POEM

(celor dragi)

Între cer şi pământ, cred că nu vă miraţi,
Mă încumet să cânt printre nori minunaţi.

Mă trezesc dimineţi, iarba-i udă de-argint,
Eu culeg frumuseţi, caut rime de-alint.

Spre apus port în gând amintiri care ard,
Şi mai scriu câte-un rând sub al soarelui fard.

Trece timpul zglobiu, azi mă bucur că sunt
Şi când n-am să mai fiu doar un biet amănunt,

Veţi citi tot ce-am scris, într-o viaţă de om
Ce-a trecut prin abis renăscând ca un pom...

De pe trepte de cer ochii mei vor zâmbi,
Aripi albe şi moi mă vor duce-n câmpii.

Printre gingaşe flori paşii mei vor călca
Şi-n miresmele lor fruntea mi-o voi culca.

POVESTE VECHE

(satiră)

 La-nceput, Adam şi Eva
Au fost înşelaţi cu-n măr.
Să nu credeţi că-i legendă,
E un mare adevăr.

Cel rău, ager, dă târcoale,
Lăudându-se cu mere,
Şi-mparte la fiecare,
Glasul lui e numai miere.

Parcă-l văd cum se strecoară
Şi ne-mbie surâzând:
-Hai, veniţi, să vă dau mere,
Aşezaţi-vă la rând!

Lumea -ndată năvăleşte,
Se agită ca un roi,
În curând vezi pe satana,
Plecând cu desagii goi.

Nu există-n lumea asta
Un mai mare precupeţ,
Care să ofere fructe
Tuturor, fără vreun preţ.

Cine-a mai văzut vreodată
Aşa darnic negustor,
Care să-şi împartă marfa,
Fără bani, în vreun obor?

Ce-l determină să dea
Mere dulci, mere frumoase,
Cu-atâta mărinimie
dacă n-ar avea foloase?

Vreţi să ştiţi ce fel de mere
Are cel rău de-mpărţit?
Nu vă las să staţi pe gânduri,
E foarte uşor de ghicit.

Azi o laudă de sine,
Mâine o ceartă-ntre vecini,
Sau spunând câte-o minciună,
Ori un idol să te-nchini.

Azi o vorbă de ocară,
Mâine o ţuică sau o bere,
Câte o ţigară, două,
Toate astea-s a lui mere.

Câte-o bârfă mincinoasă
A banilor lăcomie,
Sau un furt făcut în taină,
Ură sau făţărnicie...

Azi puţină răutate,
Dublă doză de mândrie
Mâine-un gând de înălţare,
Îngâmfare, gelozie..

Până-n zori să-ţi baţi nevasta
Plânsul ei să nu te doară
Ori să-ţi neglijezi odrasla
Nu ştiu pentru-a cât-a oară

Câte-o vorbă la-ntâmplare
Deseori fără să-ţi pese
Fiindcă ai jicnit pe-un semen
Ai doar proprii interese...

Astea-s merele-aromate
Dăruite de satan
Care-i otrăvesc pe oameni,
Zi de zi şi an de an.

Nu se satură creştinul
Cu averea ce şi-a strâns,
Diavolul îl ispiteşte:
Niciodată nu-i de-ajuns!

Să nu stăm în neştiinţă
De planul acelui rău,
Care-ar vrea să ne distrugă
Să păcătuim mai rău.

Când vedeţi că vă îmbie
Cu măr aromat, frumos,
Refuzaţi-l categoric,
Că-i un mare mincinos.

Iar dacă poftiţi la mere
Eu cunosc un măr gustos,
Care creşte şi rodeşte
În grădina lui Hristos.

elena marin alexe

Timpul meu

Cosiţele mi-au albit devreme,
sub pieptenele neobosit al timpului
Ochii abia mai zăresc roua ascunsă
pe firele verzi, în zori.
Degetele tremură pe ramul împodobit
ca o mireasă în văluri diafane.
Piciorul se poticneşte mai des
pe cărăruie, printre salcâmii răzleţi.
Umărul se înclină dureros,
ca sub o greutate nevăzută...
Inima tremură pentru orice şoaptă
şi o ia razna, cuprinsă de panică
la urcuşul pe colină.
Dar sufletul?
El a rămas tânăr, plin de viaţă,
alergând neostenit pe cărările norilor,
sub cetina brazilor verzi,
ori pe nisipul brodat de valuri răcoroase,

 legănându-se între cer şi pământ
în aşteptarea clipelor nemărginite,
pierdute printre vagi amintiri.
Din când în când, mai coboară să se adape
la izvorul nesecat al Calvarului...

