La noi

La noi mai cântă deal şi munte,
Sau triste sălcii plâng, sub maluri,
Dar mâna sfântă, creatoare,
Trimite vântul, cald, prin ramuri.

Chiar galbenul este mai galben,
Câmpul îmbie la poveşti,
Spre ceruri gândurile-mi zboară,
O, Doamne, cât de mare Eşti!

Copţi, mugurii plesnesc în soare,
Suspină florile-alintate,
În taină, verdele pădurii
Îmbie la eternitate.

Fir de beteală toarce luna,
Pe zări albastre adormite,
Aleargă timpul peste pajişti,
Murmură Milcovul, cuminte.

La noi în zori plânge şi iarba,
De mila zilei trecătoare,
În mine sufletul tânjeşte,
După viaţa viitoare.

Privesc natura în splendoarea-i,
Inima mea speranţă cerne,
Urc trepte albe spre Iubire,
Visez la frumuseţi eterne.

elena marin alexe

Când vin ape mari

Când vin ape mari să stai în spărtură,
Răbdare să ai şi lacăt la gură.

Furtuni vin şi trec, dar omul rămâne.
Te-ndoi azi şi cazi, ridică-te mâine.

Cu ochii deschişi păşeşte-nainte,
Veghează la drum cu rugă fierbinte.

E-o vreme de plâns, dar totul va trece,
Speranţa ce-o ai, nicicând să nu plece.

Mai este puţin, aşteaptă-l pe Mire,
Căci drumul spre cer e scris în Iubire.

elena marin alexe

Pe cine deranjez eu?

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2016/03/03/incompetenta-tabloidului-newsnet-crestin/

Am primit de la un prieten acest link pe care îl afişez aici. Ce nu prea înţeleg eu, este cu ce am deranjat persoana care scrie aici şi de ce nu-şi declină  numele. Eu sunt un om care iubesc adevărul şi pe Dumnezeu. Am intrat pe acest link care se vrea a fi, după cum se şi autodenumeşte, România Evanghelică, nume care nu se prea defineşte din postările aşezate parcă special spre a şoca cititorul. Nici vorbă de vreo trimitere la Evanghelie. 
Pe cine am deranjat cu opiniile mele, nu mă interesează. Sunt blogăriţă de aproape nouă ani şi ştiu cu ce se mănâncă ştirile de pe net. Nu m-am declarat niciodată vreo jurnalistă, dar am dreptul , ca orice om, la opinie personală şi pe blogul meu pot scrie ce simt, ce gândesc, ce mă doare. Nu am folosit şi nu folosesc atacul la persoană, doar uneori mă apăr de răutatea gratuită şi de hărţuirea unor persoane care intră neinvitaţi, ba chiar încălţaţi cu cizme murdare în casa mea virtuală, fără pic de jenă, ori atitudine creştinească. Nu am nicio îndoială că sunt câteva persoane, nu dau nume, se ştiu ele bine, care nu înghit adevărul şi care se ascund sub pavăza României Evanghelice şi nu numai, doar ca să-şi arunce eventualele frustrări, bârfe, răutăţi sau complexe.
Din articolul postat în linkul de mai sus, reiese că aş fi insignifiantă în lumea scrisului. Păi dacă tot sunt neimportantă de ce ai scris despre mine, domnule, care nu ai curajul să te semnezi sub articol? Un creştin, copil de Dumnezeu adevărat, nu are nimic de ascuns.Ori tu....
Spui că ai atenţionat asupra lui John Pop, arătându-i caracterul...Am să-ţi spun ceva care ar trebui să te pună pe gânduri: Nu eşti prea departe de el, cel puţin aşa reiese din tonul şi limbajul folosit, că tot aminteai de bădărănie...
Bine ar fi să-ţi păstrezi frustrările pentru clipele de intimitate cu Dumnezeu, să i le spui doar lui. Poţi să-i spui că eu sunt foarte mică şi tu atât de "mare" că nu-ţi mai încapi în piele. Am un sfat pentru tine: aleargă mult, măcar câteva staţii, să scapi de greutate, să fii mai ager în gândire, în simţire şi mai aprins în dragostea lui Dumnezeu. Păi, dacă tot se numeşte România Evanghelică, s-ar cuveni să fie un site dedicat în mod special Lucrării de evanghelizare şi aproape infim spre deloc la capitolul - Faptul divers, sau bârfe de tot soiul.
Aştept ziua în care clevetirea şi bârfa să dispară din blogurile celor care-şi spun,  sau se cred "aleşi". Dacă cei enumeraţi pe finalul articolului, Teofil Stanciu, Dionis Bodiu, Marius Corduneanu, Alin Cristea,  ca fiind cei mai buni blogări, se simt frustraţi de scrisul meu, atunci, îmi pare rău, dar nu am de gând să concurez cu nimeni. Eu îmi respect cititorii, nu fac din scrisul meu doar pentru o mai mare audienţă, prilej de bârfe şi scandal virtual. Nu-mi stă în caracter să jicnesc pe nimeni, aleg să folosesc multă delicateţe în tot ce scriu. Am o brumă de har, direct de la Tatăl meu şi Lui îi mulţumesc şi pe această cale. Motivul principal al scrierilor mele este poezia, ca odă Creatorului şi Mântuitorului meu.
Nu am nimic de împărţit cu nimeni. Nu concurez cu nimeni. Nu am veleităţi de vedetă.

