Rebengiuc a fost genial, şi nu numai el. Toate personajele păreau desprinse chiar de acolo, din acea lume a satului pe care Marin Preda a ştiut să o zugrăvească atât de bine în cuvinte.

elena marin-alexe spunea...

Aris
Din pacate realitatea este vizibila.Satele romanesti mor putin cate putin...
Mi-e dor de satele de altadata!

elena marin-alexe spunea...

mmary
Intr-adevar cred ca am putea mai bine sa-i zicem involutie..Raman amintirile flori de suflet!
Fii binecuvantata draga mea!

elena marin-alexe spunea...

disa
Esti o fericita draga mea Disa!

elena marin-alexe spunea...

...
Modernismul in acest caz, distruge originalitatea, puritatea si rusticitatea.
Ce mai ramane?

elena marin-alexe spunea...

Cristian Lisandru
Da! Ador sa-l urmaresc fara sa ma plictisesc si asa cum zicisi tu Cristian, cunosc replicile si le savurez cu mare placere.
Ganduri frumoase din Vrancea!

marada spunea...

Mi-ai trezit un dor nebun de satul meu lasat la sute de kilometri.
Cand merg acasa, ma straduiesc sa privesc doar ce imi place pentru a nu strica putinele momente pe care le pot trai acolo!

Toate cele bune!

Lavi H. spunea...

Elena, versetul acela m-a insotit mereu nu stiu cum am putut uita de el chiar acum, iti multumesc mult mi-ai readus o speranta. si, cred ca nu se merita sa renunt la blog, voi continua sa scriu >:D<

elena marin-alexe spunea...

marada
Dorurile invoca amintiri si ne mai plimbam prin timp.Te pup marada!

elena marin-alexe spunea...

Lavi H.
Nici nu stii ce mult ma bucur ca am putut ajuta .Esti un om deosebit, asa ca te rog mergi inainte si:capul sus!
Dumnezeu sa-ti daruiasca pacea si BUCURIA!
Te pup draga Lavi!

Virtualkid spunea...

Am apucat sa mai gust din traiul tihnit si asezat de la tara. Le datorez asta bunicilor mei, cei care mi-au facut atat de frumoasa copilaria:
http://jumatati.blogspot.com/2010/03/o-strabunica-oarecare.html
Imi amintesc si acum felul in care primeam in fiecare toamna bundita noua, cu caciula din blana mielului taiat la Paste.
Am apucat sa mai gust din bucuria pastrarii rosturilor, stiu ce este razboiul de tesut si fuiorul de pe care se torcea lana scarmanata cu mana....
Uneori simt ca sunt bantuit de aceste amintiri.

corina spunea...

Elena, satul romanesc.....pacat ca se pierde in zare...Modernismul nu poate umplea un suflet, pe cand satul traditional ti-l umple si da peste el la fel ca in psalmul lui David.
O saptamana calda cu bucurie!

Cristake spunea...

"De ce tai, ba... salcamul?!"
"Intr-adins, Nila. Sa se mire prostii!"
[...]
"De ce taiati, ba, salcamul?"
"Intreaba-l pe Nila, ca el stie."

Genial. Victor Rebengiuc - uber alles !!!

elena marin-alexe spunea...

Virtualkid
Si pe mine amintirile ma hartuiesc de o vreme..
Altele sunt acum prioritatile in satele noastre si amestecul rusticului cu modernul dau un kitsch de te apuca durerea de cap.
Dumnezeu le stie pe toate iar noi nu putem face nimic.Timpul isi urmeaza cursul!

elena marin-alexe spunea...

corina
Cata dreptate ai draga mea Corina.Dreptate avea si regele David in psalmul 23.
Dumnezeu sa te binecuvanteze scumpa mea!

nakudo spunea...

satul romanesc,din pacate,este deja mort si putrezit.inecat in americaniczare,velentines day,etc...aici eltimile ramasit le-am adunat la scoala intr-un minimuzeu...ultimul razboi de tesut,cu ultimele covoare si prosoape..ultimele porturi si ultimele povesti si legende locale...uneori mai facem masti traditional moldovenesti...ase ca un concurs cu recompense,la care participa 2-3 copiii...in schimb stiu ca faptul ca la tara esti mai aproape de natura mi-a daruit copiii cu mult mai mult bun simt si suflet decat la oras...dar traditia,cultura nostra e terci...complet..odata cu valorile ne pirdem radacinile...devenim niste straini in propria tara...undeva mai incolo...inspre schitul Hadambu,datorita faptului ca oamenii traiesc izolati..inca se mai pastreaza o parte din traditii...dar nu pentru mult timp...va imbratisez cu drag

elena marin-alexe spunea...

