Taifas.....

Să stau uitată la taifas
aş vrea din ce în ce mai mult
să uit de timpul scurs pe ceas
să îţi vorbesc să Te ascult

Tu despre cer să-mi povesteşti
cuvintele să-ţi sorb ades
iar când la mine-ai să priveşti
eu să confirm c-am înţeles

Chiar dacă floarea va păli
sub cernerea albă din păr
în inima-mi va năvăli
dorinţa după Adevăr

Cu braţele întinse larg
să prind speranţele de sus
te voi privi cu dor şi drag
tot aşteptând să-mi dai răspuns

Tu vei zâmbi sub tainic nimb
şi-mi vei propune veşnicii
eu neavând nimic la schimb
promit c-am să Te-aştept să vii

Elena M . Alexe
 

Chip vremelnic...

"Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice"

O.Paler

Masacru

Vă ţineaţi de mână
surâzători
tu galben de emoţie
 ea atingând roua
cu poalele fustei albe
Vântul purta pe aripi
dorinţele nerostite
sufleca mânecile
cămaşii albastre
a cerului de mai
În urma voastră gemea
iarba a ciudă
iar florile de cais se aplecau
să vă audă bătăile inimii
O mână străină
sparse armonia
dimineţii
rupându-vă tijele firave

De sus
de sub jalea cerului
şiroiau lacrimi fierbinţi

Elena M . Alexe

La margine de absolut...

motto - La margine de absolut
zăceam tăcută ca pământul
doar inima se sfâşia
şi-n remuşcări murea cuvântul

De când m-am întâlnit cu Tine
la margine de absolut,
am înţeles marea-Ţi iubire
ce-o ai pentru un chip de lut.

Am priceput că mâna sacră,
m-a frământat, m-a modelat
cu dragoste şi bucurie,
să fiu o fiică de-mpărat

Dar n-am rămas în ascultare
la umbra Celui Prea Înalt,
am alergat înflăcărată
pe drumul scris de celălalt...

Degeaba glasul Tău Isuse
pe negre căi m-a tot strigat,
eram atât de fascinată,
fără regret, Te-am alungat.

Perfid era necunoscutul,
ce-şi etala în faţa mea
comorile  născute-n  fiere,
ce inima ademenea.

Mă scufundam în ceaţa vieţii,
alunecând mereu mai jos,
cu faţa către iad adesea
tot mai departe de Hristos.

Până-ntr-o zi când neputinţa
m-a azvârlit în faţa Ta,
am implorat cu vocea-n lacrimi,
căci aşteptam osânda grea.

Din şoapte îngăimate-n taină
Ai înteles cât mă căiesc
şi-am auzit din înălţime,
un glas spunându-mi, Te iubesc!

- Eşti fiica mea şi pentru tine
                      pe cruce trupul mi-am întins,                    
vino în braţele-mi, priveşte,
prin mine moartea ai învins!

Aşa mi-ai spus şi cu iubire
m-ai cufundat în sânge sfânt
care s-a scurs de pe Golgota
şi-a înfrăţit cer cu pământ.

La cruce am fost vindecată,
iar asta n-am s-o uit nicicând,
dar nici măreţul har în care
Tu mi-ai cuprins suflet şi gând.

Supusă planurilor Tale,
făr-de cârtire am s-aştept
măreaţa zi a revenirii,
Isuse, să mă strângi la piept.

Elena M . Alexe

Agresarea profesorilor în România

Mircea Ianchievici, în vârstă de 63 de ani, este unul dintre cei mai bine pregătiţi şi apreciaţi profesori de muzică din Focşani. Acesta a fost snopit în bătaie şi umilit luni seara, în sala de curs a Şcolii Nr. 7, în faţa elevilor, în timp ce preda la oră.Pe scurt istoricul ar fi:
Doi  fraţi, deranjează ora angrenând clasa, folosind o revistă,  (nu ştim ce conţinea acea revistă), iar când profesorul i-a invitat afară din clasă, aceştia doi cu tupeu au refuzat să iasă, strigându-i  profesorului : - Eşti un prost şi un cerşetor! 
Indignat,  profesorul i-a dat forţat afară din clasă.fugarindu-i .

