joi, 26 mai 2016

O nuntă binecuvântată

Duminică 22 mai am petrecut momente de neuitat, la nunta Lidiei şi a lui Iulian Hârtie. Vremea a fost frumoasă, ca şi mirii, Dumnezeu a fost prezent, aşa că pot spune: a fost o nuntă reuşită.

Ei au fost mirii: Lidia şi Iulian Hârtie!

Locaţia salonului romantică...

Oficializarea cununiei religioase cu binecuvântarea mirilor.

Moment de suflet cu Lidia, frumoasa mireasă!

Fără cuvinte...

La masă alături de Pastorul meu, Eugen Dan şi soţia, Mariana

Cu Didina şi Cornel Androne.


 
Azi când ne-am adunat cu toţii
La celebrarea nunţii voastre
Urarea mea este aceasta:
Fiţi fericiţi, trăind în pace!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragii mei, dragi!



marți, 10 mai 2016

Dor de părinţi



      Zilele astea, m-am reîntors în timp printre amintiri.
Înaintea sărbătorii de Înviere, mămica mă invita să fac alături de ea un cozonăcel micuţ.Eram foarte bucuroasă. Ajutam la ultimile retuşuri în curăţenia casei, cum ar fi: spălarea tacâmurilor şi a paharelor şi aşezarea lor în dulapul de bucătărie, după ce în prealabil schimbam coala albă, aşa să se vadă curăţenia. Totul trebuia să strălucească. Apoi îmchestream ouăle, după ce le vopsea, cu o peniţă fină muiată în apă tare. Desenam flori, frunze şi bine-nţeles scriam Hristos a înviat!.
Spre seară înainte de înviere, mămica pregătea apa de baie. Aveam o cadă din tablă zincată şi făceam baie pe rând. Dimineaţa învierii Domnului mă copleşeau emoţiile, căci ştiam că voi fi înnoită, adică rochiţă nouă şi pantofiori noi. Mămica era croitoreasă şi nu uita să -mi facă rochiţă nouă, dar niciodată nu o vedeam până în ziua de Paşte. O croia şi o făcea după o altă rochiţă. Doar pantofiorii îi cumpăram împreună căci trebuia să-i probez. Nu-i încălţam până în duminica Paştelui. Apoi gătiţi plecam spre biserică. Eram emoţionată, căci aveam de spus o poezie lungă.
Scuzaţi-mă, mi-au dat lacrimile. Ce vremuri...


 elena marin alexe

vineri, 29 aprilie 2016

Lacrimile Magdalenei




Ţi-am aşezat pe frunte spinii,
În palme cuie Ţi-am bătut,
Au plâns şi s-au uscat toţi crinii,
Tu m-ai privit şi ai tăcut.

Pe boltă stele ce veghează
În noaptea neagră, s-au ascuns,
Cernite, zorile oftează,
Suliţa-n coaste a pătruns.

De remuşcări sufletul geme
Şi nu se lasă mângâiat,
În inimă-nfloresc dileme,
Sub pleoape lacrimi stau la sfat.

Însingurarea greu apasă,
Speranţa frântă cade-n drum,
Mă prinde dorul de acasă,
Mă scutur de firesc, de scrum.

De când Te-am răstignit Îsuse,
Nisip şi pietre-am adunat,
Noian de rătăciri absurde,
În gânduri m-au abandonat.

Albastrul nu mai e albastru,
Nici crinii nu mai au miros,
Te ung cu mir de alabastru
Şi ochii mei privesc în jos.

Splendoarea jertfei mă-ncovoaie,
Îngenunchez şi mă supun,
Mă spală sângele-Ţi şiroaie,
Durerea mea doar Ţie-ţi spun.

M-asculţi şi mâna Ta se-ntinde
Cu mângâieri şi cu balsam,
O pace tainică se-aşterne,
Sunt fericită că Te am.

Mă ierţi, a câta oară Doamne
Cuvintele pălesc , Tu plângi,
Arunc povara mea de toamne,
Fără cuvinte mă înfrângi.

************************
Plângea Maria Magdalena,
Căci lacrima nu-i mai seca
Dar la picioarele Iubirii,
Inima ei se vindeca.

