miercuri, 9 octombrie 2013

Liberă între zăbrele



Azi rămân nemişcată între zăbrelele vieţii deşi  îmi curg lacrimile în cupa mult prea plină a trecătoarei zile...




De o vreme parcă nimic nu-mi mai place...Ori eu am rămas statornică unor idealuri, ori într-adevăr lumea din jurul meu se deteriorează treptat dar sigur.
Unii numesc asta proces de civilizaţie...Eu rămân din ce în ce mai singură, deşi sunt o fire sociabilă şi foarte prietenoasă. Diferenţa dintre mine şi lumea înconjurătoare se adânceşte mereu şi îmi dă frisoane. A dispărut aproape complet, compasiunea, respectul, gratitudinea, credinţa în Dumnezeu,  dragostea, adevărul, îngăduinţa, recunoştinţa...
Lumea e invadată de flagelul minciunii, mediocrităţii, lăcomiei, mândriei, falsităţii, duşmăniei, necredinţei...
Mă doare indiferenţa umană faţă de frumos, artă, propriul suflet, prietenie, responsabilitate, carte...
.
Întrebarea mea zilnică este: Ce să fac Doamne? Pot oare să schimb ceva în jurul meu?






Elena M. Alexe

luni, 7 octombrie 2013

Ce-aş fi fără Tine?


                             
  ".....M-am rătăcit în pădurea singurătăţii mele..."

                                                                                                                       
                                                                                                    
Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Biată frunză vestejită
Aruncată de furtună
Pe o bancă părăsită.

Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Cântec trist doinit a jale,
Îngânat de suferinţă
Pe a patimilor cale.

Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Noapte rece-ntunecoasă,
Zbor înfrânt, fără speranţă,
Neştiind drumul spre casă.

Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Apă cu gust rău, sălcie,
Sau aş fi oază secată
Părăsită în pustie.

Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Pasăre cu aripi frânte
Condamnată-n agonie,
Dezgolită de veşminte..

-Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Un nimic aş fi Stăpâne!   

elena marin alexe                                                             

luni, 30 septembrie 2013

Viaţa ca o toamnă..

http://www.youtube.com/watch?v=iUzaRUZ4GFc 
În memoriam Silvia Tărniceru


Mi-e viaţa toamnă desfrunzită
De nopţi şi zile peregrine
Ce mi se par ca o vâltoare
În drumul meu Doamne spre Tine

Tu mă aştepţi de-o veşnicie
Pe-albastra cerului cărare
Vrei să mă-npodobeşti cu raze
Din aur pur şi pietre rare

Dar pân-atunci îmi trec veşmântul
Cu mare grijă pe la cruce
Păstrez albeaţa ne-ntinată
Căci bucurie-mi va aduce

Mai urc sau mai cobor o treaptă
De multe ori mă poticnesc
Dar pentru-că El mă aşteaptă
Din calea mea nu mă opresc



elena m. alexe



http://www.youtube.com/watch?v=iUzaRUZ4GFc  Priveghiul Silviei a fost ca şi viaţa ei, INEDIT!

miercuri, 25 septembrie 2013

Boare de toamnă



Ascultă romanţa cum plânge
de tremură strugurii-n vie,
e vremea când vara se stinge
purtată de vânt prin câmpie.

Te pleacă-n genunchi, zăboveşte,
o clipă ridică-ţi privirea
spre Cel ce din ceruri priveşte
şi cerne pe tine Iubirea.

Tu crede şi-adună în tine,
speranţă, răbdare, lumină,
şi chiar dacă-s nori pe coline
te apără pacea divină

Încearcă, te-opreşte o clipă,
nimic nu-i pierdut, n-ai să mori,
eşti uns cu balsam pe aripă,
spre toamnă învaţă să zbori.

Ascultă romanţa cum plânge
prin pomii ce freamătă-n vale,
dar candela ta nu se stinge,
tu poartă-ţi lumina pe cale.

elena m. alexe

joi, 19 septembrie 2013

Hai noapte..


Hai noapte
scutură-ţi întunecimea pletelelor
peste umărul aplecat
al pământului ce sprijină zările albastre,
când tăcerea vinovată subjugă
marginile cerurilor îngenunchiate
spre dealul Golgota,
punct forte al universului.
Docilă, ca
toamna asta despletită de patimi,
las în urmă
arome de struguri copţi
şi gutui galbene ca ceara
lumânărilor de pe altarul
Dragostei Lui
şi păşesc spre orizont..

