Nu te compromite, nu te ai decat pe tine!

Daca e vineri, Hai la plimbare la brat cu poezia!

Azi,va propun o clipa de trecere prin versurile Geaninei Lisandru - http://geaninalisandru.wordpress.com/
 

În noaptea teiului în floare

În noaptea teiului în floare,

Îmi număr paşii pe alee,

Parfumul naşte încântare,

Între natură şi femeie.

În noaptea teiului în floare,

Lumina nu se mai aprinde,

E bezna mai aţâţătoare

Şi-o vrajă rece se intinde.

În noaptea teiului în floare,

Alunecoasă luna trece,

Salut-a cerului grandoare,

Rămâne însă pururi rece.

În noaptea teiului în floare,

Colind pe străzi întunecoase,

Dau mâna cu înfiorare,

Cu flori, copaci, garduri şi case.

În noaptea teiului în floare,

Mă-mpac cu cerul şi pământul,

Iubesc şi mângâi iarba mare,

Vorbesc cu stelele şi vântul.

În noaptea teiului în floare,

Tristeţea-n taină mă surprinde,

Iar băncile îmbietoare,

Cu mângâiere m-ar cuprinde.

În noaptea teiului în floare

Îngenunchez înfiorată,

Mă las purtată de splendoare,

Prin văl de stele-nveşmântată.

elena marin alexe

Hava naghila

Pentru voi prieteni....

Vă doresc un sfârşit de săptămână plin de pace şi LUMINĂ!

Ei, cei de la Proconsul, au ales să laude numele lui.Isus Hristos, Domnul veşniciilor 
Hai să ascultăm o fărâmă de cântec...cu Bodo.

Aroganţă la catafalc

Daca e vineri...Hai la plimbare la braţ cu poezia!

Vă propun azi o poezie de Radu Luca Dupeş

Eu nu te plâng, nu am de ce, poete…
Nu am fost rude, nu te-am cunoscut,
Dar vreau să şterg novembre cu-n burete,
Din calendarul binecunoscut.

Sunt zile-amare pentru naţiune, 

Aşa cum ţie îţi plăcea să zici,
Tu ai luat o ambarcaţiune,
Lui Avram Iancu să îi ţii un speech.

Ce fericiţi te-aşteaptă la o ţuică, 

Nichita, Eminescu şi Marin,
Sper c-ai luat stiloul şi-o fiţuică,
Ai grijă să nu o pătezi cu vin!

Să le transmiţi ce jale e în ţară 

Şi bucuroşi să fiţi că aţi scăpat,
Iar moartea, strictă taxă forfetară,
Să o cinstiţi c-o vorbă de… rahat.

Nu plâng deloc, n-am lacrimi pentru tine, 

Destrăbălat ai plâns în locul meu,
Şi mă mai mir că nu-ţi este ruşine,
Cum ne-ai lăsat pe toţi când ne e greu.

Ţi-a fost uşor să pleci spre libertate, 

Te-ai săturat povara să ne-o duci,
Nu ţi se pare o absurditate
Să ne reciţi poeme dintre cruci?

M-ai enervat teribil cu tupeul 

De a ne părăsi premeditat,
Ai vrut tu să răsune Ateneul
În noapte. Şi ziceai că eşti bărbat...

Mă străduiam să-ţi fur din vitamine, 

Ca tine aş fi vrut, poet, să fiu,
Am copiat doar bolile din tine,
Sunt mort aici, tu eşti acolo viu.

De la A, catre E

 In memoriam Adrian Paunescu - 20 Iulie

Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.

Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.

Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.

Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.

Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.

Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.

Adio E, iubirea mea
Semneaza trist vocala A.

ADRIAN PAUNESCU

În semn de respect pentru POET!

Te caut....

 Dacă e vineri, Hai la plimbare la braţ cu poezia!

Te caut pe căi neştiute mergând pe câmpii, dealuri şi adâncuri de văi,
Şi mă regăsesc în marea-Ţi  iubire, nemărginită milă din ochii Tăi.