Cei doi fraţi au fugit acasă, unde au povestit cele întâmplate, iar părinţii nervoşi, nevoie mare, s-au grăbit să le facă dreptate odraslelor. Au intrat în şcoală, pentru că şcoala nu are un paznic, astfel că  au invadat clasa unde profesorul îşi ţinea ora.
Aici profesorul a fost bătut , chiar sub ochii elevilor săi. Agresorul, nimeni altul decât fratele elevilor, se apără şi spune fără remuşcări că a reacţionat aşa din cauză a fost sfidat de profesor...(?)

 Agresorul profesorului explică:
„Am intrat la oră, am întrebat profesorul de ce mi-a bătut fraţii, dar s-a întors cu spatele la noi. Pur şi simplu i-am dat o palmă. Atât şi a fugit”, a spus Florin Vasilescu, bătăuşul profesorului Ianchievici. O ambulanţă l-a dus pe profesor l-a spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale pentru arcada spartă.
Inspectoratul Vrancea spune că va lua măsuri.
Oare profesorul îşi va pierde serviciul?

Finalizarea anchetei, ne va arăta de partea cui este dreptatea. Până una alta sindicatele din învăţământ, vor lua apărarea profesorului  şi critică atitudinea şefei de la inspectoratul şcolar Vrancea, d-na Vasilica Zaharia.

Profesorii din Focşani, dar şi oamenii din diverse domenii de activitate, părinţi şi elevi chiar, ,  vor participa astăzi la ora 12.00 la un miting de susţinere  a profesorului agresat.

PS. Părerea mea este că nu ar trebui să ne mai mirăm, că nivelul copiilor care nu trec bacul creşte de la an la an. În curând, datorită lipsei de educaţie a părinţilor în principal, apoi al elevilor, ne vom confrunta cu o avalanşă de delincvenţi, care ne vor agresa în public oriunde, fără jenă, fără scrupule, nemaiţinând cont de nimic. Ştim cu toţii, că aceşti rataţi ai societăţii noastre nu au habar, nu au teamă de lege. Care lege? 
Sunt mamă a trei copii, la rândul lor părinţi şi întotdeauna am semănat în inima copiilor mei respect profund pentru dascălii lor. Ba mai mult chiar, mergeam în clasa lor şi spuneam cu voce tare că dau libertate deplină profesorilor, ca atunci când copilul meu greşeşte să fie pedepsit în faţa clasei.
Nu m-am supărat dacă s-a întâmplat să fie admonestaţi cu trasul de ureche, sau  de ciuf, sau chiar cu o linie la palmă. Mă mândresc cu educaţia primită de copiii mei la scoală şi acasă, căci au devenit oameni de valoare în societate. Îmi pare rău pentru părinţii din noua generaţie care fac rabat de la educaţie. Nu spune nimeni că trebuie dată libertate profesorilor să bată copiii, dar cred că o admonestare nu face rău ci din contră. Nici ei ca părinţi nu-şi găsesc timp, nu-i educă, ba mai mult doresc să facă şi legea în instituţiile de învăţământ, fără să înţeleagă că o fac în detrimentul propriilor odrasle, care vor deveni delincvenţii anilor viitori.

Dumnezeu a spus prin gura înţeleptului Solomon astfel:

Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. (Proverbele lui Solomon 13:24

CHEIA

.
motto "Dragostea nu va pieri niciodată"

1Cor.13

Te-am întâlnit  într-o zi frumoasă printre nuanţe vii de smarald, stropită cu raze călduţe de soare şi mi s-a umplut faţa de bucurie. Eram în siguranţă, mulţumită şi fericită când mă ţineai strâns de mână alergând pe cărările vieţii. Soarele mă săruta pe gene în fiecare dimineaţă, înainte de a porni în călătoria sa. Lângă tine până şi nopţile erau luminoase, iar iernile mă îmbrăţişau cu fiori calzi. Roua cădea din belşug pe aria mea, florile erau veşnic înflorite, iar nemărginirea cerului îmi ţinea companie cu  seninul albastrului. Însă rutina îmi fura zilnic stropi de bucurie. De la o vreme parcă mă descopeream călătorind pe aceeaşi rută şi nimic nu-mi mai entuziasma viaţa, aşa că pe neobservate am început să mă îndepărtez  puţin câte puţin. Libertatea avea aroma mierii de salcâm şi eu o gustam din plin, dar, deşi alergam tot mai departe, îngrijorarea nu-şi odihnea încă fruntea pe umărul meu...
- Pot trăi şi fără tine, mi-am zis.