PS. Cer scuze site-ului New Creştin,  dar şi celorlalte siteuri, care din motiv că au preluat articolele mele , au reintrat sub tirul răutăţilor gratuite din România Evanghelică

elena marin alexe

Scrisoare deschisă conducerii cultului Penticostal

Onorată conducere

Cred că ar fi cazul să meritaţi această formulare risipind fluxul părerilor pro şi contra.
Îmi închipui că ştiţi foarte bine uraganul bârfelor de pe net, dar mă mir că nu înţelegeţi ce deserviciu faceţi Cultului Penticostal  şi implicit lucrării lui Dumnezeu. De câteva luni se aşteaptă un răspuns din partea dv. Chiar nu aţi putut da nici un comunicat până acum, de atâta timp, de când circulă printre credincioşi dar  nu numai,  hai să-l numesc- cazul, Florin Ianovici? Dv. nu realizati ce deserviciu faceţi lui Dumnezeu, lăsând ambiguitatea să circule, să distrugă prietenii de o viaţă, să aducă nelinişti şi suferinţă pe toate planurile? Nu v-aţi gândit la repercursiuni? Ce vor spune oamenii acestei lumi despre noi, pocăiţii, despre pastorul care i-a chemat la viaţă veşnică, care a plâns îngenunchiat alături de cei ce păşeau în faţă, alegându-l pe Isus ? Sau poate nu vă pasă? De suferinţa pastorului F.Ianovici am convingerea că nu vă pasă şi mă întreb cât de mult iubiţi pe aproapele dv. în Hristos? El, a iubit până la jertfă şi nu ne-a cerut decât să facem acelaşi lucru: să iubim pe Dumnezeu şi pe cel de lângă noi, ca pe noi înşine. Să fie oare atât de dificil? Cum aţi ales să împliniţi porunca? Personal sunt confuză în ceea ce vă priveşte, datorită atitudinii de totală indiferenţă asupra acestu caz. Cred că tăcerea forului dv. singurul abilitat să dea un comunicat, este cu ţintă directă, tocmai spre a mări şi suferinţa familiei Ianovici, dar şi pentru-ca tulburarea şi haosul cititorilor, al credincioşilor să ia amploare. Alt motiv al tăcerii conducerii cultului nu văd. Aş fi vrut să citesc un comunicat măcar, să menţionaţi că aveţi în vedere situaţia  apărută , că studiaţi problema etc. Nu s-a întâmplat nimic. Îmi asum cele scrise aici. Nu intenţionez să jignesc, să acuz, doar ca fiecare om care citeşte pe net şi care se străduieşte să împlinească tot ce spune Biblia, îmi pun nişte întrebări. Răspunsurile, sau răspunsul ar trebui să vină de la dv. Ar trebui să vă pună pe gânduri, de ce sunt înlăturaţi din lucrarea Domnului, folosindu-se înscenări scabroase, tocmai cei mai hăruiţi pastori, cei mai puternici în cuvânt...De ce tocmai ei?

 PS. Oare nu aveţi purtător de cuvânt, căci la capitolul comunicare sau nu există…sau nu se vrea.
Să fie atât de mare discrepanţa şi rivalitatea dintre vestul ţării şi Bucureşti cum afirmă unii?

elena marin alexe

Zile de neuitat...

Clipele frumoase ar trebui strânse şi depozitate în cupe de argint, pentru momente când dorul neostoit dă târcoale inimii. Voi păstra frumuseţea zilelor când am petrecut cu toată familia şi sufletul meu va înflori. Emi era pe post de fotograf, dar i-am găsit un loc lângă surorile lui.
Dumnezeu să vă binecuvânteze dragii mei copii, pe voi, pe copiii voştri şi pe copiii copiilor voştri, în veci!

Foto- Sergiu Emanuel Posteucă

Focul urii împotriva lui Florin Ianovici

    Focul urii împotriva lui Florin Ianovici încă mai arde.
Dar, nu mor caii când vor câinii, aşa spun şi acum bătrânii şi ştiu ei bine sensul zicalei. Cei înţelepţi vor înţelege ce vreau să să spun acum, nu şi ceilalţi, din nefericire.
Rostogolul cuvintelor îmbibate cu ură bolnăvicioasă asupra lui Florin Ianovici,  mânuit cu abilitate demonică de unii  frustraţi, care îl refolosesc pe J. Pop, parcă nu se mai opreşte. Eu chiar nu pot pricepe ( aşa sunt eu uneori, mai grea de cap) cui face bine această atitudine care asemănătoare unui dans tribal, care invocă până la epuizare, condamnarea la moarte? Tare mi-ar plăcea să văd la microscop inimile "sfinţilor" care au dat curs defăimării şi care continuă să atâţe focul.
    Dacă închid ochii şi deschid uşa imaginaţiei, văd desluşit liota grotescă, adunată în jurul focului "sacru" deasupra căruia stă legat fedeleş, pastorul, Ianovici. Parcă desprinşi dintr-o altă lume, frustraţii saltă în cerc, ţinându-se de mâini şi fac incantaţii, râzând sardonic, aşteptând ca din clipă în clipă flăcările să-l cuprindă şi să-l mistuie pe condamnat. Ei sunt şi judecători şi călăi. Ce treabă mai au cu Judecătorul cel drept? Să nu uite aceştia că vor primi ce merită. Ieremia în cap. 51:56 spune: Caci Domnul este un Dumnezeu care rasplateste! El va da negresit fiecaruia plata cuvenita lui!
Sărmanii de ei, prinşi în capcana răzbunării şi a propriilor răutăţi şi frustrări, nu mai au timp să privească sus.
    Eu, însă da, Si văd ochiul lui Dumnezeu, în toată splendoarea Lui, vărsând lacrimi peste focul păgân, stingând dogoarea flăcărilor şi ostoind durerea celui care tace cu ochii pironiţi spre cer şi aşteaptă  ajutorul Domnului.
Voi care jubilaţi cu inimile împietrite de ură, acordaţi-vă un moment de respiro prin rugăciune şi îndreptaţi-vă privirile spre albastrul  cerului, dar şi spre adâncul inimilor voastre. Cred că este vremea în care toţi trebuie să privim nu la cei de lângă noi, ci mai mult la noi înşine..Poate că veţi vedea mai desluşit ce văd şi eu,:dragostea lui Dumnezeu la care suntem chemaţi. Ambiţiile şi grijile lumii v-au ascuns cel mai vizibil mesaj. Timpul este aproape. Vine Isus!