-Hai noapte pe drumuri bătătorite
de suflete hoinare.
Eu te urmez la pas
până voi învinge
oboseala!

elena marin alexe

miercuri, 11 septembrie 2013

Drama lui Ionuţ şi "exodul" câinilor

      

Întâmplarea nefastă cu acel copilaş ucis de maidanezi m-a întristat foarte mult, dar cred că cea mai mare parte din vină ne aparţine nouă, oamenilor şi nu câinilor care se conduc doar după instincte.  Dacă unui om care are pricepere i se întâmplă să devină violent şi chiar să ucidă pentru a supravieţui, ce pretenţie putem avea de la un animal? Cred că ONG-urile se lăfăiesc cheltuind fondurile alocate hranei acestor animale amărâte, care sunt lipsite  de  apă şi hrană timp îndelungat şi care devin tot mai agresive. Am urmărit diverse emisiuni şi am citit pe net diverse opinii pro şi contra. Oamenii, unii dintre ei furibunzi pun punctul pe i: 
      - să moară câinii! Nu ştiu dacă asta este soluţia cea mai bună, căci fără câini vagabonzi de unde vor mai veni bani pentru unele buzunare fără fund..?

      Şi pentru-că sunt bunică, aş avea o întrebare: ce Doamne iartă-mă făcea bunica lor? Cum să fii liniştită când nepoţeii lăsaţi în grija ta nu mai sunt în vizorul tău? Oare doamna stătea la taclale cu vreo altă bunică făcând schimb de reţete de murături pentru iarnă?  Am revăzut-o şi azi la un post tv. încercând să arunce vina asupra paznicilor din parc. M-a mirat atitudinea ei.  Ştiţi de ce? Deoarece eu când plec la plimbare cu nepoţica  mea sunt în alertă maximă...Ochii mei sunt pe ea...Această bunică a fost de o neglijenţă crasă. Păi cum să nu vezi nepoţii în preajma ta maxim 5 min. să zic şi să stai nepăsătoare? Vina exclusivă este a acestei doamne, căci nu era  nimeni obligat să-i păzească nepoţelul. Ea, bunica lui avea responsabilitate pentru el. În locul ei nu aş mai ieşi pe nici un post tv. de jenă De la această dramă nu am văzut-o nici o dată făcându-şi mea culpa.
Cireaşa de pe tort a fost crainicul Lucian Mândruţă care a întrecut orice grad de bădărănie, jignind  grosier pe invitatele din platou, până când una dintre ele a părăsit  emisiunea. Mai avea puţin şi muşca mai rău ca un maidanez. Ruşine!

     În ulţima vreme oamenii au întors spatele animalelor. Poate că este timpul ca cei în drept să-şi asume responsabilitatea faţă de cum cheltuiesc fondurile alocate câinilor vagabonzi.
Trist, este, că acum copiii sunt instigaţi să urască aceste animale a căror soartă este pecetluită. 
Dragii mei, locul câinilor nu este pe stradă, ci în curţile oamenilor, sau în adăposturi.

     Mi-e milă de familia încercată, nu-mi închipui cum aş trece peste asemenea dramă, dar de ce să aruncăm toată vina pe nişte animale care acţionează din instinct? Biete fiinţe care nu ştiu că zilele le sunt numărate şi că omul, prietenul lor cel mai bun pentru care mulţi si-au dat viaţa, s-a întors cu înverşunare animalică asupra lor. 

P.S.
Dar dacă pe Ionuţ îl muşca un şarpe? Eutanasiam şerpii?
elena marin alexe

duminică, 8 septembrie 2013

Timişoara...

Am petrecut o săptămână la Timisoara. M-am plimbat prin oraşul de pe Bega...


am petrecut timp minunat cu micul Stefănel...

apoi ne-am pregătit de nuntă...

 Adi, nepotul meu este fericitul mire...

Mă bucur pentru ei...Dumnezeu să le dăruiască fericire şi pace!




marți, 27 august 2013

Aniversare... 61



     Astăzi păşesc pe al 61-lea an din viaţă. Îl las pe Solomon să vă spună câte ceva din plinătatea înţelepciunii sale. Eu ... "no comment"

1. Am zis inimii mele: "Haide! Vreau sa te incerc cu veselie, si gusta fericirea." Dar iata ca si aceasta este o desertaciune.

2. Am zis rasului: "Esti o nebunie!", si veseliei: "Ce te inseli degeaba?"

3. Am hotarat in inima mea sa-mi inveselesc trupul cu vin, in timp ce inima ma va carmui cu intelepciune, si sa starui astfel in nebunie, pana voi vedea ce este bine sa faca fiii oamenilor sub ceruri, in tot timpul vietii lor.