Şi clipele treceau,  ofilindu-mi zilnic petalele gingaşe, dar cine mai dădea importanţă amănuntelor...

Într-o zi, seninul cerului a fost asaltat de norii negri şi m-am speriat, căutându-te cu priviri îngrijorate aţintite pe zări. Am auzit uşa care s-a trântit cu putere şi-ai rămas ascuns sub lacăt greu din bronz masiv.

Împietrită de tristeţe, am rămas cu sufletul pustiu, rătăcită în mijlocul furtunii. Ce goală îmi devenise inima şi ce grea... În jurul gâtului regretele strângeau laţul. Am început să bat cu pumnii în uşa închisă şi abia când pumnii mi s-au zdrelit am văzut lacătul. Zadarnic am tras de el, doar doar s-o deschide.  Am încercat să caut cheia şi am răscolit împrejurul uşii, dar a fost în zadar. Cheia dispăruse fără urmă. Atunci te-am strigat, te-am implorat să ieşi măcar pentru o clipă, să vezi durerea mea târându-se pe plaja fierbinte. Ardeam îmbrăţişând marea cu privirile pierdute  de dorul tău, de neputinţă.  La strigătele mele îmi răspundea cu ţipăt metalic, străin, doar ecoul ... iar tunetele nu mai conteneau.

-Iartă-mi nebunia, şopteam, dar tăcerea mă şi înfăşurase  râzându-mi în faţă cu cinism, în timp ce haosul furtunii se dezlănţuia cu şi mai multă îndârjire. Descurajarea mă îmbia la drum, oferindu-mi alternative deplorabile, de neacceptat.

Copleşită, m-am îndepărtat de ţărm şi am hoinarit nopti întregi prin toate gradinile, ca o hoata de rând, până am găsit cel mai frumos trandafir şi, întoarsă lângă uşa ferecată, ţi l-am oferit, sărutat de căuşul palmelor fierbinţi. Uşa rămase închisă, iar lacătul imens neînduplecat. Atunci mi-am făcut glasul liră de argint, acordată de clipocitul apei în lucirea astrelor şi am cântat toate cântecele vieţii mele, dar tot nu ai deschis.
Printre suspine, mă întrebam:
-Oare unde să fie cheia, mi-o poate da cineva? Aş plăti oricât în schimbul ei!

Şi cum nimeni nu-mi răspundea, m-am aşezat lângă uşa închisă, plângând cu amar până am adormit, sperând poate la o minune. Când m-am trezit, ochii mei scrutau dureros căutând albeaţa zorilor după vreun ajutor, dar negura învăluise zarea luată ostatec. M-am zgribulit lângă uşă, răscolind printre gânduri urme de rugăciuni stropite cu mir de nard.
Deodată, în faţa mea, printre sfioase raze de lumină, am zărit întinse spre mine mâinile ca de alabastru care-mi ofereau cheia uşii fără să aştepte ceva la schimb. Le-am privit printre lacrimi si am tresarit. Purtau pe ele stigmatul cuielor.
Mi-am prins faţa în palme, în timp ce căutam cu înfrigurare şirul vorbelor de mulţumire, căci în sfârşit am înţeles preţul...
Erai Tu... Dragostea.

Elena M . Alexe

Coşuleţul cu mere de aur

Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul şi prin pricepere a întărit   El cerurile;

prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua.

Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!
Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.

Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. 

Proverbe cap.3

Viscol...

Grăbeşte Alba cu viscolu-n spate,
se-mpiedică-n drum, apoi iar răzbate,
mai are de dus cale lungă şi-apoi
de ce s-ar opri, e mai bine în doi.

Mereu aliaţi, pornesc împreună,
ce mai tandem, ce pereche nebună,
acopera tot în alb de zăpadă,
case şi drumuri să nu se mai vadă.

Din goana acerbă deloc nu s-opresc,
căci spulberă iute ce-n drum întâlnesc,
furia cea oarbă îi mână şi-i duc
cu ploaia-nghetata sub creanga de nuc.

M-agăţ de fereastră, dar nu mai văd cer
pe-ntinderea albă cu iz de mister,
tăcerea deplină s-a-ntins peste tot,
mă simt amăgită de-un tainic complot.

Acum satu-i mut, nici scâncet de ceartă,
ţipenie nu-i în drum, pe la poartă,
încerc să refac din stolul de gânduri,
crâmpei de poem cernut printre rânduri.