P.S.Pastore, Florin Ianovici, aş vrea să ştii că nu eşti singur. Suntem mult mai mulţi cei care te purtăm în rugăciunile şi posturile noastre şi mai mult de atât, ştim că Dumnezeu Cel căruia îi slujeşti nu te va părăsi nici o clipă.El este lângă tine. Fii binecuvântat!

Elena Marin Alexe

N-am vreme destulă

N-am vreme destulă
S-arunc piatră tare
Nu am nici putere
În clipe amare

Nu-mi place să lepăd
Noroi peste floare
Mă doare iubirea
Ce-apune cu jale

Cuprind cu privirea
Un strop de speranţă
Aş vrea să-mi ajungă
Să-mi dea siguranţă

elena marin alexe

Eu sa tac

Mi-acoperi inima cu taine,
Cu ceru-ntreg m-ademeneşti,
Îmi spui că dragostea-Ti eternă
Sfidează legile-omeneşti.

Îmi descreţeşti negura frunţii
Si îmi presari în cale flori,
Tu soarele-mi aduci, în suflet,
Speranţe dincolo de nori.

Mă porţi agale prin cuvinte
Ţesute doar prin Duhul Sfânt,
M-ajuţi să-Ţi înţeleg voinţa,
În planul Tău cu-acest pământ.

Pe umeri încă-mi porţi povara,
Din când în când mai lăcrimezi,
Când viaţa-mi intră-n con de umbră,
Nicicum nu mă discreditezi.

Atunci când sunt prea apăsată
De meandrele acestui veac,
M-aşez mai des la poala crucii,
Tu să-mi vorbeşti şi eu să tac..

elena marin alexe

Odă pentru Absolut

Sunt doar un graunte micuţ de ţărână,
Udată de ape, bătută de vină.
Ce merit am eu pe tăcutul pământ
Pribeagă-ntr-o lume, de mila-i plângând?

 Te caut în zori, dar te caut şi-n-noapte
Dincolo de cântec, cu jale în şoapte.
În zâmbetul gingaş şi-n ochi de copilă,
În verdele ierbii din glia umilă.

Te strig să te-ntorci, port in mine aminuri,
În dangăt de clopot răsună suspinuri.
Se-aşteaptă din ceruri un strop de lumină
Să curgă pe suflet, din raza-Ţi divină..

Hai, vino să-mi umpli cu haruri făptura,
Să-mi comanzi universul gândirii si gura,.
Tu stăpân peste mine să fii absolut
Eu, plecată la cruce, cu drag să Te-ascult

Să reverşi peste mine belşugul de har
În inimă-mi pacea să n-aibă hotar.
Să nu mai existe lacune în mine,
Doar omenescul, contopinduse-n Tine.

Somnul rugăciunii...naşte monştri

“Iisus este într-o grădină, dar nu este a deliciilor, cum a fost cea a primului Adam, în care el s-a pierdut, şi în felul ăsta a pierdut tot genul uman, ci într-una a supliciilor, în care El s-a salvat şi-n felul ăsta a salvat tot genul uman. El trăieşte această suferinţă şi acest abandon în toată oroarea nopţii. Iisus caută companie şi caută reconfort din partea oamenilor. Asta e unic în toată viaţa, mi se pare, dar El nu găseşte nici un sprijin, pentru că discipolii Săi dorm.”
Şi acum urmează unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au scris vreodată: “Iisus va fi în agonie până la sfârşitul lumii. Nu trebuie să dormim în tot acest timp.”
Simţiţi progresia. Iisus se roagă pe Munte, discipolii dorm, atâta lucru v-am rugat, să staţi cu Mine, şi voi dormiţi?, apoi se întoarce, El ştie că va muri, şi moartea e îngrozitoare, El este om şi ştie că nu e doar aşa – Zeus care s-a făcut lebădă şi apoi se întoarce, nu, El este om şi asumă acest lucru până la capăt, este totul, suferinţa, predestinarea şi abandonul. Pascal, în rugăciune fiind, scrie: “Iisus va fi în agonie până la sfârşitul lumii. Nu trebuie să dormim în tot acest timp.” (fragment din conferinţă)