elena marin alexe

luni, 25 aprilie 2016

Reparaţie capitală

    
    Oare inima creştinului nu trebuie să intre într-un proces de curăţire, de refacere, acum în preajma marii sărbători a Învierii Domnului?     
Am descoperit virtualul de aproximativ 10 ani. Ascultam muzică, mai citeam pe ici pe colo diverse informaţii apoi mi-am făcut blog. Lumea blogărilor este extrem de variată şi am avut de ales ce accept şi ce nu. Cred că noi suntem la fel de reali  şi în lumea virtuală, cu unele excepţii, căci ne exprimăm chiar fără voia noastră multe din părerile personale. Când am mai aprofundat diverse bloguri, aşa zis creştine, am descoperit că oamenii se comportă cam anapoda. Ştiu ce spun. În ultimii ani, feriţi de lumea reală, camuflaţi sub anonimat sau pseudonim, unii au coborât mult în obscur şi au început o luptă care nu aparţine lui Dumnezeu ci  satanei. Cu voia sau fără voia lor, mânaţi de orgolii neostoite, frustraţii nesătui de laude şi-au dat în petic, cum se zice, şi-au slobozit gura cu ajutorul tastaturii şi au împroşcat cu noroi în jurul lor, făcând imposibilă asocierea statutului de creştin cu asemenea manifestare de răutate, ură, bârfă, neiertare, dispreţ. M-am înfiorat descoperind diverse persoane cu nume oarecum sonor, care şi-au călcat omenia în picioare de dragul satisfacerii unor orgolii infantile.
     E de rău.  Spun asta deoarece internetul are o mare arie de acţiune şi undele malefice ajung la oamenii care întâmplător îşi caută mântuirea, îl caută pe Hristos. Se pune o întrebare: Cum să-L vadă pe Dumnezeu şi Dragostea Lui într-un blog unde printre câteva linkuri spre youtube spre o melodie care laudă divinitatea, se strecoară alte postări care aduc ofensă unor persoane, sau pun în circulaţie bârfe folosindu-se un limbaj nejustificat de vulgar? Când nu de puţine ori se scot pe tapet la vedere clocotul răutăţilor gratuite a unora faţă de alţii? De ce ar vrea cititorul întâmplător al unui asemenea blog să-şi schimbe viaţa, să -L găsească pe  Dumnezeu, când se loveşte de asemenea persoane total nechibzuite, care aruncă în jurul lor foc de iad în loc de Lumină?

Epistola Iacov 3
Fratii mei, poate oare un smochin sa faca masline sau o vita sa faca smochine? Nici apa sarata nu poate da apa dulce.
Cine dintre voi este intelept si priceput? Sa-si arate, prin purtarea lui buna, faptele facute cu blandetea intelepciunii!
Dar, daca aveti in inima voastra pizma amara si un duh de cearta, sa nu va laudati si sa nu mintiti impotriva adevarului.
Intelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pamanteasca, fireasca, draceasca.
Caci acolo unde este pizma si duh de cearta, este tulburare si tot felul de fapte rele.
Intelepciunea care vine de sus este, intai, curata, apoi pasnica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roade bune, fara partinire, nefatarnica.
Si roada neprihanirii este semanata in pace pentru cei ce fac pace.

     Mi-aş dori, ca toată lumea, dar mai ales cea creştină, din virtual, să intre în reparaţie capitală. Fiecare să privească în curtea inimii lui şi s-o cureţe potrivit principiilor lui Dumnezeu. Cred că săptămâna patimilor lui Hristos, este timpul potrivit pentru  fiecare, să-şi facă o introspecţie, apoi să gândească, să trăiască şi să scrie adoptând o altă, nouă, benefică, viziune.

elena marin alexe

joi, 21 aprilie 2016

Am cuvinte prea puţine


 În faţa Majestăţii Sale,
Mă plec acum pân la pământ,
Azi, la picioarele-I preasfinte
Depun al biruinţei gând...

Mă dăruiesc în totul Ţie,
Recunoştinţă îţi ofer,
Căci m-ai salvat din negre valuri,
Mi-ai arătat drumul spre cer.

Aş vrea să-Ţi mulţumesc, de-apururi,
În dreptul meu, ai scris iertat,
Când nu aveam nici o speranţă,
Tu sufletul mi-ai mângâiat.

De jos, lovită şi murdară,
Cu răni adânci, cari mă dureau,
Nu îndrăzneam să ridic ochii
Spre cei care mă copleşeau.

Cu lacrimile curse-n taină,
Ştergeam al vieţii legământ,
Descătuşată de Iubire,
De Dumnezeu, de tot ce-i sfânt.

Ca frunza-n vânt, în letargie,
Stam agăţată fără grai,
Căzută la pământ strivită,
Mai aşteptam un strop de rai.

Anostă-mi era existenţa,
Amară apa ce-o sorbeam,
Tristeţea-n jurul meu ţesuse,
O pânză deasă, nu vedeam,

Că ochiul Tău privea spre mine,
Iar mila Ta ţăşnea-n eter,
Habar n-aveam că mâna-Ţi Doamne,
Scria numele meu în cer.

Şi a venit o zi, măreaţă,
Când am gustat iubirea Ta,
Azi roua bucuriei mele,
Stă martoră la Golgota.

