Elena Marin Alexe - Împlinire

Rugă

Dezleagă-mi Doamne buzele
gata să te laude
adună-mi gândurile răvăşite
clăteşte-mi lumina ochiului interior
despovărează-mi umărul
spală-mi picioarele obosite de drum lung
trezeşte-mi inima adormită
unge-mi cu tină ochii
mă poartă în LUMINĂ

Du-mă la cruce
eliberează-mi braţele de poveri omeneşti
nu plec până nu-mi vei ciopli uscăturile
şi-mi vei altoi viţa Doamne
strigă-mă pe nume ca atunci
când eram prăbuşită în praful drumului
căci în fiecare dimineaţă
te simt alături de mine
şi totuşi mi-e tare dor de vocea Ta

Ascultă-mă cu inima
atunci când ruga mi-e şoaptă
şterge-mi lacrima însoreşte-mă
din ochii Tăi curge balsamul
şi la glasul Tău dispar himerele
Tu eşti primăvara veşnică
sub dragostea Ta înfloreşte bucuria
uite floarea sufletului meu
pecetluieşte încă o zi de har

elena marin alexe

Răspunsul

Mă regăsesc rătăcită
în clepsidra timpului şi simt
cum mă strivesc întrebările
de ieri de azi de mâine
Cerul rămâne  impasibil
cu buzele pecetluite
eu abia de mai respir sub
avalanşa suspinelor
Dar când inima ajunsă la capătul puterilor
zace îngenunchiată în colbul drumului
se deschid porţile Iubirii
primesc umilă sărutul pe frunte
braţele lui Dumnezeu
mă cuprind cu milă nemărginită
ridicându-mi povara gândului ascuns
apoi mă împodobesc pentru nunta eternă
şi abia atunci  văd
Răspunsul stă atârnat între cer şi pământ
pe un lemn care nu mai putrezeşte
niciodată de atâta Dragoste

elena marin alexe

.Ziua paharelor?

Poate locurile arată diferit, dar oamenii şi obiceiurile lor sunt cam la fel, îmi spun, oftând, de năduf. Îmi amintesc, bine, încă din copilăria mea, cum decurgea ziua de 9 martie, ziua sărbătoririi celor patruzeci de mucenici.

      De dimineaţă strada era în fierbere. Vecinele se grăbeau să împartă măcinici, una alteia.Porţile se deschideau fără oprire până după amiază, iar femeile cu sacoşele pline se strecurau pe ele într-un dute-vino frenetic. Dar adevărata animaţie venea dinspre partea masculină, care jubila de libertatea consfiinţită de calendarul însuşi.

   - Hai sî trăieşti, nea Grigore! Bem un paharuţ di sufletu mucenicilor? Ionel, rânjea satisfăcut, ţinând sub braţ o sticlă de vin de masă, cumpărat de Aneta, azi dimineaţă de la bodega Calu' mort. Aşa i se schimbase numele de când unui căruţaş îi murise calul legat la uşa bufetului din Strada Mare, pe lângă terenul viran unde se făcea bâlciul anual la Fălticeni.

Dar cum vă spuneam, Ionel se apropia de Grigore hotărât să înmulţească dacă s-o putea, vinul din sticlă. Îl beu cu el, îşi zicea, apoi bem şî sticla lui...

Până după ora cinci, seara, se tot bălăngăneau pe străzi iubitorii de sfinţi ă..ă..ă, scuzaţi-mă, am vrut să zic, iubitorii de băutură, care considerau că nu este ziua mucenicilor ci mai mult ziua lor, a bărbaţilor. Şi apoi cum , ce bărbat eşti dacă nu închini păhărele în această zi? Pe seară se încingeau nişte scandaluri, mamă, mamă, de răsuna strada. Femeile cu ţâncii în braţe alergau de la o poartă la alta în căutarea unui loc liniştit în care să-şi ascundă teama de bătaie, care făcea şi ea parte din ritualui zilei.

