vineri, 9 octombrie 2015

Adevărul... lui Ivan Turbincă



       




        Sunt consternată de cei trei nemernici din Brăila şi nu pot să nu mă întreb:
- Oare aşa mult s-a denaturat natura umană? Oare  nu cumva se înmulţesc monştri de lângă noi? Nu cumva avem şi noi partea noastră de vină, când am stat nepăsători şi din laşitate sau comoditate am închis ochii la unele manifestări sălbatice?
Doamne, Doamne, în ce lume trăim? Nu ne lăsa singuri , Doamne!

      De la o vreme nu mai înţeleg ce se petrece în mintea românului.Zilnic veşti tot mai şocante mă fac să îmi pun întrebarea, dacă nu cumva regresul a pus stăpânire peste ţara noastră.
Minciuna şi hoţia, răutatea şi mârşăvia, lipsa de recunoştinţă şi de respect pentru tot ce este benefic sufletului, au invadat mintea şi inima românilor şi nu numai.
Violatorii cresc ca ciupercile după ploaie şi cazurile de răsunet naţional nu mai sunt excepţii, violenţe asupra bietelor animale aduc şi ele o pată peste naţiunea noastră, popii fură oasele sfinţilor de prin mănăstiri...Dumnezeu ştie de ce, ce o fi în planul lor şi cum se mai pot numi ăştia creştini? Tot mai multe crime care te lasă fără grai din pricina violenţei cu care se fac, părinţi sinucigaşi şi ucigaşi de copii şi viceversa, lideri , oameni de valoare cândva, care îşi vând cinstea la mezat, pentru un castron de linte, ce le va distruge libertatea şi onoarea în final. O dorinţă generală de a face rău aproapelui cu orice preţ, de a-l murdări, a-l hărţui, chiar cu preţul ridicolului îi bagă pe unii în CARUSELUL DIAVOLULUI şi-i determină să urască fără motiv, până într-acolo încât să îi vrea la pământ chiar pe cei care cândva le-a făcut mult bine.Astfel binele răsplătit cu rău este partitura preferată a românului.
   

     Toate aceste lucruri mă fac să-mi amintesc de povestea lui Ivan Turbincă şi i-aş da dreptate (sic) lui Ion Creangă, oarecum, dacă nu ar fi pură ficţiune. Asta pentru-că între noi fie zis, după el, unii oameni s-ar trezi în rai şi...negăsind acolo cele lumeşti, diverse plăceri, vicii, răutăţi, nu le-ar fi pe plac, deloc, pacea şi sfiinţenia raiului şi l-ar  părăsi în grabă ,alegând iadul.


    Nu mă mai întreb de ce se întâmplă aceste nenorociri printre oamenii, căci răspunsul vremurilor din urmă l-am găsit în Biblie, dar mă întreb de ce îşi mai pierd oamenii timpul amăginde-se, afirmând că sunt creştini, frecventând o biserică, pozând în oameni de bine, făcându-şi cruce la fiecare pas, dacă în fapt sunt plini de ură, răutate, ingratitudine, lipsă de respect, de dragoste, lipsă de milă, de bun simţ? Ce au de câştigat? Dacă nu le place mila şi dragostea faţă de aproapele, de ce tind să ajungă în rai, căci acolo domneşte Dragostea? Sigur nu este locul lor acolo şi cred că mai bine ar fi să trăiască după pofta inimii şi nu după perceptele lui Dumnezeu, pe care vor să-l amăgească,  vezi doamne că sunt creştini...de parcă Dumnezeu nu le-ar cunoaşte adâncul inimii...
Vai , vai ţie, omule, care încerci să-l minţi pe Cel ce te-a creat! 

Biblia nu minte:
2 Timotei cap.3
1. Să ştii că in zilele din urmă vor fi vremuri grele.
2. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudărosi, trufasi, hulitori, neascultatori de părinti, nemulţumitori, fără evlavie,
3. fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine,
4. trădători, obraznici, ingâmfati; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;
5. avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.
13. Dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi.

 Bine-nţeles că şi anul acesta mulţi se vor buluci la moaştele sfintei Parascheva, uitând că unii dintre propovăduitorii lor  au furat acum câteva zile dintr-o mănăstire,  mâna sfântului Haralambie...

