Aş vrea să ating a Lui nemurire
Ţesută pe-un deal în fir de iubire
Mereu să rămân ancorată de cer
Cu ochii scaldaţi in divinul mister
La poarta de lacrimi mi-am pus iar zăvor,
Isus mă alină atunci când mi-e dor,
Pe frunte-mi coboară cunună de vis
Şi gându-mi ridică spre zări din abis.
De când Îl cunosc privesc des în mine,
Atunci când mi-e greu colind zări senine,
Speranţa mă urcă nu cad la pământ,
Ascult şi mi-e bine, rămân în Cuvânt.
Furtuni mă brăzdează si simt că mi-e frig,
Am clipe în care nu pot să-L mai strig,
Mă văd rătăcită, adesea plângând,
Stingheră şi tristă pe margini de gând.
Puterea se frânge, slăbeşte mereu,
Aproape că zilnic resimt tot mai greu,
Povara de zile cum mă apasă,
Ce lung mi se pare drumul spre-acasă.
Aş vrea să-l scurtez, s-aprind o lumină,
Pe suflet s-o pun urcând pe colină,
Pe căi nevăzute să port aripi vii,
S-arunc vălul negru, să-mbrac bucurii.
Aş vrea să ating a Lui nemurire
Ţesută pe-un deal în fir de iubire
Mereu să rămân ancorată de cer
Cu ochii scaldaţi in divinul mister