Auzeam pe vecinul Jâcă:

   - Ce fa, ieri o fost zîua ta, acu îi a me. Ţîniţ gura că ti pocnesc di nu ti vez, gloaba naibi...

   - Undi fugi, fa, cu sticla...dacî ti prind îţ rup mînili şî chicioarili... las cî vez tu cini-i barbat aici.. or îs barbat or rahat…

Speriată femeia alerga desculţă prin pietrele drumului, aşa fără o ţintă anume, căci frica o mâna în noaptea care se lăsase pe nesimţite.

Nici Suman nu era mai prejos. Căruţaşul ajuns acasă îşi lua la bătaie toată familia, începând cu soacră-sa şi terminând cu Coca, frumoasa dar nefericita lui nevastă, care îţi blestema zilele şi blestema sărbătoarea cu sfinţi cu tot.

    

După ani, mutată în Focşani, la un bloc cu zece nivele, în buricul târgului, nu am scăpat de consecinţele zilei mucenicilor. Aici amintirile sunt mai groteşti şi parcă mai vii, mai actuale, când "nebunul de la 9" urca scările în patru labe, urlând din toţi bojocii, ca un animal de pradă. Parcă era într-un film de groază. De ce urca , de ce se auzea mai tare ecoul urletelor care băgau copiii în sperieţi. Uşile se crăpau uşor, cât să ai perspectiva sub ochi şi crucile începeau să curgă a mirare. Ajuns la uşă (toţi se mirau cum de nimereşte de fiecare dată) zgâria cu ghearele, ori bătea cu sticla aproape goală, până i se deschidea. Ce urma ...vă imaginaţi şi singuri.

    Aburii paharelor nu-i ocolea nici pe cei mai educaţi, de la care vecinii aveau pretenţii, oarecum. Când se cherchelea dom' Nourescu, era circ fără bani. Adolescenţii îl înconjurau şi îl provocau cu câte o întrebare. Apoi...gura beţivului nu mai avea oprire, aruncând cu o savoare necunoscută, vorbe deşănţate, de o vulgaritate greu de redat. A doua zi, intra în scara blocului cu capul plecat, de ruşine. Ştia că vecinii auziseră şi vorbele , dar şi plânsetele soţiei lui, farmacista, o bijuterie de femeie, de un bun simţ, de mare calitate, care îl implora să nu o mai bată.

 Inevitabil ziua aceasta îşi urmează cursul în calendar şi în vieţile oamenilor care o serbează, după bunul lor plac.

    Firul amintirilor se rupe brusc şi o readuce la realitate. Un zvon de ceartă răzbate până la ea şi o determină să iasă din casă. Odată ieşită afară, dispare şi enigma.

  - Bă, azi e sau nu ziua barbatului? Biserica mamei ei...cum să nu-mi deie o sticlă de vin pe datorie? Da cân' mă duc după pâni şi orez, cum îmi dă, sau salam di cela ieftin, cum îmi dă? Nu tot eu plătesc? Dă-o la naiba di "ochi-n perj" câ dacă mă inervez, nici nu mai cumpăr di la ea, că mai bine mă duc la Dana, că asta-i mai omenoasă, mai credincioasă şâ nici nu mă fură la cântar, strigă al lui Dediu, să-l audă toată strada. Nu, nu este un dialog şi un monolog  pe care îl ţine ca să ştie vecinii că el nu-i ca alţii...

Mă gândesc de ce oare oamenii schimbă rostul unor sărbători care se vor sfinte? Dar ştie cineva câte pahare trebuiesc băute? Patruzeci, sau patruzeci şi patru? Curios este că aici în Vrancea, nici unele femei nu ocolesc cele pahare în cinstirea mucenicilor, ca de pildă, Ioana, care se înroşeşte ca un rac, după ce soarbe câteva, ea ştie, câte zeci de pahare. Atunci iese la poartă, şi vai de cine-i iese în cale ...nimic nu-i mai place, gura nu-i mai tace...

   

   Dar ziua mucenicilor abia a început. În speranţa că nu va aduce cu ea nici un alt incident neplăcut , intru, cei drept, cam abătută, în casă şi vrând să uit  grotescul, îmi opresc privirile pe cea mai veche carte, Sf. Scriptură.