Totuşi speranţa moare ultima, aşa că îmi place să cred în revigorarea naţiunii noastre, să nu mai circule despre români veşti care de care mai şocante, ci din contră să se spună că suntem un popor credincios, milos, doritor de bine, plin de dragostea lui Dumnezeu, cinstit, evlavios, cu o inimă bună şi înţeleaptă.
Doamne ajută!

elena marin alexe

vineri, 2 octombrie 2015

Revederea



 Din depărtare, cimitirul evreiesc îşi întinde braţele spre mine, semn că timpul n-a putut să-i rupă vraja cu care ne ademenea pe noi copilandri anilor 70. Am senzaţia că degetele emoţiei mă sugrumă şi nu mai pot respira. Ochii caută febril casa sumbră, acum, înconjurată de arbuştii crescuţi alandala, care îi sporesc misterul. Sunt cu Dinuţa Hapenciuc, prietena mea şi vecina mamei Senciuc, la care am tras în ospeţie. O ţin strâns de mână căci emoţiile mă copleşesc cu fiecare pas. Ne apropiem tăcute. Pe o bancă, în preajma treptelor, stă o bătrână înveşmântată în albastru închis.E putin adusa de spate si mâinile i se cuibaresc în poală. Aş vrea să o strig, dar un căluş nevăzut îmi pune barieră maxilarelor şi strigătul meu piere mai înainte de a se fi născut...
Un grilaj de fier cu patina timpului pe el, lângă care un dulău enorm se agită, mă împiedică să mă apropii, aşa ca încep să strig timid:
       -Hei, mamă Senciuc! Glasul meu o face să-şi ridice capul şi îndată îi aud vocea  care şi-a păstrat inflexiunile calde, atât de cunoscute:
      - Eii, cari eşti acolo, câ nu ti cunosc? Pleacâ mă, îi strigă dulăului, hai pleacâ şi ducându-şi mâna streaşină la ochi se apropie încet de poartă.
     - Mamă Senciuc, eu sunt , ce nu mă mai cunoşti? Am venit de la Focsani să mai vad locurile astea atât de dragi sufletului meu, să mă întâlnesc cu prietenii pe care nu i-am mai văzut de multă , multă vreme...
Bătrâna îşi frecă ochii cu degetele noduroase, amorţite de timp şi privindu-mă lung dădu din cap, iar zâmbetul ei atât de binecunoscut mie, i se întinse pe obraji luminându-i chipul. Lacrimi de bucurie  prind să-i curgă pe obraji făcânduşi loc printre zâmbete de bucurie, iar surpriza o amuţi câteva clipe. O cuprind în braţe şi mă întorc inevitabil în timp.Stăm aşa îmbrăţişate fără vorbe, doar lacrimile nostre se împletesc unind inimile pline de dor. Într-un târziu ţinându-mă de mână îmi şopteşte numele printre lacrimile care continua să-i umezească ochii:
     - Of, Linuţa, Linuţa dragâ ai vinit sâ mă vez, of, Linuţa! Se aşeză pe bancă şi-mi face loc să stau lângă ea. Tăcem în continuare, şi mă gândesc ce multe ar avea de povestit vechea bancă...O cavalcadă de amintiri, de persoane dragi, trecând peste timp îmi invadează gândul şi anii petrecuţi aici se perindă în faţa ochilor mei cu rapiditate aducând în mine dulceaţa vremurilor petrecute aici, la poalele dealului Spătăreşti.