Prin curte aleea în alb s-a pierdut,
pe inimă dorul aşteaptă tăcut
ca soarele blând cu raza-i cuminte
să-ntoarcă din nou iubirea fierbinte.

Va trece şi iarna şi viscolul mut,
sau vânturi cumplite ce gerul asmut,
speranţele vii împletite-n cununi,
cu Tine în suflet aşteaptă minuni.

Elena M . Alexe

Concert la Focşani

Orchestra de cameră Unirea i-a încantat din nou, aseară, pe amatorii de muzică clasică din Focşani

Două ore spectatorii s-au bucurat de muzică aleasă. Evenimentul a fost dedicat Unirii Mici de la Focşani. Programul a cuprins lucrări de Alexandru Flechtenmacher, Ciprian Porumbescu şi Tiberiu Olah.. In partea a doua s-a cantat Simfonia a 7-a de Ludwig van Beethoven, Vingent Grüger a ţinut în mod special să dirijeze această piesă grea, ca un omagiu adus acestui titan al muzicii clasice. Spectatorii au răsplătit orchestra cu ropote de aplauze.
Mulţumim artiştilor dar şi dirijorului Vincent Grüger pentru această seară muzicală specială!

EL

El mă ninge, El mă plouă,
El în braţele-amandouă
Mă cuprinde strâns, mă ţine,
Inimii să-i fie bine.

 El m-alintă, El mă ceartă,
El mă-nalţă şi mă poartă,
Mă iubeşte cât pământul,
Ador să-I ascult Cuvântul.

El mă vindecă de toate,
El mă iartă de păcate,
Când mai cad El mă ridică,
Îmi alungă orice frică.

El m-adoarme, mă trezeşte,
Ochiul sfânt de sus priveşte,
El imi dăruieşte viaţa
Luminându-mi dimineaţa.

El m-adapă la izvoare,
Cerne zorii pe cărare,
Nu mai trec  prin întuneric,
Cerul devine feeric.

El mi-e mamă, El mi-a Tată,
Grija zilnic mi-o arată,
Mă învaţă, mă susţine,

Împăcându-mă cu Sine.

El prin dragoste m-aduce
Să îngenunchez sub cruce
Şi cu lacrimi în privire
Să scriu vers de mulţumire.

Elena M . Alexe

Cu Luceafărul la sfat

( în memoriam- Mihai Eminescu )

Tremură creanga de plop

Când răsare luna iar

Dorul trece în galop

Ard poemele de jar

Lumânarea nu s-a stins

Te zăresc prin poezii

Pe afară totu-i nins

Tu şopteşti "De ce nu vii"

Mâinile mi-au îngheţat

Focul s-a oprit demult

Numai vântul dezmăţat

Mă îndeamnă să-l ascult

Cu Luceafărul la sfat

Torc metafore prin tei

Le adun cu un oftat

Şi-ţi văd umbra pe alei

Codrul leagănă la ger

Anii trec nestingheriţi

Ochii tăi s-au stins sub cer

Trişti de noapte amăgiţi

Elena Marin Alexe

Nici nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu
câte primăveri
mi-au sărutat palmele
cu albul neprihănit
din cupa florilor de vişin
şi verdele crud
cu irizări de smarald
al ierbii de  poveste

Nici nu mai ştiu
câte toamne
mi-au abandonat ochii
îndragostiţi
iremediabil de ploile frunzelor
roş-galbene
sau prin câte veri am alergat
să culeg pe buze
o fărâmă din
unda  
râului de munte
spart de pietrele necruţătoare
ale vrâncioaiei

Nici nu mai ştiu
câte ierni
mi-au plâns molcom pe umăr
boabe de argint apoi
s-au rostogolit
în valea umbrei morţii
mută
nesupusă vremurilor

De ce mi-am încrustat
sufletul cu atâta suferinţă
refuzând Lumina

Nici nu mai ştiu

Elena Marin Alexe

 

 

Cu dor intens

Doamne,

acoperă-mi inima

obosită în vălul incolor

împletit de uitare.

Eu voi accepta

tăcând

ploaia ochilor

să-mi cuprindă pleoapa

într-un vals îngheţat,

sub austerul vânt

de ianuarie.

Cu dor intens

voi sorbi diamantele ochilor Tăi,

îmi voi răcori fruntea

împietrită

de arsiţa neputinţei,

apoi voi îngenunchea

în neasemuita-Ţi milă,

încredinţându-mi

ascunsele taine

doar iubirii Tale,

desăvârşite,

desenate

în alb de zăpadă.