Citesc şi îmi imaginez cum ar arăta pământul fără mizeria alcoolului.. Mă cuprinde dor, un dor de linişte...

Focul este efemer...

în memoriam C.H. 1 Martie

 

Te-am vâzut depărtându-te de lumină
şi m-au înecat lacrimile
Am răscolit jăratecul
până am ţipat de durere
şi ochii mi-au căutat răsăritul din zori
Acolo mi-am sprijinit fruntea
obosită de iureşul vieţii
Degetele mă dureau groaznic
când s-au cufundat în fântâna lacrimilor
O sete nepotolită de ani mă ardea cumplit
dar mi-am amintit o zi când s-a despicat stânca
apa cristalină mi-a fost balsam
trandafirul alb nu s-a mai vestejit
şi cu ochii deschişi spre zări
şoptind adio etern
am închis cartea cu zile şi nopţi
retrăite aievea cândva
pe sub genele timpului

Focul este efemer
Doar apa are pecetea veşniciei

elena marin alexe-martie 2015

Nu uita

Pentru toţi prietenii mei, care păşesc la plimbare azi.
Vă invit să ascultaţi unul dintre poemele mele, recitat cu har de Lucian Dumbravă.

elena marin alexe

BUCURII

Bucurii, de suflet, aşa denumesc eu Antologia revistei, USCÂND O LACRIMĂ, revistă înfiinţată de domnul Dumitru Negoiţă. Ca şi colaborator al acestei reviste de cultură, mi-am adus şi eu prinosul la această Antologie.

 

Mulţumiri d-le Negoiţă! Dumnezeu să vă binecuvânteze.

elena marin alexe

Odă

Eşti Universul vieţii mele,

Eşti Absolut şi eşti Concret,

Eşti Geana zărilor albastre,

Maestru, Pictor şi Poet.

Eşti Fondator a toate cele,

Eşti Împărat, Judecător,

Eşti un Luceafar printre astre

Şi singurul Clarvăzător.

Eşti Lacrima de fericire,

Eşti Stea ce-n veacuri străluceşti,

Eşti Pacea, Mila, Mântuirea,

Divinul sferelor cereşti.

Eşti Mâna care mă susţine,

Eşti Călăuză-n drumul greu,

Eşti Vocea care ades mă strigă

Cetate tare-n drumul meu.

Eşti Mângâiere-n încercare,

Eşti din vecii Biruitor,

Eşti Cel ce-nvinge pentru mine,

Medicul bun, Vindecător.

Eşti Domnul înviat din slavă,

Eşti Îndurat, Sfătuitor,

Eşti Calea, Adevăr, Viată,

Cuvânt, Lumină, Creator.

Eşti Tot ce am mai scump pe lume,

Eşti Trandafirul din Sharon,

Eşti Aurora dimineţii,

Domneşti pe-a cerurilor tron.

Eşti Începutul şi Sfârşitul,

Eşti Unic, Sfânt doar Tu, eşti Bun,

Eşti Siguranţa Mântuirii,

Iar eu sunt doar un biet nebun...

Eşti Dragostea, mareaţă, sfântă,

Eşti Bucurie, eşti Extaz,

Eşti Oaza din pustiul vieţii,

Eliberarea din necaz.

Eşti Căpitan de cursă lungă,

Eşti cel mai priceput Cârmaci,

Eşti Avocatul apărării

Dreptate sufletului faci.

Eşti Arhitectul, Ziditorul,

Eşti Astrolog, eşti bun Pescar

Eşti Sculptor, eşti Semănătorul

Din crucea Ta picură Har.

Eşti Analistul, Inginerul,

Eşti cel mai cunoscut Chirurg,

Eşti Autorul cărtii vieţii

Liniştea blândă în amurg.

Eşti Infinitul creaţiunii,

Eşti Cel mai mare-ntre Profeţi,

Eşti Minunat, eşti Vegheatorul,

Plin de răbdare înc-aştepţi.