Ştiu, am cuvinte prea puţine,
Să-Ţi mulţumesc îndeajuns,
Dar am să-mi plec mereu genunchii,
În cămăruţă, în ascuns.

elena marin alexe

miercuri, 20 aprilie 2016

În fiecare seară






În fiecare seară
mă dor dimineţile aşteptate până la ţipătul zorilor
pleoapele se zbat sub tainice mângâieri
ca un cerşetor la capătul podului rămân
aşteptându-Ţi mila Doamne
trecutele cărări mă ispitesc dar
port candela aprinsă şi drumul
se netezeşte sub privirile Tale

În fiecare seară
o mâna nevăzută îmi culcă inima în palma Ta
departe de lumea zbuciumată
visele mă poartă pe pajişti verzi
iar smalţul florilor îmi tiveşte ziua ce adoarme şi ea
în căuşul timpului ocrotit de clepsidră
unde nimic nu se termină
ci aleargă spre un nou început

elena marin alexe

vineri, 15 aprilie 2016

La noi



La noi mai cântă deal şi munte,
Sau triste sălcii plâng, sub maluri,
Dar mâna sfântă, creatoare,
Trimite vântul, cald, prin ramuri.

Chiar galbenul este mai galben,
Câmpul îmbie la poveşti,
Spre ceruri gândurile-mi zboară,
O, Doamne, cât de mare Eşti!

Copţi, mugurii plesnesc în soare,
Suspină florile-alintate,
În taină, verdele pădurii
Îmbie la eternitate.

Fir de beteală toarce luna,
Pe zări albastre adormite,
Aleargă timpul peste pajişti,
Murmură Milcovul, cuminte.

La noi în zori plânge şi iarba,
De mila zilei trecătoare,
În mine sufletul tânjeşte,
După viaţa viitoare.

Privesc natura în splendoarea-i,
Inima mea speranţă cerne,
Urc trepte albe spre Iubire,
Visez la frumuseţi eterne.
elena marin alexe

luni, 11 aprilie 2016

Când vin ape mari




Când vin ape mari să stai în spărtură,
Răbdare să ai şi lacăt la gură.

Furtuni vin şi trec, dar omul rămâne.
Te-ndoi azi şi cazi, ridică-te mâine.

Cu ochii deschişi păşeşte-nainte,
Veghează la drum cu rugă fierbinte.

E-o vreme de plâns, dar totul va trece,
Speranţa ce-o ai, nicicând să nu plece.

Mai este puţin, aşteaptă-l pe Mire,
Căci drumul spre cer e scris în Iubire.
elena marin alexe

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Pe cine deranjez eu?







https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2016/03/03/incompetenta-tabloidului-newsnet-crestin/

Am primit de la un prieten acest link pe care îl afişez aici. Ce nu prea înţeleg eu, este cu ce am deranjat persoana care scrie aici şi de ce nu-şi declină  numele. Eu sunt un om care iubesc adevărul şi pe Dumnezeu. Am intrat pe acest link care se vrea a fi, după cum se şi autodenumeşte, România Evanghelică, nume care nu se prea defineşte din postările aşezate parcă special spre a şoca cititorul. Nici vorbă de vreo trimitere la Evanghelie. 
Pe cine am deranjat cu opiniile mele, nu mă interesează. Sunt blogăriţă de aproape nouă ani şi ştiu cu ce se mănâncă ştirile de pe net. Nu m-am declarat niciodată vreo jurnalistă, dar am dreptul , ca orice om, la opinie personală şi pe blogul meu pot scrie ce simt, ce gândesc, ce mă doare. Nu am folosit şi nu folosesc atacul la persoană, doar uneori mă apăr de răutatea gratuită şi de hărţuirea unor persoane care intră neinvitaţi, ba chiar încălţaţi cu cizme murdare în casa mea virtuală, fără pic de jenă, ori atitudine creştinească. Nu am nicio îndoială că sunt câteva persoane, nu dau nume, se ştiu ele bine, care nu înghit adevărul şi care se ascund sub pavăza României Evanghelice şi nu numai, doar ca să-şi arunce eventualele frustrări, bârfe, răutăţi sau complexe.
Din articolul postat în linkul de mai sus, reiese că aş fi insignifiantă în lumea scrisului. Păi dacă tot sunt neimportantă de ce ai scris despre mine, domnule, care nu ai curajul să te semnezi sub articol? Un creştin, copil de Dumnezeu adevărat, nu are nimic de ascuns.Ori tu....
Spui că ai atenţionat asupra lui John Pop, arătându-i caracterul...Am să-ţi spun ceva care ar trebui să te pună pe gânduri: Nu eşti prea departe de el, cel puţin aşa reiese din tonul şi limbajul folosit, că tot aminteai de bădărănie...
Bine ar fi să-ţi păstrezi frustrările pentru clipele de intimitate cu Dumnezeu, să i le spui doar lui. Poţi să-i spui că eu sunt foarte mică şi tu atât de "mare" că nu-ţi mai încapi în piele. Am un sfat pentru tine: aleargă mult, măcar câteva staţii, să scapi de greutate, să fii mai ager în gândire, în simţire şi mai aprins în dragostea lui Dumnezeu. Păi, dacă tot se numeşte România Evanghelică, s-ar cuveni să fie un site dedicat în mod special Lucrării de evanghelizare şi aproape infim spre deloc la capitolul - Faptul divers, sau bârfe de tot soiul.
Aştept ziua în care clevetirea şi bârfa să dispară din blogurile celor care-şi spun,  sau se cred "aleşi". Dacă cei enumeraţi pe finalul articolului, Teofil Stanciu, Dionis Bodiu, Marius Corduneanu, Alin Cristea,  ca fiind cei mai buni blogări, se simt frustraţi de scrisul meu, atunci, îmi pare rău, dar nu am de gând să concurez cu nimeni. Eu îmi respect cititorii, nu fac din scrisul meu doar pentru o mai mare audienţă, prilej de bârfe şi scandal virtual. Nu-mi stă în caracter să jicnesc pe nimeni, aleg să folosesc multă delicateţe în tot ce scriu. Am o brumă de har, direct de la Tatăl meu şi Lui îi mulţumesc şi pe această cale. Motivul principal al scrierilor mele este poezia, ca odă Creatorului şi Mântuitorului meu.
Nu am nimic de împărţit cu nimeni. Nu concurez cu nimeni. Nu am veleităţi de vedetă.