Te caut pe aripi de vânt, printre nori, pe abruptele stânci sculptate-n granit
Şi mă regăsesc alinată de dor, de palmele Tale, căci mult mai iubit.

Te caut în susurul apei din zori, în valul ce-ngână şi curge uşor
Şi mă regăsesc setoasă-n pustie, călăuzită doar de foc şi de nor.

Te caut mereu, călător ostenit, spre o cetate ce-mi pare străină
Şi mă regăsesc tristă-n drum spre Damasc, înspăimântată şi oarbă-n lumină.

Te caut în nădejde şi-n iertare, în credinţă, iubire milă şi har,
Şi mă regăsesc pustiită ades, sub poale de deal, înspre tristul Calvar.

Te caut şi pe muntele cu maslini, confuză privesc, mi-e sila de mine
Când Tu cu iubire mă ierţi şi mă chemi, stând lâng-un foc, eu mă lepăd de Tine.

Te caut în bogăţii şi-n dorinţe, sorbind cupa vieţii cu foc şi cu dor.
Şi mă regăsesc flămânda şi-n zdrenţe, tânjind la casa Tatălui iubitor.

Te caut în mine cu-nfrigurare, cu mâini tremurate şi buze mute
Şi mă regăsesc ca tâlhar ţintuit, plin de nădejde pe cruce, pe-un munte.

elena marin alexe 

Cornel şi nemărginirea. . . .

A plecat şi Cornel Fugaru, azi la ora 13.
A trăit o perioadă la Fălticeni fiindu-mi vecin şi a urmat liceul Nicu Gane.Pot să spun multe despre el, dar voi spune doar- că a fost un om de mare caracter şi un excelent compozitor, care a făcut carieră în muzica uşoară românească, dar care a fost premiat şi peste hotare.
Ne-au rămas melodiile lui superbe!
Cornel Fugaru şi-a ales nemărginirea.......?



Un trandafir alb în memoria lui...

La bâlci

Ce freamăt se aşeza pe oraş, odată cu sosirea anuală a bâlciului, sau iarmarocul , cum ziceau bătrânii. Când se apropiau zilele temeiului, adică hramul de Sf.Ilie de pe 20 iulie, micul oraş renăştea parcă, lăsându-şi zdrenţele cernite ale fiecărei zile, îşi lua haine de sărbătoare. Şi când spun asta, ştiu ce spun...
Cu o săptămână înaintea temeiului, străzile din apropierea terenului unde se instala bâlciul erau pline de forfotă şi culoare.
Femei venite din satele din jurul Fălticeniului, de prin Mălini, Sasca, Tarna Mare,Ipoteşti,Mitoc, Bosanci, umpleau gardurile înveşmântându-le, cu neasemuite covoare moldoveneşti, cu deosebită alesătură ţesute la războaiele de prin casele  gospodinelor harnice si grozav de iscusiţe. Pe marginea drumurilor stăteau la umbra copacilor căruţele ţăranilor, care veniseră la târg în zi de sărbătoare. Caii se odihneau lângă ele cu fân proaspat la bot. În căruţe erau de toate, de la brânză, până la mere, pere văratice, cu care femeile, îmbracate în cătrinţă şi ie, frumosul strai bucovinean, îndemnau trecătorii:
-Hai la brânzâ bunâ! Hai la meri murati...!
Era o privelişte încadrată de un zumzet continuu şi o paletă de culoare de care mi-e tare dor, pe care nu am mai văzut-o de peste 30 de ani. Era bâlciul aşteptat de întreaga suflare din targul Fălticeniului.