Eşti Taină, eşti Învăţătorul

Eşti singurul Neprihănit,

Eşti Fiul Domnului Cel Veşnic,

Dar pentru mine Te-ai jertfit.

Eşti Îndurare, Salvatorul,
Eşti naturalul, eşti gândirea,
Eşti plus sau minus infinitul
De când creat-ai omenirea.

Eşti tot ce-nseamnă Împlinire,

Eşti Armonie, Apogeu,

Eşti Totul, Totul, pentru mine,

Eşti Domnul , Dumnezeul meu!

elena marin alexe

Ştii tu cine

( pentru Simo )

Spune-mi , astăzi, ştii tu, cine
E alăturea de tine,
Când ţi-e bine, sau ţi-e rău,
Cin' te mângâie mereu?

Cine-ţi dă de dimineaţă
Stropi de bucurii în viaţă?
Cine scoală răsăritul,
Sau coboară asfiinţitul?

Stii tu, cine-mparte viaţă
şi sapă  ridul pe faţă?
Lacrima cine ţi-o şterge
Când nimic nu pare a merge?

Spune-mi, ploaia cine-o cerne
Galaxiile eterne
Cine le orânduieşte
Şi pe om cine-l iubeşte?

Stii cumva, cine cunoaşte
Clipa când omul se naşte?
Sau când viaţa se sfârşeşte,
Oare cine porunceşte?

Haide spune-mi cine-ţi poartă
Grija sufletului toată?
Cine rănile-ţi alină
Cin' te-a absolvit de vină?

Sus pe deal urcând calvarul
Cine ţi-a purtat amarul?
Ce înseamnă pentru tine
Vestea că Isus revine?

elena marin alexe

Nu-i uşor să urci

Să urci spre colinele albe
nu-i drumul atât de uşor,
mai cazi, te răneşti, câteodată
lumina se-ascunde sub nor.

Atunci crezi că nu mai poţi merge,
prin beznă n-ai cum să păşeşti,
aluneci mereu pe cărare,
te-ntrebi de mai poţi să iubeşti...

Te pleci la izvor cu speranţa
că apă vei bea din belşug,
dar iată, te-adapi doar cu lacrimi,
din zori până către amurg.

Nimic nu te-opreşte din cale,
nici rănile care te dor,
la piept strângi eterna dorinţă,
să-ţi fie traiul dulce zbor.

Citeşti într-o carte străveche,
că deşertăciune e tot,
pe dată-nţelegi rostul jertfei
şi-ngaimi într-o rugă: nu pot...

Priveşti înspre cer, cu mirare,
de ce nu se schimbă nimic?
şi râul de amărăciune
devine acerb inamic.

Degeaba aştepţi bucurie,
orice-ai încercat s-a topit
ca fulgul de nea, când e soare,
speranţele s-au năruit.

Te frângi în suspine şi glasul
se zbuciumă-n tine acum,
ai vrea să-ţi găseşti alinare,
puteri, să porneşti iar la drum.

De sus, Cineva te priveşte
şi mâna-ţi întinde la greu,
aşa că mai urci înc-o treaptă,
când prieten îţi e Dumnezeu.

În suflet se naşte nădejde
şi norul dispare uşor
tu uiţi de dureri şi de lacrimi
când fruntea ţi-o pleci, urci în zbor.

elena marin alexe

Uluitor...

Emine...

