Se-ascunde soarele în nori
jucându-se, de-a baba oarba,
pe umeri poartă dulci fiori,
din foc îşi împleteşte salba.
Se-opreşte ades pe ramuri reci,
sărută frunzele cu teamă,
coboară-agale pe poteci,
lăsându-le pe jos să geamă.
Când în sfârşit a ostenit,
adoarme pe un vârf de munte,
surâzător şi fericit
sub vălul stelelor cărunte.
Dar mâine este-o altă zi,
când iar coboară de pe creastă,
de dimineaţă s-o trezi
cu raze, adunate-n traistă.
La fel ca soarele şi eu
colind pe munte, sau pe vale,
mă odihnesc de gând hoinar
şi-mi lepăd lacrima de jale.
De multe ori imi este greu,
dar nu m-opresc din alergare,
cu Domnul îmi este ușor,
să trec prin orice încercare.
Mereu Mi-a spus să nu mă tem,
în lume voi avea necazuri,
dar El Cârmaciul credincios,
va-nvinge orișice talazuri.
Mă va purta pe brațul Lui,
cu dragoste și cu blândețe,
cu El alături nu mă tem,
mă înfăsoară cu tandrețe.
Încă un ceas, încă o zi,
m-apropie de-a Sa venire,
o zi cum n-a mai fost nicicând,
bogată-n slavă și-n mărire.
elena marin alexe