Odată intrat în vârtejul uman care se înghesuia să intre pe străduţa îngustă care ducea spre iarmaroc, erai prins ca într-o sarabandă a reclamelor strigate alandala şi pe care urechea le aduna în buchet:
-Hai la meri dulci- Rahat cu apâ reci- Veniti la "zidul curajului"- Hai să vedeţi  femeia cu coadă de peşte- Roata norocului băieti- Zahăr vată copii- Ciubucuri- Bere reci la halbă – Tiribomba - Mici mititei dragii mei - se auzea in acelaşi timp si toate odată te îmbiau şi te prindeau parcă în mrejele lor, fără putinţă de scăpare. Stăteam mult timp în faţa bazarelor la trasul la ţintă,  aşteptând să cuceresc trofeul care era o figurină de gips divers colorată, sau mergeam la unul din cele patru circuri, în fiecare seară. Totuşi, Gică, cel cu cap de bou , un  bărbat cu jumătate cap de om şi jumătate de bou, era atracţia principală care putea fi urmărită la - zidul curajului.
Aveam timp pentru toate şi plecam cu prietenii când se stingeau luminile la Iujul cel mare.
Dar, dintre toate zbânţuitorile, (asa le numeau oamenii)  maşinuţe, căiuţi, bărci cu care te puteai da peste cap, valurile dunării, roata şi altele, de departe cel mai apreciat era Iuju'  Mare, lanţul care aduna cei mai mulţi tineri. Numele  i se trăgea de la bâlceanul bătrân, care deţinea 3 lanţuri, unul mare şi două mai mici. În Iuj îmi plăcea să zbor dacă se putea şi câte două ore pe seară...facând pe viteaza, învârtind-o pe vecina mea şi pe alte fete din cartier, pâna le apuca ameţeala. De acolo de sus, agaţată pe scaunul legat cu lanţ, vedeam altfel oamenii şi mă simţeam atât de liberă...atât de puternică.
Când turul se termina şi coboram pe pod la Iuju, purtam în suflet o uşoară părere de rău. Mă prindea însă tumultul şi uneori era atâta gloată, încât cu greu răzbăteam prin mulţimea fremătătoare într-o înghesuială gen -om la om-, care se unduia ca valurile marii şi te purta cu ea...
Parcă îl şi aud pe nea Nicanor strigând ca un adevărat negustor şi invitând lumea la delicioasele seminţe de dovleac prăjite:
-   Numa nu ma navaliţ' câti şăpti, opt, viniţ'!
Şi lumea chiar dădea năvală. Se cumpăra orice, chiar de nu-ţi trebuia musai.

Toate resursele băneşti erau epuizate repede şi fără păreri de rău. Unii veneau la bâlci doar pentru a asculta muzica şi pentru a se întâlni cu prieteni dragi.
Seara, de pe la ora 5, era un adevărat pelerinaj, un du-te vino continuu.Treceau prin faţa casei noastre oameni de toate vârstele, de la bătrâni până la copii care abia mergeau în picioare şi toţi se grăbeau spre bâlci. Fiecare era îmbracat în cele mai frumoase haine, ca la o paradă a modei autohtonă, aşa arătau trecătorii de pe strazile fălticinene timp de două trei săptămâni, cât ţinea iarmarocul.
Dar de departe cel mai atrăgător loc erau  străzile din împrejurime, acolo unde arta adevărată vorbea prin frumuseţea culorilor din carpetele, covoarele şi preşurile de diverse mărimi, aşezate pe gardurile gospodarilor, cu acceptul acestora, căci deh, doar e mare târg de Sf. Ilie!

Oftez, împăturind covorul vechi cu trandafiri rosii pe fond negru, rămas de la mama mea şi parcă ascund cu el clipele frumoase de demult, care mă cheamă din timp în timp să deschid uşa inimii, pentru aducere aminte.

elena marin alexe 

Lirică

Vă invit la un moment muzical de excepţie cu Lois şi Daniel Prunaru.

Suflete în derivă

De o săptămână plouă şi plouă de parcă Dumnezeu ar fi uitat să mai închidă cămările ploii....Doar că El n-a uitat, ci ne dă timpul după cum merităm şi cred eu că nu merităm mai nimic. De ce? Simplu de răspuns.