PS. Cer scuze site-ului New Creştin,  dar şi celorlalte siteuri, care din motiv că au preluat articolele mele , au reintrat sub tirul răutăţilor gratuite din România Evanghelică



elena marin alexe

joi, 7 aprilie 2016

Scrisoare deschisă conducerii cultului Penticostal


Onorată conducere

Cred că ar fi cazul să meritaţi această formulare risipind fluxul părerilor pro şi contra.
Îmi închipui că ştiţi foarte bine uraganul bârfelor de pe net, dar mă mir că nu înţelegeţi ce deserviciu faceţi Cultului Penticostal  şi implicit lucrării lui Dumnezeu. De câteva luni se aşteaptă un răspuns din partea dv. Chiar nu aţi putut da nici un comunicat până acum, de atâta timp, de când circulă printre credincioşi dar  nu numai,  hai să-l numesc- cazul, Florin Ianovici? Dv. nu realizati ce deserviciu faceţi lui Dumnezeu, lăsând ambiguitatea să circule, să distrugă prietenii de o viaţă, să aducă nelinişti şi suferinţă pe toate planurile? Nu v-aţi gândit la repercursiuni? Ce vor spune oamenii acestei lumi despre noi, pocăiţii, despre pastorul care i-a chemat la viaţă veşnică, care a plâns îngenunchiat alături de cei ce păşeau în faţă, alegându-l pe Isus ? Sau poate nu vă pasă? De suferinţa pastorului F.Ianovici am convingerea că nu vă pasă şi mă întreb cât de mult iubiţi pe aproapele dv. în Hristos? El, a iubit până la jertfă şi nu ne-a cerut decât să facem acelaşi lucru: să iubim pe Dumnezeu şi pe cel de lângă noi, ca pe noi înşine. Să fie oare atât de dificil? Cum aţi ales să împliniţi porunca? Personal sunt confuză în ceea ce vă priveşte, datorită atitudinii de totală indiferenţă asupra acestu caz. Cred că tăcerea forului dv. singurul abilitat să dea un comunicat, este cu ţintă directă, tocmai spre a mări şi suferinţa familiei Ianovici, dar şi pentru-ca tulburarea şi haosul cititorilor, al credincioşilor să ia amploare. Alt motiv al tăcerii conducerii cultului nu văd. Aş fi vrut să citesc un comunicat măcar, să menţionaţi că aveţi în vedere situaţia  apărută , că studiaţi problema etc. Nu s-a întâmplat nimic. Îmi asum cele scrise aici. Nu intenţionez să jignesc, să acuz, doar ca fiecare om care citeşte pe net şi care se străduieşte să împlinească tot ce spune Biblia, îmi pun nişte întrebări. Răspunsurile, sau răspunsul ar trebui să vină de la dv. Ar trebui să vă pună pe gânduri, de ce sunt înlăturaţi din lucrarea Domnului, folosindu-se înscenări scabroase, tocmai cei mai hăruiţi pastori, cei mai puternici în cuvânt...De ce tocmai ei?

 PS. Oare nu aveţi purtător de cuvânt, căci la capitolul comunicare sau nu există…sau nu se vrea.
Să fie atât de mare discrepanţa şi rivalitatea dintre vestul ţării şi Bucureşti cum afirmă unii?
elena marin alexe

Zile de neuitat...

Clipele frumoase ar trebui strânse şi depozitate în cupe de argint, pentru momente când dorul neostoit dă târcoale inimii. Voi păstra frumuseţea zilelor când am petrecut cu toată familia şi sufletul meu va înflori. Emi era pe post de fotograf, dar i-am găsit un loc lângă surorile lui.
Dumnezeu să vă binecuvânteze dragii mei copii, pe voi, pe copiii voştri şi pe copiii copiilor voştri, în veci!