H.Patapievici

Dacă am fi mai atenţi la viaţa noastră, dacă vegherea şi rugăciunea "la timp şi ne la timp" ar sta la baza atitudinii de creştin autentic, atunci nu ar mai fi devieri de la calea adevărului. Dacă oamenii şi-ar spune adevărul unii altora, ar ocoli planurile celui rău. De ce nu facem asta? Fiecare poate să răspundă în dreptul său. Avalanşa dispreţului şi a vorbelor urâte care nu se mai termină ci continuă asupra pastorului Ianovici, mă face să dau dreptate iarăşi  cuvântului biblic: Dragostea celor mai mulţi se va răci. Primesc în continuare mesaje anonime în care unii aleg să-şi arunce frustrările şi ura asupra oricui ar susţine nevinovăţia lui F.Ianovici. O fac fără pic de ruşine. Dumnezeu să-i ierte.
Eu pot să spun doar atât: că aşa egoism, gelozie, răutate, invidie, aviditate de a bârfi, cum se vede azi printre cei ce-şi spun creştini,  nu ştiu să mai fi întâlnit pe tot parcursul vieţii mele de şasezeci şi patru de ani. Unii dintre noi au uitat complet că suntem trecători ca iarba de pe câmp, care azi este şi mâine n-o mai vezi. Suntem labili şi ne lăsăm luaţi de vânturi încoace şi încolo. Mă întreb unde ne sunt rădăcinile? Unde-i ţelul nostru? Hristos a abolit într-un fel cele zece porunci , sau mai bine spus, le-a condensat lăsându-le sub ochii noştri în Ev. Matei 22:
37. Isus i-a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau."
38. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." 

Poate dacă ne-am ancora mai mult în veghere şi rugăciune am putea discerne mai lesne între bine şi rău, dar n-o facem. Mândria că suntem copiii lui Dumnezeu ne orbeşte spiritual şi o luăm razna, cum ar fi spus tatăl meu, într-un limbaj mai arhaic. Dumnezeu este dragoste şi n-ar trebui să uităm asta nici o clipă. Aşa că se cere o concluzie: Dacă despre mine nu aş divulga vorbe urâte, de ce s-o fac în pofida aproapelui meu, mai ales că nu cunosc temeinicitatea acestora. Încă mai sper că se vor linişti apele şi vorbele de ocară aruncate asupra unora şi a altora. Dacă am scris câte ceva şi dacă cineva s-a simţit lezat de cuvintele mele, îmi pare rău.Nu am intenţionat asta. Am intrat într-un carusel al răutăţii, fără să-mi doresc asta.
Mă doare toată această uriciune a vorbelor care au inflamat internetul şi continuă să arunce în derizoriu lucrarea lui Dumnezeu.

Haideţi să nu uităm preţiosul îndemn biblic.Rugaţi-vă neîncetat.

elena marin alexe

Adevărul

Adevăru-i floare rară,
Zice-o vorbă din bătrâni.
Nu răsare la tot pasul,
Stă ascuns în alb de crini.

Dacă-l cauţi cu răbdare
Şi în suflet îl doreşti,
Strălucirea lui te poartă
Până-n sferele cereşti.

Ca să guşti din apa vie,
Sufletul să ţi se-aline,
Bucuria şi speranţa
Să-nflorească, iar, în tine

.

Adevărul e Lumina
Strânsă de pe-un colţ de cer,
Înfloreşte în răbdare,
Alungând orice mister.

Adevăru-i floare rară,
Semănat pe deal sub cruce,
Biruieşte-adesea răul,
Ce pândeşte la răscruce.

Cine-alege Adevărul
Nu va rătăci vreodată,
Va avea o călăuză,
Un Izbăvitor, un Tată.

elena marin alexe

Când tăcerea devine de plumb

Motto- “Lumea a devenit un loc periculos de trait, nu din cauza oamenilor rai, ci din cauza oamenilor care nu fac nimic, oamenilor indiferenti, oamenilor care ce vad nu vad si ce aud nu aud.”

Dacă aş asemăna conducerea cultului penticostal cu clopotele unei uriaşe catedrale, clopote care tac, deşi restriştea îşi arată colţii hidoşi, parcă s-ar cere o întrebare retorică: de ce nu bat clopotele adevărului? Apostolul Pavel în 1Cor. îmi descrie atributele dragostei lui Dumnezeu, care printre altele, crede totul. Am aliniat vesetele din Corinteni începând cu vers. 4 şi continuând, făcând o acoladă între John Pop şi Florin Ianovici. Nu-i cazul să vă dau eu răspunsul care  a rezultat, poate fiecare să-l afle.
Eu îl cred pe pastorul Ianovici, nu pe cei care fierb veninul la foc molcom.

E dureros că împotriva adevărului s-au aliat doi pastori din comunitatea de Bucureşti, Oros şi Meştereagă, aşa se spune pe la colţuri. Nu ştiu cine sunt, nu am auzit până acum de ei, deci nu vreau să spun nimic  în privinţa lor. Dar, dacă chiar sunt nevinovaţi şi nu au participat la acest complot împotriva pastorului Ianovici, de ce nu dezmint aceste zvonuri? Oare de teama lui J.P? Eu una pot înţelege: ori sunt vinovaţi de furnizarea probelor cusute cu aţă albă şi nu mai pot ieşi din cercul vicios al lui J.Pop, ori comunitatea de Bucureşti nu le permite acest lucru.