De obicei nu urmăresc asemenea emisiuni, dar butonând am dat de burtiera cu litere de o şchioapă:
Statul vrea să-i ia cei 9 copii! Mama ameninţă!
Emine, femeia de etnie turcă, din satul "Lumina" , jud. Constanţa ţipă şi îşi trage hainele de pe ea, într-o criză de furie, ori, poate  mai degrabă vrând să impresioneze reporterul. Aflu, că luna trecută a dus ea însăşi un copil de câteva luni mâncat de şobolani...la urgenţă, acum îl vrea înapoi. 
De curiozitate am urmărit povestea nenorocită a celor 9 copii amărâţi, care au neşansa să aibă asemenea monstru care nu merită să se numească mamă. Păi dacă ea este mamă, eu ce sunt? Mamele care se sacrifică pentru binele copiilor lor, cum se pot numi? 
Aflu că cel mai mare, un băiat de 15 ani nu a mers niciodată la şcoală, dealtfel  niciunul nu merge la şcoală.
Nu înţeleg ce a făcut Protecţia copilului din jud. Constanţa până acum. Cum, Doamne, să laşi responsabilitatea unor suflete nevinovate în seama unei femei retardate, dar, care nu ştie decât să cheltuiască, doar pentru ea, alocaţiile celor nouă copilaşi,  în timp ce micuţii trăiesc fără pic de condiţii umane şi îndură foamea?

Faceţi ceva oameni buni, voi cei de la Protecţia copilului. Salvaţi copiii!

elena marin alexe

Canon

Vino iar, o dulce rază,

În noapte mă ţine trează.

Cazi pe frunte şi pe suflet,

Pe inimă şi pe umblet.

Şterge lacrimi de sub pleoape

Să te simt cât mai aproape.

Balsam picură-mi pe buze,

Alungă clipe confuze,

Iar în revărsat de zori

Aşterne rouă pe flori.

Lasă vântul să adie

Ca să-i simt blândeţea vie

Sus pe deal lângă izvor,

Să-mi mai ostoiesc din dor.

C-aş zbura, să trec de umbre,

Tălpile să mă preumble

Pe la casa părintească,

Liliacul să-nflorească,

Mândru ca şi altădată

Când eram la mama fată.

Pe taica să mi-l alint

Pe şuviţele de-argint.

Acum inima mă doare

De dor şi de supărare.

Că-mi trec zilele cu anii

Şi adun numai strădanii.

Clipele se duc în fugă

Abia dacă-ngân o rugă,

Când mă culc, sau când mă scol,

Celui Ce mă ocroteşte,

Mă alină, mă iubeşte.

Clipă trece, clipă vine

Doamne dă să fie bine.