Foto- Sergiu Emanuel Posteucă

marți, 5 aprilie 2016

Focul urii împotriva lui Florin Ianovici

    Focul urii împotriva lui Florin Ianovici încă mai arde.
Dar, nu mor caii când vor câinii, aşa spun şi acum bătrânii şi ştiu ei bine sensul zicalei. Cei înţelepţi vor înţelege ce vreau să să spun acum, nu şi ceilalţi, din nefericire.
Rostogolul cuvintelor îmbibate cu ură bolnăvicioasă asupra lui Florin Ianovici,  mânuit cu abilitate demonică de unii  frustraţi, care îl refolosesc pe J. Pop, parcă nu se mai opreşte. Eu chiar nu pot pricepe ( aşa sunt eu uneori, mai grea de cap) cui face bine această atitudine care asemănătoare unui dans tribal, care invocă până la epuizare, condamnarea la moarte? Tare mi-ar plăcea să văd la microscop inimile "sfinţilor" care au dat curs defăimării şi care continuă să atâţe focul.
    Dacă închid ochii şi deschid uşa imaginaţiei, văd desluşit liota grotescă, adunată în jurul focului "sacru" deasupra căruia stă legat fedeleş, pastorul, Ianovici. Parcă desprinşi dintr-o altă lume, frustraţii saltă în cerc, ţinându-se de mâini şi fac incantaţii, râzând sardonic, aşteptând ca din clipă în clipă flăcările să-l cuprindă şi să-l mistuie pe condamnat. Ei sunt şi judecători şi călăi. Ce treabă mai au cu Judecătorul cel drept? Să nu uite aceştia că vor primi ce merită. Ieremia în cap. 51:56 spune: Caci Domnul este un Dumnezeu care rasplateste! El va da negresit fiecaruia plata cuvenita lui!
Sărmanii de ei, prinşi în capcana răzbunării şi a propriilor răutăţi şi frustrări, nu mai au timp să privească sus.
    Eu, însă da, Si văd ochiul lui Dumnezeu, în toată splendoarea Lui, vărsând lacrimi peste focul păgân, stingând dogoarea flăcărilor şi ostoind durerea celui care tace cu ochii pironiţi spre cer şi aşteaptă  ajutorul Domnului.
Voi care jubilaţi cu inimile împietrite de ură, acordaţi-vă un moment de respiro prin rugăciune şi îndreptaţi-vă privirile spre albastrul  cerului, dar şi spre adâncul inimilor voastre. Cred că este vremea în care toţi trebuie să privim nu la cei de lângă noi, ci mai mult la noi înşine..Poate că veţi vedea mai desluşit ce văd şi eu,:dragostea lui Dumnezeu la care suntem chemaţi. Ambiţiile şi grijile lumii v-au ascuns cel mai vizibil mesaj. Timpul este aproape. Vine Isus!

P.S.Pastore, Florin Ianovici, aş vrea să ştii că nu eşti singur. Suntem mult mai mulţi cei care te purtăm în rugăciunile şi posturile noastre şi mai mult de atât, ştim că Dumnezeu Cel căruia îi slujeşti nu te va părăsi nici o clipă.El este lângă tine. Fii binecuvântat!
Elena Marin Alexe


luni, 4 aprilie 2016

N-am vreme destulă



N-am vreme destulă
S-arunc piatră tare
Nu am nici putere
În clipe amare

Nu-mi place să lepăd
Noroi peste floare
Mă doare iubirea
Ce-apune cu jale

Cuprind cu privirea
Un strop de speranţă
Aş vrea să-mi ajungă
Să-mi dea siguranţă

elena marin alexe

sâmbătă, 26 martie 2016

Eu sa tac


Mi-acoperi inima cu taine,
Cu ceru-ntreg m-ademeneşti,
Îmi spui că dragostea-Ti eternă
Sfidează legile-omeneşti.


Îmi descreţeşti negura frunţii
Si îmi presari în cale flori,
Tu soarele-mi aduci, în suflet,
Speranţe dincolo de nori.

Mă porţi agale prin cuvinte
Ţesute doar prin Duhul Sfânt,
M-ajuţi să-Ţi înţeleg voinţa,
În planul Tău cu-acest pământ.

Pe umeri încă-mi porţi povara,
Din când în când mai lăcrimezi,
Când viaţa-mi intră-n con de umbră,
Nicicum nu mă discreditezi.

Atunci când sunt prea apăsată
De meandrele acestui veac,
M-aşez mai des la poala crucii,
Tu să-mi vorbeşti şi eu să tac..
elena marin alexe

joi, 17 martie 2016

Odă pentru Absolut


Sunt doar un graunte micuţ de ţărână,
Udată de ape, bătută de vină.
Ce merit am eu pe tăcutul pământ
Pribeagă-ntr-o lume, de mila-i plângând?

 Te caut în zori, dar te caut şi-n-noapte
Dincolo de cântec, cu jale în şoapte.
În zâmbetul gingaş şi-n ochi de copilă,
În verdele ierbii din glia umilă.