- Recunosc, mă surprinzi

mereu

în puterea Dragostei...

Elena Marin Alexe

De ziua ta...

 M-am trezit în această dimineaţă cu sentimentul că e mare sărbătoare pentru mine, deşi nu mă numesc Ioana şi nici în familia mea nu am pe nimeni apropiat cu acest nume.
Aş avea multe să-ţi spun astăzi, dar mă voi rezuma doar la esenţial. Ne citim de 3 ani şi  ne-am spus multe amănunte, aşa ca între prietene. În virtual am mai întâlnit oameni de valoare. Cu unii mai păstrez legătura, cu alţii nu. Întotdeauna ei au fost cei care au rupt-o şi nu eu. Îmi place statornicia într-o relaţie, chiar în cea de prietenie sau amiciţie.
Tu, dragă Gena, eşti mai specială, o tânără cu un caracter frumos la purtător şi meriţi tot respectul şi prietenia mea. Eşti de o sinceritate debordantă, o calitate extrem de rară astăzi. Preţuiesc foarte mult prietenia ta. M-ai ajutat cu volumul personal, fără să pretinzi ceva. M-ai sunat mereu şi de fiecare dată ne-am întreţinut cu plăcere. Pe lângă faptul că eşti talentată în ale scrisului, frumoasă, sinceră, eşti un om de mare caracter, o mamă iubitoare, scumpa mea şi o luptătoare. Te admir în tot ce faci, admir dragostea lui Cristian pentru tine şi a ta pentru el. Sunteţi un exemplu în lumea virtuală, dar cred că o să avem ocazia să ne şi cunoaştem personal când va îngădui Dumnezeu şi ziua potrivită.
Ştiu că vei primi multe urări de bine în această zi, deosebită pentru tine, draga mea, dragă. Îmi doresc să alătur şi eu urările mele, de ale tuturor celor care îţi sunt aproape cu tot sufletul.

Dumnezeu să-ţi binecuvânteze viaţa,


La Mulţi Ani , Gena!!!

Ferească Dumnezeu să mori...

Cel mai periculos lucru în România este să mori. După cel mult o oră de la anunţarea decesului, numele şi demnitatea îţi pot fi murdărite cum nici nu ţi-ai fi închipuit vreodată. Oameni obscuri, de peste tot, dornici de afirmare se înghesuiesc precum şobolanii şi începe defămarea post mortem. Apar amanţi, amante, copii nelegitimi, afiliaţia ta la un oarecare partid devine slăbiciune, devii dintr-odată datornic multora, sau inamicul public numărul unu al societăţii.
În mod special defăimarea se aplică semenilor noştri mai de seamă, celor mai cunoscuţi sau mai apreciaţi în domeniul lor. Ca o furtună se porneşte caruselul bârfelor,  urii, prostiei, invidiei naţionale şi cuprinde în mreaja lui ignoranţa şi dispreţul absolut pentru tot ce reprezintă avutul cultural al României. Dacă despre subiect ar vorbi doar istoricii şi acest lucru la timpul potrivit, nu ar fi nici o nenorocire, dar la start se adună mulţi neaveniţi, frustraţii neamului nostru, rataţii...cei care nu şi-au adus aportul  la nimic în viaţa lor, sau pseudoziariştii care stau de dimineaţă până-n noapte călare pe flecăreli autohtone, cu atâta vervă încât îşi înghit vorbele unii altora, că de cele mai multe ori nu se mai înţelege nimic din talk show-ul lor deşănţat.
Asta se întâmplă în defavoarea celui plecat dintre cei vii, care oricum nu se mai poate apăra. Din bătrâni se spune că odată ce omul a murit, el nu mai poate fi judecat de oameni. De ce nu putem lăsa judecata Judecătorului Suprem?
Mi-e silă, mi-e ruşine că românii au devenit ucigaşii propriilor valori.
Voi încheia cu un sfat:
- Români, dacă vreţi ca numele vostru să rămână nepătat şi demnitatea intactă- Feriţi-vă de moarte!

foileton- elena marin alexe

Bilanţ 2012..

 La Multi Ani 2012 !!!