Pentru-că oamenii în goană dupa venituri materiale, au uitat cu desăvârşire de Creator şi de binecuvântarea pe care o dăruie acesta celor iubiţi de El, dar au uitat pâna şi de responsabilităţile familiare uneori.


Ropotele ploii se aud când sacadat când murmurat abia, ca o cicăleală care loveşte un singur punct si devine obositoare, traumatizantă chiar.
Mi se pare că aud pe cineva strigănd la poarta si mă grăbesc iuţind paşii pe alee. Poarta scrâşneşte, sătulă şi ea de atâta umezeală. Privesc strada şi uimită văd o mogâldeaţă împleticindu-se prin noroiul uliţei. E Ramona. Mama ei a plecat spre mai bine, lăsându-şi unica fetiţă acasă, în grija soţului ei. Micuţa e atât de slabă, că i se observă oasele prin rochiţa veche, murdară, aruncată la repezeală pe ea. A fost trimisa după pâine şi acum se grăbeşte să ajungă acasă, fără să se sinchisească de apa care şiroieşte pe ea...
Închid poarta trântind-0 cu furie aproape. Ce vină poartă copilul acesta? Unde s-a rătăăcit zâmbetul copilăriei lui?

 De la o vreme, parcă românilor nu le mai pasă de locul lor natal, de parinţii lor, de copiii lor şi se agaţă cu disperare sau lacomie (unii) de himerele pe care le întrevăd în vest. Aşa că fără să mai privească în urmă, aleg să plece iniţial chiar cu gânduri bune, de a se întoarce la familie , la copii.Doar că odată ajunşi acolo, uită de vatra casei lor şi chiar de copii lor care ar trebui sa constituie pentru om - adevărate comori...

Uneori rătăcirea e atât de mare că nu se mai întorc...şi drame inimaginabile zguduie ţara românească. 

Copiii au de suferit cel mai mult, deşi nu au nici o vina, că au venit pe lume. Lăsaţi în grija rudelor sărace sau a bunicilor prea bătrâni ca să facă faţa cerinţelor educative  ale acestui secol, ei vor creşte precum buruienile după plac şi la voia întâmplării. Din păcate ei reprezintă viitorul acestei ţări.Care viitor?

Bine ar fi ca cei plecaţi să câştige atât cât să-şi poată rezolva aici în ţară , ceva pe termen lung.Dar cei mai mulţi se mulţumesc cu un trai zilnic, aproape decent, pe care nu-l au acasă. 

Anii se petrec pe neobservate şi, la întoarcere constată că sunt mai săraci decât atunci când au plecat spre alte zări.

Mă veţi întreba , de ce mai săraci?

- Pentru-că au pierdut între timp familie, prieteni şi copii, ba chiar şi bruma de respect de sine, cu care au plecat în bagajele ascunse in tainiţele inimii. Niciodată nu vor povesti nimănui cum le-a fost terfelită demnitatea de om, ce umilinţe au îndurat şi câte deziluzii au în genţile de voiaj.

Mă ţine captivă imaginea de adineaori de pe drum: o fetiţă zgribulită, murdarăde noroi,care fuge cu paşi marunţei prin ploaia deasă, fără să ocolească bălţile.Sub braţul slabănog, turtită stă o pâine, umezită deja...

Ploaia continuă să-şi cearnă lacrimile peste un ţinut, atât de bogat şi frumos cândva, numit România,unde copiii fericiţi, mergeau cu părinţii lor la plimbare în parc...
 Asaltată de gânduri controversate, în compania monotonă a vremii de afară, mă asez în fotoliu şi pun măna pe telecomandă într-o încercare disperată de a uita totul, dar abandonez gîndul repede. Am certitudinea ca nu voi scapa uşor de privirea micuţei flori, plină de tristeţe, de neputinţă, a cărei petale au început deja să cadă, înainte de vreme...

elena marin alexe-2011

Meditaţia zilei. . .

Cântarea de duminică, o meditaţie pentru fiecare zi....

Meandre

 Dacă e vineri, Hai la plimbare la braţ cu poezia!