Te strig să te-ntorci, port in mine aminuri,
În dangăt de clopot răsună suspinuri.
Se-aşteaptă din ceruri un strop de lumină
Să curgă pe suflet, din raza-Ţi divină..

Hai, vino să-mi umpli cu haruri făptura,
Să-mi comanzi universul gândirii si gura,.
Tu stăpân peste mine să fii absolut
Eu, plecată la cruce, cu drag să Te-ascult

Să reverşi peste mine belşugul de har
În inimă-mi pacea să n-aibă hotar.
Să nu mai existe lacune în mine,
Doar omenescul, contopinduse-n Tine.




luni, 14 martie 2016

Somnul rugăciunii...naşte monştri


“Iisus este într-o grădină, dar nu este a deliciilor, cum a fost cea a primului Adam, în care el s-a pierdut, şi în felul ăsta a pierdut tot genul uman, ci într-una a supliciilor, în care El s-a salvat şi-n felul ăsta a salvat tot genul uman. El trăieşte această suferinţă şi acest abandon în toată oroarea nopţii. Iisus caută companie şi caută reconfort din partea oamenilor. Asta e unic în toată viaţa, mi se pare, dar El nu găseşte nici un sprijin, pentru că discipolii Săi dorm.”
Şi acum urmează unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au scris vreodată: “Iisus va fi în agonie până la sfârşitul lumii. Nu trebuie să dormim în tot acest timp.”
Simţiţi progresia. Iisus se roagă pe Munte, discipolii dorm, atâta lucru v-am rugat, să staţi cu Mine, şi voi dormiţi?, apoi se întoarce, El ştie că va muri, şi moartea e îngrozitoare, El este om şi ştie că nu e doar aşa – Zeus care s-a făcut lebădă şi apoi se întoarce, nu, El este om şi asumă acest lucru până la capăt, este totul, suferinţa, predestinarea şi abandonul. Pascal, în rugăciune fiind, scrie: “Iisus va fi în agonie până la sfârşitul lumii. Nu trebuie să dormim în tot acest timp.” (fragment din conferinţă)

H.Patapievici

Dacă am fi mai atenţi la viaţa noastră, dacă vegherea şi rugăciunea "la timp şi ne la timp" ar sta la baza atitudinii de creştin autentic, atunci nu ar mai fi devieri de la calea adevărului. Dacă oamenii şi-ar spune adevărul unii altora, ar ocoli planurile celui rău. De ce nu facem asta? Fiecare poate să răspundă în dreptul său. Avalanşa dispreţului şi a vorbelor urâte care nu se mai termină ci continuă asupra pastorului Ianovici, mă face să dau dreptate iarăşi  cuvântului biblic: Dragostea celor mai mulţi se va răci. Primesc în continuare mesaje anonime în care unii aleg să-şi arunce frustrările şi ura asupra oricui ar susţine nevinovăţia lui F.Ianovici. O fac fără pic de ruşine. Dumnezeu să-i ierte.
Eu pot să spun doar atât: că aşa egoism, gelozie, răutate, invidie, aviditate de a bârfi, cum se vede azi printre cei ce-şi spun creştini,  nu ştiu să mai fi întâlnit pe tot parcursul vieţii mele de şasezeci şi patru de ani. Unii dintre noi au uitat complet că suntem trecători ca iarba de pe câmp, care azi este şi mâine n-o mai vezi. Suntem labili şi ne lăsăm luaţi de vânturi încoace şi încolo. Mă întreb unde ne sunt rădăcinile? Unde-i ţelul nostru? Hristos a abolit într-un fel cele zece porunci , sau mai bine spus, le-a condensat lăsându-le sub ochii noştri în Ev. Matei 22:
37. Isus i-a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau."
38. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." 

Poate dacă ne-am ancora mai mult în veghere şi rugăciune am putea discerne mai lesne între bine şi rău, dar n-o facem. Mândria că suntem copiii lui Dumnezeu ne orbeşte spiritual şi o luăm razna, cum ar fi spus tatăl meu, într-un limbaj mai arhaic. Dumnezeu este dragoste şi n-ar trebui să uităm asta nici o clipă. Aşa că se cere o concluzie: Dacă despre mine nu aş divulga vorbe urâte, de ce s-o fac în pofida aproapelui meu, mai ales că nu cunosc temeinicitatea acestora. Încă mai sper că se vor linişti apele şi vorbele de ocară aruncate asupra unora şi a altora. Dacă am scris câte ceva şi dacă cineva s-a simţit lezat de cuvintele mele, îmi pare rău.Nu am intenţionat asta. Am intrat într-un carusel al răutăţii, fără să-mi doresc asta.
Mă doare toată această uriciune a vorbelor care au inflamat internetul şi continuă să arunce în derizoriu lucrarea lui Dumnezeu.