elena marin alexe

Iernile aristocrate

Iar mă prinde dor  de albul iernilor aristocrate

care îmbrăcau grădina în văluri immaculate

Ochiul plânge ramuri goale peste tot e tern şi doare

Numai vântul nemilosul bate fără încetare

Prin ferestrele ochioase rar privirea se strecoară

Satul plânge prin unghere cenuşiul de afară

Înhămaţi la carul mare norii negri dau năvală

Peste nucul din ogradă împietrit de amorţeală

În tăcerea nefirească îmi trimit gândul departe

Către Cel ce din vecie, viaţă peste tot împarte

-Domn al zărilor măiastre cerne-ţi albul peste ţară

Inima să înflorească bucurii la drum de seară

Clipele să se prefacă într-o iarnă fermecată

Şi să ningă cu Iubire, cum n-a mai nins niciodată

elena marin alexe

De o viaţă

De o viaţă treci prin lume

Uneori mai oboseşti

Printre ochiuri de genune

Adesea te rătăceşti

Când ti-atinge dorul calea

Uiţi cărarea printre spini

Multe pietre-ţi sapă jalea

Şi n-ai cu ce să te-alini

Pari pierdut în lumea mare

Unde sens nu mai găseşti

Eşti învins de supărare

Gata să te prăbuşeşti

În răstimpuri o speranţă

Furişându-se uşor

Se apropie de suflet

Ca o rază printr-un nor

Atunci zâmbetul apare

Privirile înfloresc

Din scântei s-aprinde focul

Când îţi spune Te iubesc

elena marin alexe

Gura românului cea de toate zilele

 M-am trezit la încrengătura nopţii într-o cascadă de răcnete şi înjurături. Am coborât din pat şi am deschis uşa cu precauţie şi mirare. De peste drum , dintr-o curte, fiul, un beţivan de doar şaptesprezece ani, urlă la maică-sa, agitând în aer o sticlă de plastic pe jumătate golită. Nici să pot n-aş reda sudalmele şi vulgaritatea vorbelor cu care se împroaşcă amândoi. O ţin aşa zeci de minute până soseşte maşina poliţiei , chemată de vreun vecin deranjat şi el în miez de noapte. Răcoarea ocrotită de întuneric mă face să-mi adun şalul strângândul mai tare în jurul trupului. Nu este prima dată când asist la asemenea scene de promiscuitate care îmi strică echilibrul relaţiei de vecinătate. Când mama şi fiul sunt rătăciţi în aburii alcoolului, orice urmă de omenie se risipeşte.Cu sufletul greu, intru în casă şi încerc să-mi desferec gândurile şi să adorm.

-Măi române, când îţi vine să înjuri, pune-ţi mâna la gură!
Mă doare, când  românii spun tuturor, că noi suntem creştini sub apostolatul sf.Andrei, de mai bine de 2000 ani. Mi-ar plăcea să fie şi adevărat.
Din nefericire  mă întreb ce a mai rămas din aureola noastră de creştinism, după ani şi ani? Nu ştiu, deoarece de dimineaţa până seara, sunt bombardată  de înjurături, care de care mai violente, la adresa divinului..Aceste vorbe sapă răni adânci în inima mea.
Oare cu ce este vinovat Dumnezeu, dacă:
ciocanul dă pe lângă cui
pâinea cumpărată de copilă este veche
bietul cal nu mai poate urca panta, cu o caruţă plină pana la refuz
mânuţele subţiri scapă jos sticla cu lapte
un sofer nu-ţi  acordă prioritate în traffic
Nu ai bani de rachiu
nu plouă la timpul dorit
plouă pe timpul culesului strugurilor
se întoarce Băsescu
rămâne Ponta prim ministru
îţi moare găina
nu ai bani de ţigări
pierzi trenul
cineva se izbeşte de tine şi-ţi sfărâmă toate ouăle din plasă
apare prea des D.Diaconescu la toate posturile
nu mai apare Băsescu
s-a spart acoperişul şi trebuie înlocuit
nu ai primit restul corect la piaţă
ţi se afumă fasolea
se sparge damigeana sub presiunea vinului nou
autobuzul pleacă înainte de a a ajunge tu lângă el
în carnetul fiicei tale a răsărit o notă proastă
ţi s-a rupt încălţămintea
găina vecinei sare peste gard şi ciupeşte cu nesaţ roşiile
se termină pâinea la marchet
esti dat afară de la serviciu

Aş putea să vă dau mii de "motive" dar cred că este deajuns dr edificator..
Cât despre înjurături, vorbe grele, insulte, ele pornesc de la "trimiterea la origini" şi ce este mai grav, continuă cu:
Dumnezeul ...
biserica ...
candela ...
Cristosul ...
arhanghelul ...
mănăstirrea ...
împărtăşania ...
duminica ...
Paştele ...
crucea ...
altarul ...
luate-ar dracu
mâncate-ar moartea
ardăte-ar focul
etc.
  Oare cum îşi pot spune creştini cei care vorbesc şi blesteamă aşa? Şi ce este mai grav ..că nu sunt puţini, ba o mare parte a românilor folosesc uzual aceste insulte la adresa Divinului. Le aud mereu, zilnic, oriunde în drumul meu, la piată, la semafor, la vie, la trecere de pietoni, oriunde se adună de la doi oameni în sus. Mulţi sunt cucernici doar la biserică, sau în faţa unor moaşte, cum ar fi la rămăşiţele sf. Paraschieva, sf. Ioan etc. în speranţa că vor fi iertaţi dacă stau 3 zile în ploaie, sau înconjură locaşul bisericii pe genunchi, uitând sau poate neştiind, că Dumnezeu ne-a iertat şi a ispaşit păcatele noastre pe lemnul crucii, la Golgota.Dacă oamenii ar citi Biblia, ar înţelege cât de păcat este insultarea Domnului şi s-ar lăsa de acest limbaj ofensator, care le blochează calea rugăciunilor şi viaţa le-ar deveni  mai plăcută. Continui să gândesc, dar aproape că îmi vine să strig, poate mă aude cineva! Dar cine să mă audă în toaca nopţii?
Îmi vin în memorie vorbele bibliei…
Cuvintele îl pot despărţi pe om de Dumnezeu pentru totdeauna:
Ev. Matei 12
35. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
36. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.
37. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit."