     - Spune-mi ce mai faci, mamă Senciuc, cum îţi petreci vremea... cu cine mai stai aici? Şirul de întrebări o trezi din amintiri pe bătrână, care începu să sporovăiască despre toate, vrând să mă pună la curent cu noutăţile. Ea vorbeşte neântrerupt, iar eu o privesc mirată cu duioşie, admirându-i vitalitatea sufletului ei, dar observ în acelaşi timp ravagiile cu care timpul şi-a gravat numele pe chipul mamei Senciuc.Obrajii altădată rumeni, sunt acum doar amintire.Închid ochii să o revăd  cu puterea imaginaţiei, dar nu prea reuşesc. Îi mângâi cutele adânci de pe frunte şi de pe obrazul ca de pergament, de pe care cu toată încăpăţânarea lui, timpul, nu a reuşit să-l estompeze farmecul bunătăţii. Apoi privirile ni se întâlnesc şi o căldură fără seamăn mă inundă din albastrul fără prihană al ochilor ei care mă face să strig aproape:
      - Doamneee...ochii tăi mamă Senciuc, au rămas la fel de frumoşi, sunt aşa cum îi ştiu din vremea adolescenţei mele, nu s-au schimbat deloc, îi spun şi  continuu să mă scald în adâncul lor , în  azuriul lor minunat.
      - Ei, Linuţa, tari-i greu sâ rămâi sînguricâ ...aşa începe să-mi spună oful ei şi-mi povesteşte cum şi-a pierdut câţiva copii care i-au murit rând pe rând. O întreb de ce nu merge să stea cu una dintre fete, cu Victoriţa, dar ghicesc răspunsul şi înţeleg că aici este viaţa ei şi aici vrea să fie până la sfârşitul ultimei clipe. Oftează mereu. Durerea i se citeşte în glasul obosit de atâta necaz. Din când în când se adresează prietenei mele:
      -  Nu-i aşa Dinuţa? Aceasta clatină din cap în semn afirmativ.
Mă gândesc, oare ce simte o mamă când îi mor copiii, deşi ea însăşi ar fi pregătită să părăsească pământul care o adăposteşte de 94 de ani. O privesc în tăcere şi aud ca un ropot de vaiete cum îşi plânge fii plecaţi prea curând.  Când şirul vorbelor încetează, mă încumet să-i şoptesc:
     -  Nu te mai necăji, ce putem noi face, mamă Senciuc? Aşa ne este dat de la Dumnezeu un număr de ani şi fiecare la timpul hotărât, când firul vieţii ajunge la sfârşit pleacă din această lume. Important este să  ascultăm de Dumnezeu şi să-L iubim , să trăim frumos, să-L iubim în Fiul Său, căci ne aşteaptă raiul, alături de Domnul nostru, care şi-a dat viaţa, pentru-ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică. Aşa scrie în ev.după Ioan cap 3:16.  Bătrâna mă ascultă cu atenţie şi-mi răspunde prompt:
     - Eu îl iubesc pi Domnu Isus, Linuţa dragâ, da-m pari rău câ  mă dor picioarili şî nu mai pot ajungi la bisericâ. Tari aş mai vre sî merg, da anchilozarea nu mă lasâ di loc...Poati mă ie Dumnezău la El câ am trăit distul şâ tari-i greu sângură. ..noroc am di o nepoatâ di la Gelu meu, cari s-o dus şâ el, câ mi-o rupt inima di dureri. Fata asta  mai vini, îmi faci mâncari...îmi aduci ci-mi mai trebui...îmi spalâ câti ceva... Dacâ n-ar fi e...ci m-aş faci oari? Vai di capu meu, încheie bătrâna, oftând greu. Îşi şterge o lacrimă şi văd că tremurul mâinii nu conteneşte, ca şi lacrima ca şi tremurul vocii.