Haideţi să nu uităm preţiosul îndemn biblic.Rugaţi-vă neîncetat.


elena marin alexe


duminică, 13 martie 2016

Adevărul


Adevăru-i floare rară,
Zice-o vorbă din bătrâni.
Nu răsare la tot pasul,
Stă ascuns în alb de crini.

Dacă-l cauţi cu răbdare
Şi în suflet îl doreşti,
Strălucirea lui te poartă
Până-n sferele cereşti.

Ca să guşti din apa vie,
Sufletul să ţi se-aline,
Bucuria şi speranţa
Să-nflorească, iar, în tine
.
Adevărul e Lumina
Strânsă de pe-un colţ de cer,
Înfloreşte în răbdare,
Alungând orice mister.

Adevăru-i floare rară,
Semănat pe deal sub cruce,
Biruieşte-adesea răul,
Ce pândeşte la răscruce.

Cine-alege Adevărul
Nu va rătăci vreodată,
Va avea o călăuză,
Un Izbăvitor, un Tată.

elena marin alexe

sâmbătă, 12 martie 2016

Când tăcerea devine de plumb


Motto- “Lumea a devenit un loc periculos de trait, nu din cauza oamenilor rai, ci din cauza oamenilor care nu fac nimic, oamenilor indiferenti, oamenilor care ce vad nu vad si ce aud nu aud.”

Dacă aş asemăna conducerea cultului penticostal cu clopotele unei uriaşe catedrale, clopote care tac, deşi restriştea îşi arată colţii hidoşi, parcă s-ar cere o întrebare retorică: de ce nu bat clopotele adevărului? Apostolul Pavel în 1Cor. îmi descrie atributele dragostei lui Dumnezeu, care printre altele, crede totul. Am aliniat vesetele din Corinteni începând cu vers. 4 şi continuând, făcând o acoladă între John Pop şi Florin Ianovici. Nu-i cazul să vă dau eu răspunsul care  a rezultat, poate fiecare să-l afle.
Eu îl cred pe pastorul Ianovici, nu pe cei care fierb veninul la foc molcom.

E dureros că împotriva adevărului s-au aliat doi pastori din comunitatea de Bucureşti, Oros şi Meştereagă, aşa se spune pe la colţuri. Nu ştiu cine sunt, nu am auzit până acum de ei, deci nu vreau să spun nimic  în privinţa lor. Dar, dacă chiar sunt nevinovaţi şi nu au participat la acest complot împotriva pastorului Ianovici, de ce nu dezmint aceste zvonuri? Oare de teama lui J.P? Eu una pot înţelege: ori sunt vinovaţi de furnizarea probelor cusute cu aţă albă şi nu mai pot ieşi din cercul vicios al lui J.Pop, ori comunitatea de Bucureşti nu le permite acest lucru.

Încă se mai cern mizerii asupra pastorului Ianovici,  conducerea cultului tace şi tace, iar creştinii se împart în două tabere. De ce nu se vrea lumină în acest caz? Cine are interes obscur pentru denigrarea lui Florin Ianovici, nu realizează că toată avalanşa bârfelor murdăreşte tot cultul Penticostal.

Pe cât de fericită eram când a început mişcarea de susţinere a fam. Bodnariu, văzând dragostea frăţească la unison, o putere care poate muta şi munţii , îmi spuneam, pe atât de ruşinată mă simt acum şi profund dezamăgită de atitudinea celor care au pretenţia să se numească fraţi şi să afirme că fac parte din trupul lui Hristos. S-o luăm logic.Cum e posibil ca pe fr.Ianovici să-l chinuie o criză de astm, să nu poată respira de durere şi eu, poate, piciorul drept, să bat tactul unei melodii auzite doar de mine şi să-mi doresc să dansez? Mai fac eu parte din trupul lui Hristos? Mai pot afirma că sufăr cu fratele meu?

 Îmi place să cred că şi cei din Conducerea cultului fac parte din trupul divin. Dacă da, s-o dovedească.


PS.Am scris asta deoarece unii dintre prieteni mă evită, alţii îmi dau replici amare, iar eu nu am nici o vină, decât că, am ales să spun adevărul, aşa cum îl simt.

elena marin alexe




marți, 1 martie 2016

John Popp sau Florin Ianovici?