elena marin alexe

Trandafiri şi flori de câmp

 

Au înflorit trandafirii mei dragi, dar florile de câmp cu simplitatea şi aroma lor m-au cucerit şi în acest an..şi mi-au purtat paşii pe cărări de basm. Of, dacă toţi oamenii ar preţui mai mult darul pământului, cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat...

elena marin alexe- 2014

Elena

        Aseară am ieşit la plimbare să iau o gură de aer proaspăt. Aproape că m-am pierdut prin iarba înaltă a gândurilor mele, când m-am întâlnit cu Elena.
      Aerul ei de voioşie m-a încântat, căci nu o mai văzusem de multă vreme veselă. După ce am schimbat câteva impresii, am plecat mai departe încântată de întâlnirea neaşteptată, dar la colţul sufletului am zărit-o iar pe Elena...Mii de scântei îi ţâşneau din ochii aprinşi, aşa că am fugit din calea ei şi mi-am imaginat cum fug oamenii din calea uraganului Katrina...
Cum alergam speriată, în timp ce mii de întrebări  cădeau asupra mea ca ploaia torenţială, am dat din nou nas în nas cu Elena. Cânta cu glas mângâietor...De pe buze îi picura miere şi cu mărinimie mi-a dat să gust...însă am refuzat-o politicos:
     -Mie nu-mi plac dulcegăriile dragă, i-am zis cu sinceritate şi m-am depărtat fără să-i dau posibilitate să-mi răspundă. Când am întors capul, cântecul ei amuţise şi brusc m-am rătăcit 
în  privirile ei fără capăt..După vreo alţi câtiva paşi m-am intersectat iarăşi cu Elena. 
Stătea dusă pe gânduri de parcă era străină locurilor...Ochii ei se agăţaseră de zarea
ce se întrezărea printre ramurile vişinului privind spre ceva văzut doar de ea.Nici nu m-a observat.
      Uimită, m-am îndepărtat şi dorind să scap mai repede, am luat la pas aleile parcului bătrân.
Dar ce credeţi că am zărit pe o bancă din apropiere?
    Pe Elena.
Cu faţa prinsă în palme se scutura în hohote de plâns. Durerea ei aproape m-a strivit.
Abia târându-mi paşii m-am apropiat s-o mângâi, dar cu un gest de neputinţă m-a refuzat.
Cu părere de rău am lăsat-o acolo şi tulburată am ieşit din parc. După primul colţ m-am rezemat de un gard suspinând...Liniştea dimprejur mi-a făcut bine pe moment.
Nu a durat mult. Deodată m-au trezit cascade spumoase de râs..Am privit spre curte şi ochii mi-au căpătat semnul mirării, căci Elena înconjurată de o ceată boemă dădea tonul la râs..
Şi ce râs molipsitor... Amuzată, am intrat în curte, dar, surpriză:
       Aici Elena stătea îngenunchiată, cu privirile plecate. De pe buze şoaptele se urneau cu greu, împleticindu-se în lacrimile grele.
Fără vreo vorbă am rămas lângă ea, ignorând timp şi spaţiu. Când m-am trezit, eram singură, obosită şi confuză

      Degeaba am încercat s-o regăsesc pe Elena, nu am mai reuşit. Dacă o întâlniţi, să-i spuneţi c-o mai aştept încă aici pe drumul vieţii colţ cu veşnicia, cât mai răsare soarele...
Am uitat s-o îmbrăţişez.