O privesc continuu de parcă nu m-aş mai sătura de chipul ei. Pare obosită, aşa că Dina  îmi face semn să plecăm. Mama Senciuc caută jos la picioarele ei şi ridică o sacoşă cu bob din care ia câţiva pumni îi pune într-o punguţă de plastic şi mă îmbie s-o iau. Nu pot s-o refuz , aşa că iau punga şi o îndes în poşeta mea şi mulţumindu-i din suflet mă ridic. Banca scârţâie ca o placă de patefon uzată. O îmbrăţişez. Ea mă roagă să mai revin. Eu o privesc lung apoi privirea mi se opreşte pe gardul sumbru al cimitirului. Mă sprijin pe umărul Dinei şi oftez.
Timpul se opreşte brusc şi ne îmbrăţişează dureros., poate pentru ultima oară.

http://www.ziaruldepenet.ro/2015/10/01/revederea/


elena marin alexe

vineri, 25 septembrie 2015

În fiecare zi




În fiecare zi Te caut,
Pe vechile poteci, albastre,
Acolo unde bucuria
Răspunde inimilor noastre.


În fiecare zi, sau noapte,
Mă caută iubirea-Ti mare,
În încercări sau în necazuri,
Te-apropii şi-mi dai alinare.


În fiecare zi, Isuse,
Cetate-mi eşti în ceasuri grele,
Tu cerni din binecuvântare
Şi-alungi oftaturile mele.


În fiecare zi m-apropii
Mereu mai mult de Tine Doamne
Îmbrăţişez dulceaţa vieţii
Din primăveri sau veri şi toamne


În fiecare zi, speranţa,
Mai cerne-o rază-n drumul meu,
Mă-nviorează, mă ridică,
Mai urc o treaptă, urc mereu... 

elena marin alexe

vineri, 11 septembrie 2015

Septembrie





Se-apropie toamna, tiptil, pe cărări,
Hai vino, să vezi cum se-alintă pe zări,
Uşor se strecoară în galbenul ei
Să-şi pună sărutul pe flori, pe alei.

Spre soare zâmbeşte cu milă-n priviri,
Pe raze îi scrie cu ploi amintiri,
Desferecă uşi la pod, la cămară,
Stăpână deplină din zori până-n seară.

Se plimbă, cu vântul la braţ prin livezi,
Prin crengile pline, adesea îi vezi
Le mângâie-n treacăt, şoptind dulci poveşti,
Tu stai şi te miră, cu drag  îi priveşti

Când coşul cu roade bogate ţi-e plin,
Tu ruga înalt-o spre harul divin,
El toamna bogată trimite mereu,
Iubeşte şi iartă, sublim Dumnezeu.

elena marin alexe

luni, 31 august 2015

Aniversare 63

Acum câteva zile,  am mai dat o filă în cartea vieţii mele. Mi-au fost aproape copiii de la Cluj, Lidia şi Sergiu Posteucă, cu nepoţeii, Alexandra, Emi şi Andreea, Simona şi Vlad Oneţ au venit şi ei din Bucureşti, iar lor li s-a adăugat Fiul meu Robert Alexe cu soţia Mary şi nepoţeii, Robert şi Miriam.


Curtea noastră a devenit parc de maşini...iar noaptea s-a luminat de veselie şi glasuri zglobii... Dumnezeu mi-a ascultat ruga şi mi-a dăruit momente de eternitate. Nici nu ştiu cum au trecut cele trei zile de bucurie.


Acum sunt încă sub portalul emoţiilor şi încă visez că am curtea plină. Doar liniştea deplină mă convinge că timpul s-a scurs şi a luat cu el momente minunate, dar mi-a lăsat deschisă o fereastră prin care vin amintirile....

elena marin alexe

Candela



Când îmi aprind candela-n noapte
Se curmă umbrele şi mor,
Inima mea vorbeşte-n şoaptă,
Iar Tu-mi alini toamna de dor.

Luceafărul treptat păleşte,
Când ruga mi-o trimit spre Tine,
Prin crengi se potoleşte vântul,
Şi-i linişte cum se cuvine.

La ceas de taină, printre stele,
De vorbă stăm până spre zori,
Îmi ştergi iar lacrimile mele,
Cu-n gest alungi şi ploi şi nori.

Apoi mă-ntrebi de sănătate,
Cu dragoste mă strângi la piept
De îmi uit temerile toate,
Îmi dai puteri să Te aştept.

vineri, 14 august 2015

La Fălticeni

Când revii în locurile copilăriei, timpul se opreşte în loc, ochii ţi se umezesc de amintiri dragi, inima o ia la fugă şi greu mai poţi ţine pasul cu ea...
Mi-am revăzut pastorul copilăriei şi adolescenţei mele, Orest Hapenciuc, acum în etate de 95 de ani, cu care am petrecut ore minunate.

Apoi, o zi întreagă am colindat strada copilăriei, unde am locuit până la vârsta de 26 de ani. Am imortalizat întâlnirea cu fratele meu, în faţa casei noastre, unde am admirat doar gardul făcut de tatăl nostru, restul fiind schimbat...

Am vizitat-o pe mama Senciuca, paznic la Cimitirul evreiesc...acum în etate de 94 de ani
Duminica am adus laudă Domnului în biserica unde am crescut...

La ieşire ne-am reîntâlnit cu cei mai vechi dintre prieteni şi fraţi.





 Am plecat din micul orăşel, cu amintirea străduţelor, dintre care, unele, mai păstrează patina timpului copilăriei noastre.