Am încercat să pătrund
prin lacunele sufletului meu,
dar mi-am poticnit inima
în perdele de întuneric,
prea devreme lăsate
peste pâlpâiri de viaţă,
abandonată la capătul speranţei.
Mă resemnez tacit şi
incerc sa mă strecor printre meandre,
fără să ating umbre rămase,
în aşteptarea timpului oprit
din peregrinări,
neştiute rătăciri în uitare de sine.
Poate că am să mă întorc
pe acelaşi drum de viaţă,
albită de dor,
sau poate n-o să mai cobor niciodată,
pe alei umbrite, fără speranţă în priviri.

Ochii mei sunt indrăgostiţi
de Lumină.

elena  marin alexe

Ana Eliza Alexandra - o zi, o viaţă!

Işi poartă zâmbetul cu nonşalanţă în colţurile gurii.E fericită.Azi e cea mai frumoasa zi din viata ei. O dor braţele de greutatea florilor primite de la familie si prieteni.
Azi 26 Iunie şi-a marturisit credinţa in faţa multor martori şi în faţa lui Dumnezeu.A urmat botezul Nou testamental.
Am avut bucuria sa fiu alături de ea, de nepoţica mea dragă.

Am citit emoţie în privirile fiicei mele Lidia, azi o mamă fericită.

Si ea trăieşte emoţia zilei...ea, o floare între flori...

Emoţia plutea in aer  şi cerul întreg sarbatorea....căci printre cei îmbrăcaţi în alb era şi ea, Alex.

La botez...cu pastorul Tămaş!

 Am vazut un tata "mândru" şi fericit, tare fericit ...priviti-l:

 Familia Posteucă sarbatoreşte  alături de Ana Eliza...

Ne alăturam bucuriei şi înconjurată de dragostea noastră, nepoţica mea zâmbeste soarelui...cerului...

Alături de unchiul Vlad si Matuşa ei Simo.

Şi felicitările din curtea bisericii, încep în avalanşă, cu Radu şi Magda Almăjan:

Treptat florile i se adună în braţe, mângâietoare şi parfumate:

 Cu Iluş,  "unguroaica" plină de farmec şi bunavointă...care îmi este tare dragă.

Cu profa de pian.
Grup de doamne pline de "Sperantă" ...nu-i aşa?

Dar tot răsfoind fotografiile, am obosit şi ma aşez cu fiica mea la o "clipă" de răgaz...

 Las fotografiile sa vă vorbească, ele au multe de spus, eu, rămân cu amintirea unei zile  de neuitat, - cea mai frumoasă zi din viaţa nepoatei mele Alexandra - 26 Iunie 2011.

Să rămâi cu "zorii"acestei zile iubita mea şi să aştepţi ziua promisă

Zarea
stă agăţată de gâtul pământului
ca o eşarfă diafană de borangic,
fluturând uşor
în palmele vântului răcoros...

Uneori, stropită
cu şoaptele ploilor
care se sfărâmă
de scoarţa copacilor leganaţi în geamăt,
adoarme zâmbind.

Atunci,
îmi atârn privirile de surâsul ei,
ating cu inima curcubeul
şi aştept ziua promisă
din eternitate.

elena marin alexe

Dumnezeu sa te binecuvânteze Eliza mea dragă, cu binecuvântările cerului şi ale pământului  şi să nu uiţi niciodată această scumpă zi!
 ZÂMBETUL TĂU SCRIE O ADEVĂRATĂ POVESTE DE VIAŢĂ FARĂ SFÂRŞIT!!!

Luminiţa Ciuciumiş

"Fata cu voce de aur"- aşa am numit-o eu pe Luminiţa Ciuciumiş.
Astăzi este ziua ei şi mă alătur celor ce o iubesc şi o apreciază, printr-o urare:
LA MULŢI ANI scumpa mea! Să ai alături de tine ,toată viaţa mîna ocrotitoare a Domnului Isus, asta îti doresc eu azi, cu iubire din IUBIRE.