Cristake
Nu pot sa te contrazic! Genial, da si parca a simtit el ca satul va disparea treptat...
O seara buna tinere!

elena marin-alexe spunea...

nakudo
Asa este draga mea, doar in satele izolate, unde locuitorii pot fi numarati pe degete, mai poti gasi ceva autenticitate.
Timpul trece si schimba oameni si locuri!
Imbratisari si ganduri bune de inima!

José Ramón spunea...

Elena interesante post gracias por sus visitas
Adiós amiga

elena marin-alexe spunea...

José Ramón
Gracias Ramon!

Anonim spunea...

Am primit azi postarea despre Bosanci,care m-a bucurat mult,fiindca eu chiar locuiesc in Bosanci din martie 1981!
Reda foarte frumos(prima parte)si exact(a doua),dar parerea mea este ca nu trebuie sa ne cultivam AMARACIUNEA,ca nimic nu mai este cum a fost CANDVA...
Si noi,daca ne privim in oglinda,nu mai suntem cum am fost!
Nimic(din existenta materiala)nu este VESNIC!
Doar SUFLETUL(,,omenesc dornic de NEMURIRE")
este vesnic!
,,Toata grija cea lumeasca sa o lepadam!"
Cand vreau sa-mi incant SUFLETUL,privesc in SUS,la dealurile verzi ale Bosanciului si nu in jos ,la vilele efemere!
Trebuie sa selectam ceea ce face bine SUFLETULUI!
Iata ,,GAndul zilei":
,,"Nu este de ajuns pentru a fi fericiţi să avem o familie,
prieteni, o meserie, o locuinţă. Dovada, câţi oameni pe care îi
putem considera chiar privilegiaţi nu sunt fericiţi! De ce?
Pentru că ei nu ştiu să răspundă nevoilor sufletului lor.
SUFLETUL are nevoie să trăiască în IMENSITATE, în spaţiul
INFINIT, nemărginit. Or, omul îşi comprimă în mod constant
sufletul, îl blochează, îl sufocă; el vrea ca acesta să se
mulţumească cu câteva mărunţişuri: câteva succese materiale,
câteva plăceri, câteva sporovăieli.Atunci, SUFLETUL SUFERA şi se
plânge omului: Eu vreau să fiu LIBER, iar tu, prin ocupaţiile şi
grijile tale obişnuite, meschine, mă ţii legat. Eu sunt un fiu al
Domnului, spaţiul este elementul meu, eu am nevoie să mă lărgesc
în nemărginirea cerească.
Faceţi o experienţă, cel puţin câteva minute, lăsându-vă
SUFLETUL să îşi ia avânt şi să se dilate în spaţiu! Lăsaţi-l să
evadeze până când va fuziona cu întreg UNIVERSUL!În acea clipă
veţi şti ce este FERICIREA."

Omraam Mikhaël Aďvanhov
Sa lasam SUFLETUL LIBER,sa nu-l chinuim cu nostalgiile pamantesti!
,,Pentru ce esti mahnit SUFLETE,al meu si pentru ce ma tulburi?Ridica-te,imbarbateaza-te si nadajduieste spre Domnul."(David)
(Cate nu au disparut de pe fatza pamantului si vor mai dispare)
Sa nu ne cultivam AMARACIUNEA, sa ne cultivam CALMUL(calea)RABDAREA(adevarul)si ASTEPTAREA(viatza)!

elena marin-alexe spunea...

Anonim
Nu ai inteles nimic din postarea mea.De ce spui ca ai fi primit postarea de la mine? Ti-am trimes eu vreun link?
1. Este ultima data cand dau accept si raspund anonimilor.
2. Nu ai inteles nimic din continutul postarii mele.Nu e vorba de nicio amaraciune.Este doar o insiruire de amintiri care ma leaga de lumea satului si in mod special de Bosanci.
3. Nu cred ca locuiesti in Bosanci si mai cred ca stiu cine esti.
4. Daca ai fi citit Morometii si ai fi vazut filmul, ai fi inteles postarea mea.
5. Si cel mai important punct este ca:nu ma intereseaza 'maestrul'...Omraam Mikhaël Aďvanhov
de nici o culoare, nici balivernele lui nici ale lui DalaiLama, nici o mantra nici o meditatie din aceasta cultura...
6.Ar trebui, din bun simt, sa te lasi pagubas in a ma vizita caci altfel voi reclama la Google.Acum chiar cred ce mi-au zis niste prieteni, ca ai mari probleme de identitate spirituala.
7. Sunt fericita si implinita prin Domnul Isus Hristos. Restul este desertaciune.