La plecare pot spune doar, Doamne binecuvântează Fălticeniul meu drag!

elena marin alexe

luni, 27 iulie 2015

Viaţa mea





Îmi este viaţa o călătorie
a sufletului
printre meandrele ei nevăzute
mă stoarce de puteri uneori
sau mă aruncă în mijlocul talazurilor
Inima se îndoieşte
şi umbrele îmi aţin calea
perfide şi periculoase
Când simt iminenta lor prezenţă
mă înfior de teamă
dar văd mâna Ta Doamne
perforând negura
şi o pace fără cusur coboară spre mine
redându-mi libertatea de a alege
între bine şi rău
Prefer să aleg binele
să urc pe scara ce duce acasă
Acolo sufletul se învăluie
ca într-o maramă catifelată mângâietoare
Într-o clipă toate temerile fug
cascada de lumini mă împresoară
şi înţeleg de ce
Pe domeniul Tău divin domneşte Lumina
iar temerile nu-şi mai găsesc niciun colţişor de odihnă...

elena marin alexe

marți, 21 iulie 2015

Dorina Burada, mamă demolatoare...




Din start vă spun că sunt mamă de băiat. Am citit, ca fiecare dintre voi, despre violatorii din Vaslui şi m-a oripilat atitudinea celor care susţin batjocura unei fete şi aprobă faptele execrabile ale unor tineri dezaxaţi, frustraţi, needucaţi la timp...Oare or fi citit vreao carte  până acum? Mă îndoiesc.
Cel mai mult m-a mirat atitudinea acestei mame, Dorina Burada. Eu , în locul ei nu aş mai ieşi din casă de ruşine şi mi-aş fi dezmoştenit fiul fără să clipesc măcar. Dar se vede treaba că sămânţa ruşinii şi a bunului simţ au pierit de pe meleagurile vasluiene...Asemenea frustraţi se prăsesc într-o veselie în familii fără pic de credinţă în Dumnezeu, fără educaţie , fără bun simţ. Secături, monştri cu chip de om, care vor ajunge acolo unde le este locul, în iadul închisorilor şi vor vedea ce înseamnă sex surpriză...
Nu pot să nu atrag atenţia asupra acelui judecător care i-a lăsat liberi... Chiar nu s-a gândit deloc la biata victimă şi la traumele care o vor însoţi toată viaţa?
Dacă aşa vorbeşte legea în România, mi-e ruşine că sunt româncă.

Femeie, chiar nu ţi-e ruşine că ai crescut asemenea monstru ? Unii, ca şi fiul tău, deopotrivă, au rupt aripile unei vieţi fragede care îşi va petrece restul vieţii prin cabinetele psihologilor.
Ruşine şi sătenilor care aprobă şi ţin partea infractorilor! Cât despre afirmaţia lor că familiile acestora sunt credincioase, la fel ca şi băieţii infractori, daţi-mi voie să mă abţin de la comentarii...

elena marin alexe

vineri, 10 iulie 2015

Nu m-au îngenunchiat




Nu m-au îngenunchiat
anii, ploile, vântul,
gerul, cutremurele,
nici măreţia munţilor.
Nu m-au îngenunchiat
florile în toată splendoarea lor,
câmpiile verzi, norii, sau
întinderea pădurilor seculare,
nici freamătul zbuciumat
a nesfârşitelor mări.
Nu m-au îngenunchiat
aromele desăvârşite, ce ating extazul
în galbene toamne,
nici lacrimile nu au reuşit
să-mi îngenuncheze respiraţia sufletului,
nici rătăcirile, nici eşecurile,
nici chiar trădările  unor "prieteni adevăraţi"
şi m-am mirat când
n-am fost îngenunchiată de lipsuri...
Uneori am crezut că tristeţea
m-a îngenunchiat pasager.
A fost o iluzie.

Doar Dragostea Ta,
m-a îngenunchiat iremediabil,
pentru eternitate, Doamne!



elena marin alexe

duminică, 5 iulie 2015

După 15 ani...


       Zi de mare har, astăzi la Biserica Popa Rusu! Ne-am întâlnit cu Fr.Titi Moga și soția sa. După ce l-am reascultat cu bucurie, cântând ca pe vremuri... am avut părtășie la Cina Domnului, iar la sfârșitul slujbei ne-am întreținut preț de o jumătate de oră printre frumoase amintiri care ne-au legat într-o prietenie nemuritoare... 

DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE! Cu aleasă prețuire. Vine-o zi, vine-o zi....

 elena marin alexe

duminică, 28 iunie 2015

Omenirea încotro?

- Ruşine Obama!

Nu pot înţelege cum naţiunea care a pus numele lui Dumnezeu pe banii lor "In God We Trust", poate încălca atât de flagrant sfiinţenia lui Dumnezeu.
Oare d-lui Obama nu îi este ruşine, nici teamă, de divinitate?

Oare ăsta să fie începutul sfârşitului USA ?
elena marin alexe

 Iată declaraţia preşedintelui american:

"Este o victorie pentru aliații, prietenii și susținătorii (căsătoriei între homosexuali) care, timp de ani de zile, chiar zeci de ani, au muncit și s-au rugat să aibă loc o schimbare. Iar această decizie este o victorie pentru America", a afirmat Barack Obama, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Președintele a afirmat de asemenea că decizia Curții Supreme este o "victorie" pentru copiii cuplurilor de homosexuali, "ale căror familii vor fi de acum recunoscute ca fiind egale celorlalte".

"Astăzi a fost făcut un mare pas în drumul nostru spre egalitate. Cuplurile de homosexuali și de lesbiene au acum dreptul de a se căsători, la fel ca oricine altcineva", a scris Barack Obama pe Twitter.



"Este o victorie pentru aliații, prietenii și susținătorii (căsătoriei între homosexuali) care, timp de ani de zile, chiar zeci de ani, au muncit și s-au rugat să aibă loc o schimbare. Iar această decizie este o victorie pentru America", a afirmat Barack Obama, potrivit AFP, scrie Agerpres
Președintele a afirmat de asemenea că decizia Curții Supreme este o "victorie" pentru copiii cuplurilor de homosexuali, "ale căror familii vor fi de acum recunoscute ca fiind egale celorlalte".
"Astăzi a fost făcut un mare pas în drumul nostru spre egalitate. Cuplurile de homosexuali și de lesbiene au acum dreptul de a se căsători, la fel ca oricine altcineva", a scris Barack Obama pe Twitter.
- See more at: http://www.dcnews.ro/casatoriile-gay-legalizate-in-sua-mesajul-lui-barack-obama_478814.html#sthash.be7BCW6r.dpuf
"Este o victorie pentru aliații, prietenii și susținătorii (căsătoriei între homosexuali) care, timp de ani de zile, chiar zeci de ani, au muncit și s-au rugat să aibă loc o schimbare. Iar această decizie este o victorie pentru America", a afirmat Barack Obama, potrivit AFP, scrie Agerpres
Președintele a afirmat de asemenea că decizia Curții Supreme este o "victorie" pentru copiii cuplurilor de homosexuali, "ale căror familii vor fi de acum recunoscute ca fiind egale celorlalte".
"Astăzi a fost făcut un mare pas în drumul nostru spre egalitate. Cuplurile de homosexuali și de lesbiene au acum dreptul de a se căsători, la fel ca oricine altcineva", a scris Barack Obama pe Twitter.
- See more at: http://www.dcnews.ro/casatoriile-gay-legalizate-in-sua-mesajul-lui-barack-obama_478814.html#sthash.be7BCW6r.dpuf

Căsătoriile gay, legalizate în SUA. Mesajul lui Barack Obama

Președintele american Barack Obama a salutat decizia luată vineri de Curtea Supremă de a legaliza la nivel național căsătoriile între homosexuali.
"Este o victorie pentru aliații, prietenii și susținătorii (căsătoriei între homosexuali) care, timp de ani de zile, chiar zeci de ani, au muncit și s-au rugat să aibă loc o schimbare. Iar această decizie este o victorie pentru America", a afirmat Barack Obama, potrivit AFP, scrie Agerpres
Președintele a afirmat de asemenea că decizia Curții Supreme este o "victorie" pentru copiii cuplurilor de homosexuali, "ale căror familii vor fi de acum recunoscute ca fiind egale celorlalte".
"Astăzi a fost făcut un mare pas în drumul nostru spre egalitate. Cuplurile de homosexuali și de lesbiene au acum dreptul de a se căsători, la fel ca oricine altcineva", a scris Barack Obama pe Twitter.
- See more at: http://www.dcnews.ro/casatoriile-gay-legalizate-in-sua-mesajul-lui-barack-obama_478814.html#sthash.be7BCW6r.dpuf