A început numărătoarea inversă
Curând voi păşi în noul an, dacă Domnul va îngădui asta. Nu pot să nu mă
gândesc la anul care îşi numără ultimile ceasuri până la un nou început...2013
Pentru mine a fost un an în care am simţit mult lipsa copiilor mei, aflaţi fiecare dintre ei departe de noi, părinţii. Cu trecerea anilor parcă şi dorul devine mult mai greu de purtat, dar Cineva mi-a fost mereu alături şi am avut un umăr pe care să-mi sprijin capul, oridecâteori am simţit necesar s-o fac.
Anul acesta 2012 anul în care am împlinit 60 de ani, a fost un an al binecuvântării pentru mine şi familia mea.
Este anul când mi s-a îndeplinit visul şi am scos volumul de poezii şi proză- Rătăcind printre cuvinte. Mulţumesc celor ce m-au ajutat, în special fam. Gena şi Cristi Lisandru, prieteni adevăraţi, oameni cu suflet frumos.

Realizări am avut chiar din primele luni ale anului şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Bineînţeles că nici necazurile nu m-au ocolit şi nu puţine au fost, dar El m-a ajutat să trec de fiecare dată şi încă mulţumesc celor care m-au purtat în rugăciunile lor. Mulţumesc tuturor prietenilor dar şi neprietenilor care mi-au călcat pragul virtual. Tuturor le doresc din suflet, ca anul 2013 să le aducă multă bucurie, sănătate şi îndeplinirea dorinţelor bune. Îmi doresc să ne reîntâlnim în lumea literelor şi în anul carese apropie cu paşi repezi.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!


  Tuturor va spun:    




La Multi Ani  !!!

 " Binecuvântă, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!" 1.Cronici 17:27

Elena Marin Alexe

 

Dublă aniversare...La plimbare

Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii."

Isaia 9:6

P.S.

Urez tuturor prietenilor mei, multă pace în suflet şi bucurie deplină cu prilejul  aniversării Naşterii Domnului nostru Isus Hristos şi un sincer La Mulţi Ani şi buni!

Peste câteva zile blogul meu împlineşte trei ani de activitate.Mulţumesc tuturor celor ce mi-au trecut pragul virtual. Să ne dăruiască Dumnezeu un an binecuvântat, în Lumină, dragii mei!

Elena Marin Alexe

Baba de zăpadă...

De o săptămână iarna şi-a intrat pe deplin în drepturi, aşa că am ieşit afară şi ne-am bucurat de o frumoasă zi..Am făcut şi câteva fotografii cu "baba noastră de zăpadă"

 

elena marin alexe-  dec.2012

Poveste de Crăciun

Dintr-o ţară-ndepărtată

O solie a plecat

Grăbită să ducă vestea

S-a născut fiu de-mpărat

Şi de peste tot din lume

Invitaţii au sosit

Bucuroşi la sărbătoarea

Prinţului cel mai iubit

În curând mareaţa sală

Pregătită de ospăţ

A fost repede umplută

N-avea-i loc s-arunci un băţ

Gazda începu toastul

În onoarea pruncului

Şi mâncară şi băură

Cum e-n firea omului

Era mare gălăgie

Abia de se-nţelegeau

Vorbele fiecaruia

Despre prinţ nu pomeneau

Îmbrăcaţi în straie scumpe

Cei chemaţi porniră dansul

Pruncul prinse-ncet să plângă

Dar nu-i auziră glasul

Ce bogat era ospăţul

Bunătăţile tronau

Pe la mesele-ncărcate

Musafirii se distrau

Când o doamnă curioasă

Vru să-l vadă pe copil

Vocile s-au stins în grabă

Gazda dispăru tiptil

Alergă prin tot regatul

Să le-arate pe-al său fiu

Multi i se alăturară

Căutând până târziu

Răscoliră tot palatul

Camerele rând pe rând

Toţi cuprinşi de remuşcare

Se-nvinovăţeau în gând

Începură să se vaite

Doamne cum de au uitat

Când o slujnică le spuse

C-a găsit  copilu-n pat

Şi-au venit buluc să-l vadă

Dar mirarea i-a-mpietrit

Între  haine şi cadouri

Micul Prinţ zăcea strivit

În zadar au prins a plânge

Vina lor i-a judecat

Şi-au plecat cu-amar în suflet

Rând pe rând de la palat

Dragi creştini de pretutindeni

De Crăciun  când v-adunaţi

Nu uitaţi Sărbătoritul

Loc de cinste să-I păstraţi.

Elena Marin Alexe