Se spune că gura românului este bogată. Şi chiar este, doar că trebuie educată.Hai să ne facem mai mult timp pentru muncă, lectură, nu pentru băutură, pierdere de vreme la taclale sterile, timp petrecut inutil la televizor, urmărind emisiuni care mai de care mai vulgare, mai groteşti, care ne pot înăbuşi spiritual viaţa. Să ne respectăm ţara, limba, familia, prietenii şi pe Dumnezeu. Suntem un popor cu o istorie bogată şi ar trebui, ar fi timpul, să ne reglăm conturile cu noi înşine, dacă vrem să fim respectaţi de alţii. Of, Doamne, gura românului…

Mă uit la ceasul din perete şi mă mir că timpul a zburat pe nesimţite, iar eu sub avalanşa gândurilor am rămas încă trează. Privesc şi fereastra de unde primul mesager al zorilor îmi face semn, că în curând ziua îşi va intra în drepturi. Deşi noaptea a trecut, închid ochii, sperând măcar la câteva clipe de odihnă...

elena marin alexe

E IARNĂ DOAMNE

Motto- Când ne cuprinde întristarea
           E iarnă Doamne printre noi
           Si batem palma cu blazarea
           Deşi vedem că suntem goi

E iarnă Doamne, când tristeţea
Se aciuieşte-n gândul meu,
Eu caut şi găsesc justeţea
Numai în Tine, Domnul meu.

E iarnă Doamne, cerul tace,
Iar anii mei ca fumul pier,
Însă nădejdea aripi face
În rugaciune catre cer.

E iarnă Doamne, ziua scade,
Iar nopţile sunt tot mai lungi,
Iubirea Ta în mine arde,
Căci Tu mă chemi, nu ma alungi.

E iarnă Doamne, Eşti viaţa,
Eu doar un bulgăre de lut,
Tu m-ai ales din veşnicie
Şi cu Lumină m-ai umplut.

E iarnă Doamne si cuvântul
A-ncremenit şi n-are rost,
Cât timp va exista pământul
Tu eşti Isuse, eu am fost...

 elena marin alexe

Pe morminte se pun flori

    Anul acesta am hotărât să mă împac cu inima mea. Aşa că  am rupt firele care mă legau de trecut, aducându-mi valuri de tristeţe. Unii dintre prietenii mei buni au dat bir cu fugiţii, invocând diverse motive. Când nu există încredere reciprocă, prietenia moare. Aşa că am ales să nu-i mai urmăresc şi i-am şters din listă. Fiecare este liber. Eu voi păstra cu sfiinţenie amintirile frumoase care ne-au legat, restul voi uita cu desăvârşire, dar nu voi uita că pe morminte se pun flori. Eu am ales să răspund la tăcere cu TĂCERE, dar voi pune trandafiri galbeni pe morminte...

Aşa voi merge mai departe liberă, căci am cugetul curat.

PS.

    Am revenit la prima dragoste, din virtual, la blog. Mă voi plimba pe la "încă" prietenii mei, voi încerca să recuperez timpul pierdut, vizitând mai des casele voastre virtuale, citind şi bucurându-mă de bogăţia pe care fiecare o etalaţi acolo. 

Doresc tuturor un an mai bogat în trăiri, inspiraţie, realizări şi multe binecuvântări !

elena marin alexe

ZIUA FĂRĂ PANTALONI

Ziua "Fara pantaloni" a ajuns la a 14-a editie si este precum am citit , o traditie in metropola americană.
Totuşi nu ştiu  care este semnificatia acestei zile, căci nu a fost UN GEST DE PROTEST,  măcar... ci un dezechilibru care se perpetuează tot mai mult printre români.