Căsătoriile gay, legalizate în SUA. Mesajul lui Barack Obama

Președintele american Barack Obama a salutat decizia luată vineri de Curtea Supremă de a legaliza la nivel național căsătoriile între homosexuali.
"Este o victorie pentru aliații, prietenii și susținătorii (căsătoriei între homosexuali) care, timp de ani de zile, chiar zeci de ani, au muncit și s-au rugat să aibă loc o schimbare. Iar această decizie este o victorie pentru America", a afirmat Barack Obama, potrivit AFP, scrie Agerpres
Președintele a afirmat de asemenea că decizia Curții Supreme este o "victorie" pentru copiii cuplurilor de homosexuali, "ale căror familii vor fi de acum recunoscute ca fiind egale celorlalte".
"Astăzi a fost făcut un mare pas în drumul nostru spre egalitate. Cuplurile de homosexuali și de lesbiene au acum dreptul de a se căsători, la fel ca oricine altcineva", a scris Barack Obama pe Twitter.
- See more at: http://www.dcnews.ro/casatoriile-gay-legalizate-in-sua-mesajul-lui-barack-obama_478814.html#sthash.be7BCW6r.dpuf

marți, 23 iunie 2015

Implorare





Te-ndură Isuse, mai picură sânge
Şi rupe Tu lanţul ce inima-mi frânge.

Mi-e sete de aer, mă scald în tăcere
Cuvântul Tău, Doamne , e lapte şi miere.

Cu fruntea în palme te-aştept dimineaţa,
S-alungii norii negri, furtuna şi ceaţa.

Pe bancă, sub vişin, privesc ceru-n taină,
Păstrează-mi ca floarea, albeaţa din haină.

Te-ndură Isuse, speranţa îmi cerne,
Goneşte tristeţea culorilor terne.

Cu mâinile-ntinse, o dată cu zorii,
Te chem să vii, Doamne, împrăştie norii...

Să prindă contur, pe zări, bucuria,
Sub raze de soare să fugă urgia.

Sclipească-n răstimpuri alintul de Tată
Cu stropi de iubire, pe fruntea-mi plecată.

Te-ndură Isuse, coboară la mine,
Mi-e dor de Iubire, de ceruri, de Tine.
elena marin alexe

sâmbătă, 20 iunie 2015

PRINTRE BUCURII

Ne merg la suflet bucuriile copiilor şi nepoţilor noştri. Ieri ne-am adăpat sufletul la bucuria Mirukăi, cu prilejul primirii Premiului I.





DUMNEZEU SĂ TE BINECUVÂNTEZE, PRINŢESA NOASTRĂ DRAGĂ!

elena marin alexe

marți, 16 iunie 2015

Scrisoare deschisă către Ghiţa Ovidiu, Sf. Treime Galaţi




Încă aştept un răspuns de la dv.


Domnule Ovi



Cind ne-am văzut ultima oară în sept. 2004, într-o situaţie delicată pentru Betania, din Focşani ne-aţi spus aşa:
  -Peste un an vom vedea de partea cui este adevărul. Dacă lucrarea va lua amploare, înseamnă că eu am avut dreptate, dacă nu ...Se va vedea.