4. Am facut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sadit vii,

5. mi-am facut gradini si livezi de pomi si am sadit in ele tot felul de pomi roditori.

6. Mi-am facut iazuri, ca sa ud dumbrava unde cresc copacii.

7. Am cumparat robi si roabe, si am avut copii de casa; am avut cirezi de boi si turme de oi, mai mult decat toti cei ce fusesera inainte de mine in Ierusalim.

8. Mi-am strans argint si aur, si bogatii ca de imparati si tari. Mi-am adus cantareti si cantarete, si desfatarea fiilor oamenilor: o multime de femei.

9. Am ajuns mare, mai mare decat toti cei ce erau inaintea mea in Ierusalim. Mi-am pastrat chiar intelepciunea.

10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lasat-o sa se bucure de toata truda mea, si aceasta mi-a fost partea din toata osteneala mea.

11. Apoi, cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe care le facusem cu mainile mele si la truda cu care le facusem, am vazut ca in toate este numai desertaciune si goana dupa vant, si ca nu este nimic trainic sub soare.

12. Atunci mi-am intors privirile spre intelepciune, prostie si nebunie. - Caci ce va face omul care va veni dupa imparat? Ceea ce s-a facut si mai inainte. -

13. Si am vazut ca intelepciunea este cu atat mai de folos decat nebunia, cu cat este mai de folos lumina decat intunericul;

14. inteleptul isi are ochii in cap, iar nebunul umbla in intuneric. Dar am bagat de seama ca si unul si altul au aceeasi soarta.

15. Si am zis in inima mea: "Daca si eu voi avea aceeasi soarta ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai intelept?" Si am zis in inima mea: "Si aceasta este o desertaciune."

16. Caci pomenirea inteleptului nu este mai vesnica decat a nebunului: chiar in zilele urmatoare totul este uitat. Si apoi si inteleptul moare, si nebunul!

17. Atunci am urat viata, caci nu mi-a placut ce se face sub soare: totul este desertaciune si goana dupa vant.

18. Mi-am urat pana si toata munca pe care am facut-o sub soare, munca pe care o las omului care vine dupa mine, ca sa se bucure de ea.

19. Si cine stie daca va fi intelept sau nebun? Si totusi el va fi stapan pe toata munca mea pe care am agonisit-o cu truda si intelepciune sub soare. Si aceasta este o desertaciune.

20. Am ajuns pana acolo ca m-a apucat o mare deznadejde de toata munca pe care am facut-o sub soare.

21. Caci este cate un om care a muncit cu intelepciune, cu pricepere si cu izbanda, si lasa rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Si aceasta este o desertaciune si un mare rau.

22. Caci, drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui cu care se trudeste sub soare?

23. Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz: nici macar noaptea n-are odihna inima lui. Si aceasta este o desertaciune.

24. Nu este alta fericire pentru om decat sa manance si sa bea, si sa-si inveseleasca sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am vazut ca si aceasta vine din mana lui Dumnezeu.

25. Cine, in adevar, poate sa manance si sa se bucure fara El?

26. Caci El da omului placut Lui intelepciune, stiinta si bucurie; dar celui pacatos ii da grija sa stranga si s-adune, ca sa dea celui placut lui Dumnezeu! Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vant.
Eclesiastul cap.2



Elena M . Alexe


joi, 25 iulie 2013

Doină...

Alină-mă Doamne, alină,
De jale mi-e inima plină.

Ascultă-mă, ruga fierbinte
Se-nalţă spre Tine Părinte.

Atinge-mă, crede şi iartă,
Povara e grea, Tu mi-o poartă.

Vorbeşte-mi de cer, de iubire
Si şterge-mi a firii pornire.

Te pleacă spre mine, cu milă,
Mă pierd într-o lume ostilă.

Tu pune-ţi iar mâna pe mine,
Transformă tot răul în bine

Alungă-mi tristeţile toate,
Trezeşte izvoare secate,

Să-mi sorb cu nesaţ bucuria,
În alb să îmi port marturia.

Culcată sub culmea iubită,
Te rog scapă-mă de ispită.

Tânjesc dupa zări de lumină,
Privirea de cer mi se-anină.

Speranţa mea urcă spre Tine,
Coboară Isuse la mine.
  Elena M . Alexe


sâmbătă, 20 iulie 2013

Veac de tăcere


În memoriam Adrian Păunescu
Astăzi poetul ar fi împlinit 70 ani...dar a plecat dintre noi lăsându-ne bogăţia versurilor sale.
Mulţumim, MAESTRE!