      Mai zilele trecute am primit un link într-un mesaj de la o prietenă aflată în Italia. Faptul că aceasta credea tot ce scria acolo şi era destul de abătută spunându-mi că ea e dezgustată, că n-o să mai asculte nicio predică a niciunui pastor, niciodată,  m-a determinat să caut peste tot să-mi fac propria părere. Prietena mea mi-a mai scris că Italia fierbe, efectiv, că majoritatea cred spusele unui pastor din Cluj, John Popp, despre F.Ianovici. Am văzut că printre prietenele ei se află şi o doamnă, Mihaela Gheorghe, soţia  unui pastor din Roma. Am interpelat-o pe aceasta cu o întrebare simplă: dacă ştie ceva  cu probe sigure.... M-am lămurit imediat din ce mi-a spus, chipurile îi era tare milă de d-na Mina Ianovici, că citise ea nişte poezii scrise de aceasta. Am căutat şi am citit şi eu poeziile, dar nu aveau legătură deloc cu ce-şi imaginau persoanele avide de bârfă. Şi eu scriu poezie şi mă transpun în versuri cu tot sufletul meu, dar unii cred că ştiu să citească printre rânduri...ce doresc ei să audă şi fac diverse legături.
      De ce sunt cu sufletul şi rugăciunile alături de pastorul Ianovici? Pentru-că sunt literalmente bulversată de răutatea cu care unii îşi morfolesc propriile neputinţe şi complexe, aruncând venin peste tot pe unde au acces nemaiţinând cont de atributele creştinilor, copiilor lui Dumnezeu. Începând cu acest John Popp, care îşi atribuie atâtea titluri de merge cocârjat de greutatea lor, şi continuând cu cei slabi în credinţă, dar tari în cleveteli şi bârfe, de care nu duce lipsă naţia română, unii nu mai au odihnă, ar fi în stare să arunce cu pietre şi-n Dumnezeu, făcând abstracţie de cuvântul şi poruncile sfinte, doar ca să-şi verse preaplinul bârfelor şi frustrările. Din nefericire nu-şi dau seama că aruncarea cu mizerii tinde să le murdărescă haina albă. Cum să uiţi că eşti chemat la Dragoste, Bunătate, Milă şi să te aliezi cu un denigrator care aduce ofensă lucrării lui Dumnezeu? Oare asta aşteaptă Dumnezeu de la noi? Sunt şocată că denigratorilor li s-au alăturat şi unii lucrători, pastori din diaspora de prin Italia mai precis.  Ce poate să-i determine la asemenea atitudine necreştină, nebiblică, decât gelozia? Da, aşa cred eu, că unii lucrători lipsiţi de har şi de spiritualitate, doar ei pot susţine şi îmbrăţişa asemenea bârfe oloage, pe care diversioniştii anti Dumnezeu, ca John Popp, le scot la mezat. Ştim cu toţii cum se fabrică probele când vrei să distrugi reputaţia cuiva.
     Dacă vreau să-mi fac o părere despre cineva, nu ascult bârfe,  intru pe pagina respectivă, caut peste tot şi mă lămuresc. Pe Facebookul lui John m-am lămurit, dar şi pe blogul lui unde mulţi pastori de diverse confesiuni sunt murdăriţi , denigraţi...Limbajul golănesc, scuzaţi-mi expresia voită, lipsit total de bun simţ, de respect, de alură de  urmaş al lui Cristos, m-a şocat.M-a uimit răutatea cu care expune denigrările şi am vrut să-l mai testez ca să fiu sigură. I-am cerut prietenie pe Facebook şi am primit-o imediat, în mai puţin de un minut. Am lăsat un mesaj de bun simţ, cu trimiteri la Biblie şi mi-am văzut de treabă. După vreo 10 minute mesajul meu a primit un like, dar fiind ocupată cu scrisul, am revenit pe pagina lui John după 15 min, aprox. Am constatat cu stupoare că mesajul meu fusese şters, dar, şi eu ştearsă din lista lui .Cu siguranţă, mi-am zis, că nu sunt demnă de standardele unei asemenea prietenii...
Doamne apără!
Eu l-am urmărit ani la rând pe F.Ianovici propovăduind în direct în turneele cu Speranţa şi am văzut dăruirea lui pentru lucrare, iar când oamenii veneau în faţă predându-se lui Dumnezeu, plângând, îngenunchiaţi, plângeam şi eu de bucurie că Dumnezeu încă mai lucrează. Şi EL NU SE FOLOSEŞTE DE VASE MURDARE, CI DIN CONTRĂ. Dumnezeu este sfânt.

Şi chiar dacă s-ar dovedi o urmă de adevăr  în mizeria scursă pe net despre acest lucrător, eu tot nu aş putea acuza. Avem Judecător care ne va judeca pe fiecare în parte.Mă voi ruga împreună cu familia mea pentru familia pastorului F.Ianovici. Dumnezeul Păcii şi al Adevărului, al Dragostei depline să-i umbrească şi să-i protejeze până în veşnicii!

Să veghem mai mult asupra gurii noastre: Ps 141:3- 4
Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!
Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor. Amin.


elena marin alexe

vineri, 12 februarie 2016

N-aş vrea



N-aş vrea să mă surprindă noaptea
pe uliţe necunoscute
când dacă bat din poartă-n poartă
nu-i nimeni care să m-asculte


N-aş vrea să-mi plâng nefericirea
sub raza lunii care-i oarbă
aş rătăci pe drumuri negre
şi-aş pierde încă-un ban din salbă


N-aş vrea să mă opresc la uşa
celor ce nu cunosc suspinul
mai bine-ngenunchez în taină
şi stau de vorbă cu Divinul