Am lăsat să treacă nu un an, ci 10 încheiaţi şi daţi-mi voie să vă întreb, acum, în 2015, dacă aveţi curajul răspunderii, privind în urmă, dar şi în prezent să spuneţi deschis, de partea cui a fost adevărul? Ştiţi, de ce s-a distrus aproare totul? Pentru-că aţi zidit pe nisip şi chiar pe nisipuri mişcătoare...Ştiţi bine la ce mă refer, domnule Ghiţă, Ovi! Nu v-a păsat prea mult. Aveaţi interese şi preferinţe proprii - Tonică, Luminiţa, Danţuş.
Cred că ştiţi ce viziune asupra vieţii are acum,discipolul dv. preferat, care se ocupa de catiheză, dar avea şi sarcina să frângă pâinea, Luminiţa Obreja, nu? Dacă nu ştiţi ceea ce mă cam îndoiesc intraţi pe pagina ei de facebook, să vedeţi cât de interesată este de orice, în afară de mântuirea ei, cum ar fi:  Studiul Conştiinţei Cuantice,
http://www.gammainstitute.ro/ro/blog/sas-curs-de-transformare-mentala-si-activare-sinelui-0
Cei ce am plecat de la Betania, destul de mulţi, într-o disperare, debusolaţi, alungaţi de faptul că aţi fost părtinitor faţă de aroganţa şi mitocănia unui om bolnav, ca Emanuel Tonică,  dispreţul, îmgâmfarea şi minciunile lui Iulian Danţuş, ori purtarea neruşinată a Luminiţei Obreja, şi-au găsit refugiu în Dumnezeu şi braţe primitoare, pline de adevărată dragoste şi sfiinţenie. Excepţie fac câtiva, cum ar fi, Lidia Stănchescu, Dănuţ de la Odobeşti şi soţia lui, Vali şi alţii,  care au rătăcit cărarea, s-au pierdut pe drum ... Dar nu cred că vă mai interesează.
Pe mine mă doare, încă, starea incertă a Betaniei şi sper că lucrurile vor lua o altă turnură, dacă se va ocupa de "ea" un  om cu har, cu MILĂ ŞI DRAGOSTE, dar şi responsabilitate în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu.
Aş vrea să vă întreb ceva:
- Nu vă mustră conştiinţa? Vă temeţi cât de cât de Dumnezeu, ca să vă cereţi iertare de la cei ce au avut de suferit din pricina  indolenţei a nevegherii şi a părtinirii de care aţi dat dovadă? Dacă nu aveţi, atunci mi-e milă de dv.

PS. Aş fi putut să dau detalii asupra celor întâmplate, dar le ştiţi dv. foarte bine.Aş putea să scriu un roman pe acest subiect, dar nu ar fi încurajator pentru sufletul cititorilor. 
E trist bilanţul. Dintr-un locaş plin, au rămas doar câţiva, atât cât să-i numeri pe degete. Sunteţi mulţumit acum? V-am văzut recent într-o fotografie. Constat, că aţi slăbit şi fizic… 

Aştept un răspuns, sincer, de la dv. Adresa mea - ellylena@yahoo.com

Elena Marin Alexe

miercuri, 10 iunie 2015

Greu de descifrat

 
 
Când plângi Tu Doamne
se-nfioară tot cerul
oftează pământul
până la marginile lui
Se zbuciumă talazurile mărilor
iar pustiul urlă din străfunduri
pornind furtuni de nisip
zorii zilei se sfiesc să apară
lăsând greul pe umerii nopţilor

Când plângi Tu Doamne
fumegă munţii înalţi
prind a clocoti în străfundurile lor
hăurile întunecoase şi umede
câmpiile îşi ascund faţa
în umbra copacilor solitari
străjeri ai zărilor albastre

Când plângi Tu Doamne
geme universul şi se frământă
de durere scuturând stelele
din bogatele-i plete
Doar omul pe care l-ai iubit
până la moarte
rămâne impasibil ca o mască
greu de descifrat
deşi i-ai dat chipul Tău 


elena marin alexe

luni, 8 iunie 2015

Coşuleţul cu mere de aur



Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?
 Dupa cum este scris: "Din pricina Ta suntem dati mortii toata ziua; suntem socotiti ca niste oi de taiat."
 Totusi, in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
 Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
 nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru. 

Romani 8.35/39

elena marin alexe

sâmbătă, 6 iunie 2015

Nostalgie

Se tânguie vântul prin ramuri de tei
Ai vrea s-aduni vara, în brațe s-o iei,
S-o legi cu frânghii, de inima-ți rece

Dar tristă privești, vezi timpul cum trece.

Răsar fire albe la tâmple mereu,
Te strigă pe nume, ades, Dumnezeu,
De teamă oglinda încerci s-o dosești
Să nu te-nfiori, când în ea te privești.

Dar timpul nu stă niciodată în loc,
Nu poți să-l păstrezi, să-l ții strâns, nu-i breloc,
El curge,se cerne-n clepsidră mereu
De nimeni oprit, numai de Dumnezeu.
elena marin alexe