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „daca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „nu”
Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „însa”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „hai”
Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
De ecouri mari de piatra vei fi rîsa, vei fi plînsa.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „pleaca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul”taci”
Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.

Sa uitam academia, tribunalul, primaria,
Veverite fara nume ne predea curate legi,
Cînd se va rasti furtuna vorba mea s-o întelegi
Cînd vor susura izvoare afla c-a murit mînia.

Si de unde pîna unde sa uitam ce mai înseamna
Sa ramînem ai naturii, botezati în necuprins,
La sfîrsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins
De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna.

Vai, sînt rîuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, sa spalam în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un tîrziu si muntii sa învete de la noi,
Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte.

Sînt satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare,
Vino sa uitam cuvinte si sa învatam a fi,
De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii,
Sa spalam întrega fire, sa traim cu-ndurerare.

Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere”
Sa uitam cuvîntul „daca”, sa uitam cuvîntul „da”,
Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa
Sa traim tacînd iubirea, fiindca totul e tacere.

poezie de Adrian Paunescu din Manifest pentru mileniul trei (1984)

sâmbătă, 13 iulie 2013

Vis şi realitate



Mi-e inima soră cu creanga de nuc.
Bătută de vânt, de dor mă usuc,
Îmi freamătă frunza de frica urgiei,
Când iarba se stinge în poala câmpiei.

Am strâns în cămară frânturi de noroc,
La grindă mai am de-acu' an busuioc,
Dar urme de zâmbet pe-un colţ de obraz
Răsar când pe nouri văd ochiul Lui treaz.

El cerne iubirea divină mereu
Şi curge balsamul pe sufletul meu,
În liniştea dulce stau clipe fierbinţi,
Sub pleoape s-ascund două lacrimi cuminţi.

Privirea îmi cade pe nucul bătrân,
Cu vântul de seară ador să mă-ngân,
Furtuna se stinge şi arome de crin
Mă-mbie să urc înspre cerul senin.

Ating trepte albe din lespezi de nor,
În hora celestă mă lepăd de dor,
Miresme alese mă-ncântă pe rând,
La braţ cu Iubirea adorm surâzând.

Departe de lume aleg să trăiesc,
Cu stele în plete îmi pare firesc,
Dar creanga de nuc mă-ntoarce din vis,
Himerele râd şi se pierd în abis.

Doar ochiul din taină priveşte cu drag,
Curg lacrimi şi cad pe al inimii prag,
Când seara coboară pe frunza de nuc
O rugă în soaptă m-aplec să-I aduc...

elena m. alexe

luni, 8 iulie 2013

Drum bun în viaţă!

A terminat liceul Sigismund Toduţă din Cluj, a luat bacul cu bine, aşa că acum eliberată de stres pot să-i urez nepoţelei mele dragi, Ana Eliza Alexandra Posteucă - Drum bun în viaţă!

Dumnezeu să-ţi vegheze calea, frumoasa mea!



luni, 24 iunie 2013

De multe ori


De multe ori privirea mea
a fost umbrită de nori grei,
balsam de tină mi-ai adus,
zori de  lumina-n ochii mei.

De multe ori am fost să cad
sub braţul zeului tiran,
cu inima făcută zob
şi-ncărcătură de catran.

De multe ori viaţa mea
s-a mpotmolit, dar n-a cedat,
m-a susţinut iubirea Ta,
nicicând nu m-ai abandonat.

De multe ori descurajat
nu mai puteam să cred, să sper,
doar firav, gând tremurator
se ridica timid spre cer.

De multe ori visam că zbor
spre-albastre zări de infinit,
dar mă izbeam de ziduri reci
şi mă trezem nefericit.

De multe ori speranţe vagi
ca lumânarea se topeau
şi abia dacă le mai zăream,
atât de repede treceau.

Am încercat de multe ori
învingătoare să urc, dar
am reuşit, când jertfa Ta
mi-a cuprins inima în har.

elena marin alexe

vineri, 14 iunie 2013

Dor de părinţi


Cutreieră gândul oaze pustii
Tremură-n vale frunza de vie
Grădina îmbracă flori stacojii
Soarele culcă iarba-n câmpie

Mi-e dor de casa copilăriei
Şi de potecile de peste deal
Ţin într-o mână albul soliei
Vin din poveste mă pierd în real

Nucul din poartă se gârboveşte
Sub el petreceam zile şi nopţi
O veşnicie adăposteşte
Taină de suflet păzită de porţi

Mă cheamă dorul buimac şi rebel
La drumul lung mă călătoreşte
Cum se agaţă mlădiţa-n cârcel
Dorul de ducă m-ademeneşte