Încă se mai cern mizerii asupra pastorului Ianovici,  conducerea cultului tace şi tace, iar creştinii se împart în două tabere. De ce nu se vrea lumină în acest caz? Cine are interes obscur pentru denigrarea lui Florin Ianovici, nu realizează că toată avalanşa bârfelor murdăreşte tot cultul Penticostal.
Pe cât de fericită eram când a început mişcarea de susţinere a fam. Bodnariu, văzând dragostea frăţească la unison, o putere care poate muta şi munţii , îmi spuneam, pe atât de ruşinată mă simt acum şi profund dezamăgită de atitudinea celor care au pretenţia să se numească fraţi şi să afirme că fac parte din trupul lui Hristos. S-o luăm logic.Cum e posibil ca pe fr.Ianovici să-l chinuie o criză de astm, să nu poată respira de durere şi eu, poate, piciorul drept, să bat tactul unei melodii auzite doar de mine şi să-mi doresc să dansez? Mai fac eu parte din trupul lui Hristos? Mai pot afirma că sufăr cu fratele meu?

 Îmi place să cred că şi cei din Conducerea cultului fac parte din trupul divin. Dacă da, s-o dovedească.

PS.Am scris asta deoarece unii dintre prieteni mă evită, alţii îmi dau replici amare, iar eu nu am nici o vină, decât că, am ales să spun adevărul, aşa cum îl simt.

elena marin alexe

John Popp sau Florin Ianovici?

      Mai zilele trecute am primit un link într-un mesaj de la o prietenă aflată în Italia. Faptul că aceasta credea tot ce scria acolo şi era destul de abătută spunându-mi că ea e dezgustată, că n-o să mai asculte nicio predică a niciunui pastor, niciodată,  m-a determinat să caut peste tot să-mi fac propria părere. Prietena mea mi-a mai scris că Italia fierbe, efectiv, că majoritatea cred spusele unui pastor din Cluj, John Popp, despre F.Ianovici. Am văzut că printre prietenele ei se află şi o doamnă, Mihaela Gheorghe, soţia  unui pastor din Roma. Am interpelat-o pe aceasta cu o întrebare simplă: dacă ştie ceva  cu probe sigure.... M-am lămurit imediat din ce mi-a spus, chipurile îi era tare milă de d-na Mina Ianovici, că citise ea nişte poezii scrise de aceasta. Am căutat şi am citit şi eu poeziile, dar nu aveau legătură deloc cu ce-şi imaginau persoanele avide de bârfă. Şi eu scriu poezie şi mă transpun în versuri cu tot sufletul meu, dar unii cred că ştiu să citească printre rânduri...ce doresc ei să audă şi fac diverse legături.
      De ce sunt cu sufletul şi rugăciunile alături de pastorul Ianovici? Pentru-că sunt literalmente bulversată de răutatea cu care unii îşi morfolesc propriile neputinţe şi complexe, aruncând venin peste tot pe unde au acces nemaiţinând cont de atributele creştinilor, copiilor lui Dumnezeu. Începând cu acest John Popp, care îşi atribuie atâtea titluri de merge cocârjat de greutatea lor, şi continuând cu cei slabi în credinţă, dar tari în cleveteli şi bârfe, de care nu duce lipsă naţia română, unii nu mai au odihnă, ar fi în stare să arunce cu pietre şi-n Dumnezeu, făcând abstracţie de cuvântul şi poruncile sfinte, doar ca să-şi verse preaplinul bârfelor şi frustrările. Din nefericire nu-şi dau seama că aruncarea cu mizerii tinde să le murdărescă haina albă. Cum să uiţi că eşti chemat la Dragoste, Bunătate, Milă şi să te aliezi cu un denigrator care aduce ofensă lucrării lui Dumnezeu? Oare asta aşteaptă Dumnezeu de la noi? Sunt şocată că denigratorilor li s-au alăturat şi unii lucrători, pastori din diaspora de prin Italia mai precis.  Ce poate să-i determine la asemenea atitudine necreştină, nebiblică, decât gelozia? Da, aşa cred eu, că unii lucrători lipsiţi de har şi de spiritualitate, doar ei pot susţine şi îmbrăţişa asemenea bârfe oloage, pe care diversioniştii anti Dumnezeu, ca John Popp, le scot la mezat. Ştim cu toţii cum se fabrică probele când vrei să distrugi reputaţia cuiva.
     Dacă vreau să-mi fac o părere despre cineva, nu ascult bârfe,  intru pe pagina respectivă, caut peste tot şi mă lămuresc. Pe Facebookul lui John m-am lămurit, dar şi pe blogul lui unde mulţi pastori de diverse confesiuni sunt murdăriţi , denigraţi...Limbajul golănesc, scuzaţi-mi expresia voită, lipsit total de bun simţ, de respect, de alură de  urmaş al lui Cristos, m-a şocat.M-a uimit răutatea cu care expune denigrările şi am vrut să-l mai testez ca să fiu sigură. I-am cerut prietenie pe Facebook şi am primit-o imediat, în mai puţin de un minut. Am lăsat un mesaj de bun simţ, cu trimiteri la Biblie şi mi-am văzut de treabă. După vreo 10 minute mesajul meu a primit un like, dar fiind ocupată cu scrisul, am revenit pe pagina lui John după 15 min, aprox. Am constatat cu stupoare că mesajul meu fusese şters, dar, şi eu ştearsă din lista lui .Cu siguranţă, mi-am zis, că nu sunt demnă de standardele unei asemenea prietenii...
Doamne apără!
Eu l-am urmărit ani la rând pe F.Ianovici propovăduind în direct în turneele cu Speranţa şi am văzut dăruirea lui pentru lucrare, iar când oamenii veneau în faţă predându-se lui Dumnezeu, plângând, îngenunchiaţi, plângeam şi eu de bucurie că Dumnezeu încă mai lucrează. Şi EL NU SE FOLOSEŞTE DE VASE MURDARE, CI DIN CONTRĂ. Dumnezeu este sfânt.