"Da, am curajul să îmi dau pantalonii jos. Nu mi se pare o ruşine", a spus un tânăr din Bucureşti, care venise la eveniment cu un amic. El a spus că a invitat şi alţi prieteni să se alăture acestui eveniment".

Doamne, s-au terminat distracţiile de tot felul ? Mâine poimâine vom vedea tineri goi puşcă, "dezinhibaţi" cum se spune, călătorind în mijloacele de transport, alături de oameni care le pot fi părinţi, sau alături de copii care merg la şcoală.
Mă întreb retoric: De unde tentaţia asta de a împrumuta fără discernământ tot ce este mizerie din occident, renunţând la valorile noastre naţionale şi aruncând la gunoi toată educaţia şi învăţătura creştină primită de la părinţi.

În faţa mizeriei şi sărăciei care domneşte în România, soluţia tinerilor pentru viitorul acestui neam să fie oare - dezbrăcarea de caracter, sau semnul distinctiv a alunecării pe o pantă a dezumanizării ...

Să ne rugăm pentru ţara noastră. Doamne ai milă de România!

elena marin alexe

NIMIC NU E VEŞNIC

Bucuria mi-a poposit la uşă
în prag de iarnă împletită discret
cu speranţele ce se legănau
la braţ cu puritatea primilor fulgi.
Am primit-o ca pe un dar diafan etern
şi am ascuns-o într-un gest definitiv
în inima-mi greu încercată.
Am ţesut altiţele vieţii în jurul ei,
am ocrotit-o până la jertfă, i-am deschis ochii
desferecând ferestre spre lumină.
Anii au trecut la galop.
Într-o zi am înţeles că nimic nu e veşnic în meandrele lumii.
Nici bucuria, nici iubirea, nici fărâma de speranţă,
nici mila, nici recunştinţa, nici zâmbetul măcar.
Dar dezamăgirea?

Cititorule
Aruncă-ţi pâinea pe ape,
dar nu aştepta să se mai întoarcă la tine.

elena marin alexe

FANATISMUL UCIDE

 Libertatea mea de exprimare trebuie sa se opreasca acolo unde atinge libertatea semenului meu!

Orgoliul prostesc este vina principală pentru  atentatul din Franţa. Păi dacă eşti ziarist, ai acces la lumina literei care înnobilează omul, cum să faci asemena greşeală, să provoci o mişcare religioasă, fanatică, care are la activ MII DE MORŢI? Cui ajută curajul de a arăta petele brune de pe faţa islamului ? Crede cineva că prin ironii, caricaturi, poate slăbi nebunia uneori  fatală, a islamiştilor?  Ce facem , le dăm "apă la moară" acelor oameni care sub forma lor primitivă vor să-şi impună credinţa în lume?
 Da, islamiştii şi mişcarea lor este nocivă, dar nici noi, creştinii, nu avem voie să ne batem joc sub diferite forme, de credinţa lor. Se ştie că fanatismul religios , de-a lungul istoriei a făcut milioane de victime. Dumnezeu nu aprobă crima, nici în numele Lui, măcar. Culmea este că toate popoarele au un ţel comun - PACEA, dar unii nu înţeleg că această noţiune este de factură divină şi se poate câştiga doar prin ea însăşi. Ne răzbunăm pe islamişti cu desene caraghioase , cu fotografii, cu articole contra lor şi aşteptăm CE? Oamenii aceia SUNT REDUŞI  LA ESENŢA PRIMITIVĂ, TRIBALĂ, iar noi, chipurile popoare civilizate, îi provocăm cu jicniri la adresa religiei lor, lovindu-i în ce au ei mai scump. Nu aşa, nu  se arată curajul, insultând religia semenului tău, ci se provoacă nebunia, moartea, dezastrul.

De ce , Doamne, să moară oameni nevinovaţi, din pricina unui aşa zis curaj? A nu se confunda curajul cu prostia! 
-Doamne ai milă de oameni, căci sunt creaţia ta. Dă un strop de înţelepciune şi şterge lacrima lumii!

elena marin alexe