Intrarea interzisă

 Dacă e vineri "Hai la plimbare" cu poezia la braţ....

Tu calcă pe vârfuri
în anticamera sufletului meu,
tine-ţi respiraţia
să nu trezeşti rânduri
scrijelite de dor.

Pe poliţa veche
uitată de vreme lungă,
nu-ţi lăsa privirea,
să nu atingi din întâmplare
risipite clipe.

Deşi  nedumerită,
arunc mantia tristeţii
peste umarul gol
şi te văd răscolind dureri
demult îngropate.


Nu înţeleg însă,
de ce ai intrat pe uşa 
unde scrie cu litere de-o schioapă,
-Atenţie! Intrarea interzisă
persoanelor străine! 

elena marin alexe

Pesamosca SOS

Profesorul doctor Pesamosca în vârstă de 81 de ani, a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca, cu insuficienţă respiratorie gravă. Omul cu suflet mare, care a salvat atâtea vieţi fragede , are acum nevoie de rugăciunile noastre.
Salvatorul, are nevoie acum de intervenţia SALVATORULUI SUPREM......Isus Hristos!

Doamne ai mila de domnul doctor şi facă-se voia Ta în viaţa lui.Amin.

Norei mele, cu iubire din IUBIRE....

Azi este ziua de naştere a nore-i mele Mary Alexe :)
Aş vrea sa-ţi urez şi să-ţi spun multe draga mea, dar  am să ma rezum doar la câteva vorbe.
Îţi doresc să vezi întotdeauna viaţa ca un câmp înflorit şi să te bucuri de fiecare clipă dăruită de Dumnezeu, sufletului tău.
Să-ţi fie viaţa binecuvântată şi ocrotită de Cel Ce Este!!! Să trăieşti fericită, alături de Robert şi copilaşii voştri şi să ne bucurăm şi noi, părinţii voştri, de voi.
Împletesc şi gândurile mele bune, alături de toţi cei ce te iubesc şi te felicită  în această zi deosebită pentru tine scumpa mea!

La Mulţi Ani şi Buni Măruka!

Ochiul din mine

Îmi şchioapătă pasul ascuns printre flori,
fierbinte fiorul mă poartă spre nori.

Albastru ca zarea e sufletul meu,
sensibil şi tandru doineşte mereu.

Pe umeri ţin greul, pe palme cununi,
la chip am lumină, în ochi port genuni.

Mă doare tristeţea şi plâng uneori,
ca roua discretă ce cade  în zori.

Ascunse de lume  prin cele cămări
păstrez nestemate ce-aduc alinări.

Mă-nchin liniştită când zorii răsar,
am candela vie şi-n inimă jar.

Spre Tine privirea abia se ridică,
Ce mare eşti Doamne, cât sunt eu de mică!

elena marin alexe

Albert Einstein, în citatele sale...

Albert Einstein (14 martie 1879 – 18 aprilie 1955), fizician german,de origine evreu, cel mai faimos evreu al sec. XX, autor al teoriei relativitatii, laureat al Premiului Nobel pentru fizica. Cele mai importante contributii sunt legate de teoria relativitatiii, cosmologie, teoria capilaritatii, mecanica statistica, teoria radiatiei etc. El a fost si un activ militant al pacii si sustinator al cauzei poporului evreu.

Nu ma gandesc niciodata la viitor. El vine destul de devreme.

Cel care nu gaseste niciun sens vietii, acela nu este numai nefericit dar nici nu prea e in stare sa traiasca.

Fantezia este mai de pret decat stiinta caci stiinta este limitata.

Ma intereseaza mai mult viitorul decat trecutul pentru ca in el am de gand sa traiesc.

Lumea nu este amenintata de oameni rai ci de cei care permit raul.

Cele mai frumoase lucruri in viata nu sunt cele obtinute cu bani.

Daca umanitatea mai vrea sa traiasca, are nevoie de un nou fel de a gandi.

Dumnezeu nu arunca cu zarurile.