Şi chiar dacă s-ar dovedi o urmă de adevăr  în mizeria scursă pe net despre acest lucrător, eu tot nu aş putea acuza. Avem Judecător care ne va judeca pe fiecare în parte.Mă voi ruga împreună cu familia mea pentru familia pastorului F.Ianovici. Dumnezeul Păcii şi al Adevărului, al Dragostei depline să-i umbrească şi să-i protejeze până în veşnicii!

Să veghem mai mult asupra gurii noastre: Ps 141:3- 4
Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!
Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor. Amin.

elena marin alexe

N-aş vrea

N-aş vrea să mă surprindă noaptea
pe uliţe necunoscute
când dacă bat din poartă-n poartă
nu-i nimeni care să m-asculte

N-aş vrea să-mi plâng nefericirea
sub raza lunii care-i oarbă
aş rătăci pe drumuri negre
şi-aş pierde încă-un ban din salbă

N-aş vrea să mă opresc la uşa
celor ce nu cunosc suspinul
mai bine-ngenunchez în taină
şi stau de vorbă cu Divinul

Învăţătura nu are vârstă

Cu alese Mulţumiri, pastorului meu, de suflet, Dan Eugen, care m-a îndrumat şi m-a susţinut.

elena marin alexe

Ce bine, Doamne

Ce bine, Doamne , că mă ştii
de când eram numai un plod,
ce bine că m-ai ridicat
când rătăceam căzută-n glod.

Ce bine, Doamne, că-mi cunoşti

Gândul şi fapta-n amănunt,
c-ades mă ierţi, când mai greşesc
şi pot s-o iau de la-nceput

.

Ce bine, Doamne, că mi-ai dat
puterea de-a ierta mereu,
să nu apună soarele
peste mânia ce-o port eu.

Ce bine Doamne, că mă vezi
şi totuşi nu mă-nvinuieşti,
pentru-că Dragostea e scrisă
în tainele dumnezeieşti.

Ce bine, Doamne- mi spun mereu,
că pot să m-oglindesc în Tine,
să iert pe alţii nu mi-e greu,
căci şi Tu m-ai iertat pe mine.

Ce bine Doamne că mi-ai pus
pe buze o cântare nouă
mi-ai dat iubire, mi-ai dat har,
Te regăsesc în astea două.

Ce bine, Doamne, o, ce bine!
că Te-am ales când m-a durut
şi-am înţeles dragostea mare
din clipa când Te-am cunoscut.

Cel mai frumos dar

Frunzele copacilor îşi cântau ultima simfonie dăruindu-se obol  aleilor din parcul Cişmigiu. Din treacăt, Ioana le urmărea căderea lină dar inevitabilă şi sufletul ei vibra la tristeţea exodului toamnei.

Ziua ei de naştere se apropia cu paşi repezi. Ca în fiecare an, în preajma zilei acesteia se gândea la darurile pe care le va primi. Mereu primea ce îşi dorea . Devenise banal, oarecum. Din noianul de gânduri o scoase întrebarea firească a lui Petru, soţul ei:

   - Auzi, ce ţi-ai dori anul acesta de ziua ta?  Dă-mi măcar un indiciu....

Ioana îl privi lung şi îi spuse într-o doară că o să se gândească la acest aspect, dar  în sinea ei simţea că orice i s-ar dărui nu ar simţi ceva deosebit. Parcă nimic nu i-ar mai face plăcere.  Oricum ar fi primit ce îşi dorea, ca de fiecare dată. Aveau o situaţie materială bunicică şi îşi permiteau bucurii la care alţii nici nu visau măcar. Maşina opri brusc la  o trecere de pietoni şi privirile ei se aplecară asupra unei mogâldeţe de copil ce-şi făcea loc printre unii trecători mai grăbiţi. Era un ţânc de vreo şase ani, subţire îmbrăcat chiar pentru ziua asta mai blândă de noiembrie. Îi privi picioruşele goale ce se pierdeau în nişte ghete prea mai pentru el. Oftă adânc. Intră în biroul unde lucra şi ca să uite imaginea copilului, deschise leptopul şi se afundă în muncă.

Nici nu observă când se făcu ora de prânz. Se ridică într-un târziu şi coborâ să-şi cumpere ceva de la marchetul din apropiere. Era mulţumită că lucra în acelaşi birou cu soţul ei, aşa că prânzeu împreună. Coborâră din lift şi se îndreptară grăbiţi spre marchetul renumit  din apropierea firmei unde lucrau. Pe drum Petru o abordă iarăşi, întrebând-o dacă s-a gândit la ceva pentru darul ei, căci mai erau doar trei zile. Ioana  nu -i răspunse imediat. În faţa ei o fetiţă se zgribulea lângă intrarea în super marchet. Îi zâmbi copilului şi acesta  se apropie de ei şi o întrebă direct:

   - Puteţi să-mi cumpăraţi şi mie ceva de mâncare? Vă roooog...

   - Ce vrei să-ţi cumpăr? Hai spune-mi.

Fetiţa o privi şi lăsându-şi apoi capul în jos, murmură:

   - Puteţi să-mi cumpăraţi un pui?  Ca să ne facă mama ceva de mâncare că eu mai am fraţi şi nu prea avem ce mânca....