Cutreieră gândul calea din vis
Pleoapele cad peste ochii fierbinţi
Trec prin povestea cu flori de cais
Mă plimb peste ani cu dor de părinţi




Elena M . Alexe

luni, 3 iunie 2013

IUBIRE NECONDIŢIONATĂ


Nu-mi condiţionezi nimic
Mă onorezi deşi sunt mic
Prea multă importanţă-mi dai
Mi-ai pregătit şi-un loc în rai

Sunt o comoară-n ochii Tăi
Din crucea Ta culeg văpăi
Cununi de raze împletesc
Să ţi-le ofer căci Te iubesc

Necondiţionat mă ierţi
Iar când greşesc Tată mă cerţi
Cu milă şi durere-n glas
Îmi porţi de grijă pas cu pas

De urc în viaţă sau cobor
Mă ocroteşti cu ochi de nor
Cu Duhul Sfânt mă-mbrăţişezi
Din veşnicie mă veghezi

Pe căi umbroase nu m-opresc
În tot ce fac îţi mulţumesc
Sub cruce gândul mi-l adun
Durerea mea ţie ţi-o spun

Când ceasul nopţii cheamă har
Genunchii mi se pleacă iar
Inima cheamă rugăciuni
Ce alungă frica în genuni

Sunt liniştită nu mă tem
Vii lângă mine când te chem
Din înălţimi mă cercetezi
Tu nu mă condiţionezi

Cu dragoste te-ai răstignit
Ai fost bătut şi chinuit
Azi culeg albe flori de crin
Cu ele inima-mi alin

Tu nu mă condiţionezi
Ţie-ţi spun totul şi mă crezi
Nimic la schimb nu mi-ai cerut
Vrei doar atât să Te ascult

Elena M . Alexe
 

sâmbătă, 25 mai 2013

Nopţi târzii

Mereu aceeaşi placă
aceleaşi nopti târzii
rămân abandonată
pe străzile pustii

La iarnă voi ajunge
deasupra Mării Moarte
voi adormi în valuri
să uit de tot şi toate.

Nervos timpu-n oglindă
scrâşneşte de necaz
eu cu batista albă
sterg lacrimi pe obraz

De-atâta aşteptare
mi-e sufletul bolnav
tu eşti aşa departe
cu zâmbetul suav

Si parcă viaţa asta
nu are nici un rost
tot ce-am făcut eu bine
am nimerit... dar prost

elena.m.alexe 2011

marți, 21 mai 2013

21 Mai...prietenilor mei


De pe meleagurile vrâncene trimit gânduri bune tuturor prietenilor care îţi serbează astăzi ziua numelui, Constantin sau Elena! Cu mare drag!



Elena M . Alexe

marți, 14 mai 2013

Pescăruşul...


Din goana nebună
abia mă opresc la ţărm
cu ochii aţintiţi
spre larg.
Inima ta
ca un pescăruş rătăcit
fâlfâie din aripi
pe o creastă de val zdrenţuită
înspaimântătoare
Te ademenesc înfiorată
iar căuşul mângâietor
al palmelor mele radiază iubire
până simt cum ţi se potoleşte
neliniştea şi tremurul din glas
Acum  mi-e frică
să mai deschid pumnii
Tu nu ştii
dar talazurile încă spumegă
de furie
Îngrijorată
mă prăbuşesc 
pe nisipul rece neprimitor
privirile mele învelite în nori de teamă
rămân să contemple
albastrul infinit
în timp ce buzele
atinse de jarul apusului
freamată rugi
până la spartul zorilor

elena marin alexe
.............................

joi, 9 mai 2013

Când cerul se contopeşte...

Această primăvară mi-a cernut pe inimă nori negri şi am crezut că nu voi mai putea scrie niciodată. Dar, m-a atins Dragostea Lui şi gândurile triste au fugit departe de mine, iar aripile sufletului caută acum zborul spre Înalt.
Elena merge mai departe...

Ating cu degetele oarbe
zarea depărtată.
Nu mă mai mir
că cerul se contopeşte
doar acolo cu marea pătimaşă
de rugăciuni
şi pădurea pierdută
din ochii mei..
De-o veşnicie aproape
sunt amestecate
într-un pahar uriaş
de cristal pur
din care bea Dumnezeu,
doar când
arşiţa şi durerea pământului
ajung până la inima Lui,
la al treilea cer.
Atunci privirile mele
împrumută albastrul cerului
şi-l depozitează
în adâncul sufletului.
Elena M . Alexe