      Vorbele fetiţei, paloarea obrăjorilor scofâlciţi şi tremurul mânuţilor ei aproape o strivi pe Ioana. O lăsă perplexă. Auzi, un pui... Doamne, ce viaţă are această micuţă, dacă îţi doreşte  nu bani, ci un pui să-i facă mamă-sa de mâncare. Oare de câtă vreme nu mai mâncase o bucăţică de carne la prânz? În minte îi năvăliră imagini cu copii pe care îi vedea mai mereu în preajma parcărilor, cărora le dădu-se de multe ori câte un bănuţ. Niciodată însă nu-i fu mai clar ca acum, starea în care trăiau oamenii mai puţin norocoşi...Ce mizerii, ce frustrări macină zi de zi o lume care ei îi era total necunoscută.  Deodată i se făcu lumină asupra gândurilor care nu-i mai dădeau pace de câteva zile. Se hotărî pe loc. Luă fetiţa de mână şi-i spuse  scurt:

  - Vino cu mine în marchet. Dar un băieţel mai mic, care asistase la rugămintea fetiţei, stârmocindu-şi năsucul îndrăzni să o roage la rândul lui:

  - Tanti , te rog cumpără-mi şi mie un pui, căci şi eu am frăţiori şi nu avem ce mânca....

Ioana îi luă pe amândoi şi intră cu ei în super marchetul înţesat de oameni. Copiii nu intraseră niciodată acolo, se vedea clar după faptul că  priveau înmărmuriţi în toate părţile cu ochii căscaţi a mirare. Cu siguranţă nu mai văzuseră atât de multe bunătăţi la un loc...

  - Ce bine ar fi ...şi nişte ouă, nişte lapte... ăăă sau mai bine, niţică brânză s-o mâncăm cu mămăliguţă....

Ioana înţelese ce avea de făcut. Luă două coşuri şi începu să pună în ele: pui, lapte, ouă, brânză...Copii se bucurau şi luau eu din rafturi produsul întrebând:

  - Asta ce este, pot s-o iau?  Ioana încuviinţa, emoţionată de bucuria fără seamăn a celor doi micuţi. Cumpărătorii din preajmă îi priveau cu ochii holbaţi şi cu oarecare suspiciune. Atunci, la sfatul lui Petru, le spuse să meargă mai bine afară, s-o aştepte. Dar văzând că fetiţa nu ceruse nimic special îi spuse:

  - Dar pentru tine, nu vrei nimic? Ceva dulce, sau orice...

Răspunsul fetiţei o lăsă fără grai pe Ioana.

  - Ce să vreau...poate dacă puteţi... aş vrea un şampon , o pastă de dinţi... că jucăriile nu-mi ajută la nimic.

Astea nu sunt vorbe de copil de zece ani, gândi în sinea ei, Ioana şi se simţi copleşită de amărăciune. Când, sau ce determinară în sufletul fetiţei această maturitate timpurie, prea timpurie?  În ce joc al destinului s-a frânt floarea copilăriei acestui sufleţel?

Se reîntoarse în marchet şi Petru îi observă lacrimile care se strecurau la colţul ochiloe ei. Începu să pună în coşuri tot ce credea că este necasar unei familii. Deasupra de tot puse şi câte o cutie cu bomboane de ciocolată. Ajunsă la casă, privi spre intrare unde cei doi prichindei stăteau cu nasurile lipite de vitrină şi-i urmăreau curioşi mişcările.

Cu sacoşele încărcate ieşiră din marchet şi se apropiară de copii.

  - V-am luat şi alte lucruri, sper să vă fie de folos. Copiii priveau şi nu le venea a crede că sacoşele sunt ale lor. Le zâmbi cu căldură şi când fetiţa îi sări şi se agăţă de gâtul ei îmbrăţişând-o Ioana  aproape nu mai putea să respire de fericire. Nimic nu se putea compara cu bucuria pe care inima ei aproape n-o mai putea controla, de emoţie. Îşi luă rămas bun de de micuţi, nu înainte de a le promite că se vor mai întâlni. Urcară în maşină precipitaţi, striviţi de bucurie, o bucurie ce nu o mai gustaseră niciodată.  Nici Petru nu o mai întrebă nimic.

Era fericită. Înţelese că  a primit cel mai frumos dar de ziua ei.

Atenţie la Biblie părinţi!

Mă doare fizic toată drama acestei familii greu încercate. Sunt mamă a trei copii şi acum sunt şi bunică. Am fost şi eu copil la părinţii mei şi da, nu sunt de acord cu pedepsele fizice, Dar îmi amintesc ce fel de copil răzvrătit eram de pe la cinci, opt ani şi după chiar. Vorbele tatălui meu îmi treceau pe lângă ureche, de cele mai multe ori. Nu consider că o admonestare verbală, ori o palmă la fund este pedeapsă, în urma căreia copilul să poată fi luat din sânul familiei şi dat unor străini? Copiii mei nu au fost bătuţi, poate accidental o palmă, după care plângeam tot eu, dacă asta vreţi să ştiţi, însă nu toţi copiii ascultă doar de cuvânt, căci dacă ar fi aşa, Doamne, ce uşor s-ar mai creşte copilul...Vă dau un mic exemplu: - Copilul de 5 ani stă la masă şi mama răstoarnă mămăliga în farfurie.Copilul vrea cu tot dinadinsul să bage degeţelul în mămăliga fierbinte, mama cu vorbe dulci îl imploră să nu o facă, tatăl alintându-i creştetul îl roagă şi el, dar micuţul dând din mâini şi vociferând: nu vreau, lasă-mă în pace... o ţine pe a lui...Îl lăsaţi să se opărească, ori îi daţi peste mânuţă? Ori dacă micuţul insistă să introducă cuiul în priză, îl mângâiaţi? Sau dacă din prea mult răsfăţ copilul îţi dă palme peste ochi, te trage de păr şi vorbele tale nu-l pot opri, ce faci? Fiţi sinceri cu dv. Nu-l admonestaţi cu o mustrare de vorbe şi o urecheală?
Nu consider că pentru o palmă  dată poate sub o influenţă nervoasă, în urma unor atitudini obraznice, ori în urma neascultării copilului şi spre binele lui...cineva are dreptul să confişte copiii cuiva. Cum poate iubi altineva copilul meu mai mult decât mine? Eu după ce primeam urecheala, meritată, primeam cu dragoste şi mângâierile şi toată afectiunea părinţilor mei şi înţelegeam că mustrarea primită era o lecţie că aşa nu trebuie să mai fac. Dacă cineva m-ar fi despărţit de ei, cred că mi-aş fi dorit să mor mai bine. Ce, crede cineva că într-o relaţie, de orice tip este numai miere? Imposibil. Mersul vremurilor mi-a arătat că tot ce au construit părinţii mei în mine a fost benefic şi datorită lor, educaţiei primite, sunt azi o femeie împlinită şi o fiică de Dumnezeu binecuvântată. Educaţia, perceptele biblice primite, le-am dat mai departe copiilor mei. Sunt mândră de ei, de toţi trei. Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru părinţii mei, îi pomenesc adesea.
Dacă acum legea permite copiilor să-şi pârască părinţii pentru orice, dacă sunteţi de acord cu asta, atunci vă rog să şi urmăriţi parcursul acestor copii de-a lungul anilor. Ei devin sigur, mincinoşi, hoţi, violatori, adulterini, sau mai pe scurt- scursura unei societăţi bolnave, decadente, căci ce societate poate fi sănătoasă fără Dumnezeu?
Pentru a nu fi înţeleasă prost, declar că detest părinţii care îşi bat copii cu cureaua, cu palmele peste tot pe unde apucă, unii chiar cu pumnii, cu diverse obiecte. Aceştia nu merită numele de părinţi. Dar detest şi părinţii care ignoră total educaţia copiilor spre distrugerea acestora din urmă.

Atenţie la Biblie părinţi!

elena marin alexe- ian.2016

URARE

-Aho, Aho, Prieteni, fraţi
Azi cu toţi vă adunaţi
Cuvântu-mi să-l ascultaţi
Mai departe să-l purtaţi.
Acuşi Anul Nou se-arată,
Sărbătoare-n lumea toată,
Să dea Domnu-n România
Să răsară şi să crească
Dragostea, prietenia.
Să-mplinim ce-a spus Scriptura,
Dintre noi să piară ura,
Să-nflorească doar Iubirea
Între fraţi, între surori
Şi în loc de vorbe rele,
Să ne-ntâmpinăm cu flori.
Pe părinţi să-i respectăm,
Cât putem să-i ajutăm
Hai să ne-ndemnăm la bine,
Eu pe tine, tu pe mine.
Pe copii să-i creştem bine,
Cu învăţături creştine,
Să-L iubim pe Dumnezeu
Şi pe Hristos Fiul Său!
Să-nvăţăm ce e răbdarea,
Cinstea, mila, bunătatea,

Dărnicia şi dreptatea.
Vă doresc, la toţi, să fiţi
Împliniţi şi fericiti,
Cât va voi Dumnezeu,
Ocrotiţi de orice rău.
La anul şi LA MULŢI ANI!

elena marin alexe

Sărbătoarea Crăciunului, se apropie cu paşi repezi.Observăm asta din freamătul mulţimii prin piaţe şi supermarcheturi. Oamenii se grăbesc să-şi cheltuie micile economii de peste an pentru a-şi face sărbătorile cât mai abundente. Să fiu sinceră, nu văd nimic rău în asta.Nu pot să fiu făţarnică şi să afirm că eu nu mă pregătesc mai intens de sărbători, ca fiecare om. Cât de săracă ar fi o familie, tot se străduieşte să aibă masa îmbelşugată de sărbătoarea Naşterii Domnului. Se spune că masa încărcată înveseleşte inima. Sunt de acord şi cu asta, doar că mie personal doar masa încărcată nu-mi poate aduce zâmbetul pe chip şi nici liniştirea sufletului. Ce ar însemna Crăciunul fără CEL sărbătorit, adică fără Mesia, cel proorocit de Isaia? Aşadar mă voi bucura în stilul meu: voi petrece alături de familie, îmi voi împodobi casa, masa, dar şi sufletul care tânjeşte după nemurire. Pentru mine podoaba specială de Crăciun este Domnul Isus Hristos, darul nepreţuit pe care l-a dat Dumnezeu tuturor oamenilor, deci şi mie. Nu pot sărbători fără EL. SI NU VOI UITA SĂ DĂRUIESC ŞI ALTORA din puţinul meu.Vă sfătuiesc să faceţi la fel, dragii mei. Şi nu uitaţi, spuneţi copiilor voştri ce înseamnă Crăciunul, cine este Isus! 

Fam. Alexe doreşte tuturor prietenilor mei din virtual, să aveţi pe lângă masa bogată şi casa frumos împodobită, la loc de cinste, pe Mesia, Domnul Domnilor şi Împăratul Împăraţilor! Sărbători fericite!