 

elena marin alexe

Florile inimii

Dacă ar fi posibil să fac o incursiune în inimă, dincolo de structura ei anatomică, m-ar interesa foarte mult, structura spirituală a acestui important organ, fără de care viața noastră ar fi imposibilă.
Ce ar fi de găsit în lăcaşurile ei cele mai ascunse?
Multe, multe și diverse …
Inima este împaratia secretă a sentimentelor umane, sau altfel spus, cel mai important loc din ființa omului. Aici este cea mai rafinată şi mai diversă grădină de flori, care de care mai deosebite, una de alta.
Ce mă intrigă oarecum este următorul fapt : cum poate găzdui inima atât de multe sentimente şi trăiri, în mare parte contradictorii? Și ca să glumesc puţin pe seama spuselor mele, nici nu mă mir, că cea mai răspândită boală de pe glob, este cea de inimă.

Dar să revin la “grădina inimii”, despre care vreau să vă vorbesc aici. Am comparat inima cu o grădină, deoarece asemănarea este evidența dintr-un anume punct de vedere și anume: varietatea de flori care încolţesc şi cresc şi în una şi-n cealaltă.
Aici cresc, Trandafirul iubirii, Lăcrămioarele gingaşe ale speranţei, Bujorul bucuriei, și multe altele, minunate flori una mai nobilă ca alta, dar printre ele adeseori apar şi urzici, volbură, pir, şi lobodă porcească. Cele din urmă au un apetit de viață acerb şi pun de multe ori în dificultate frumusețea şi curățenia grădinii, aşa că grădinarul nu aşteaptă maturitatea lor, ci ele sunt stârpite imediat ce apar şi astfel frumoasele flori pot să se dezvolte armonios spre plăcerea stăpânilor.
Nu acelaşi lucru se întâmplă cu “grădina inimii”. Aici ca stăpâni nu suntem atât de interesați de frumusețea grădinii şi mergem cu indiferentă până acolo, încât lăsăm să crească şi să se înmulțească, urzicile urii, volbura minciunii, pirul tristetei care se înfige cu rădăcinile lui otrăvitoare până în adâncul sufletului, afectându-l până la distrugere. Mă întreb de ce acordăm atât de puţină importanţă inimii noastre? Oare nu e la fel de importantă şi grădina din adâncul fiinţei noastre, acea oază minunată din care țâșnesc izvoarele vieții? Cum a ajuns omul atât de indiferent față de inima lui şi de ce nu este atent la fiecare buruiană care îi invadează lăcașul acesta intim? E posibil să dăm mai multă importantă la orice alt lucru, dar să fim total indiferenți cu inimă noastră iar în final cu sufletul nostru, asta pentru-că nu prețuim viața aşa cum ar trebui.

În Biblie scrie că: inima omului este nespus de înşelătoare, deci ar trebui să fim mai atenți cu inima, nelăsând să se dezvolte în ea acele flori rele, acele buruieni, care pot invada la un moment dat inima şi pot stârpi chiar minunatele flori care ar trebui să crească şi să dea parfumul lor minunat vieții noastre de zi cu zi.
…………………………………………�- �…………………………………………�- ��……………………………
Hai să declarăm război -  Minciunii, Indiferenței, Ipocriziei, Tristetei, Amărăciunii, Imoralităţii, Invidiei, Linguşirii, Falsităţii, Deznădejdei, Mândriei, Egoismului , Urii şi încă multor soiuri care ar trebui smulse fără milă.

Ar creşte în voie: Adevărul, Bunătatea, Milă, Bucuria, Cinstea, Modestia, Speranța, Dragostea, Altruismul, Facerea de bine, Dărnicia, Încrederea, Moralitatea, Sinceritatea, Pacea…..și încă altele.
Ce frumos ar arata inima noastră, plină doar de minunate flori, încununate de trandafirul Dragostei!

Pentru încheiere am să recurg iar la Cartea Cărților care spune: Fiule, dă-mi inimă ta și să găsească plăcere ochii tăi, în căile Mele. Prov. 23: 26.

Gânduri de peste zi - elena marin alexe

Hai la plimbare, prieteni!

 Haideţi cu mine la plimbare...prin zilele acestei primăveri, căci mersul pe bicicletă nu se uită niciodată!

Această primăvară ne-a adus splendoare de pomi înfloriţi....şi verde crud.

sărbătoarea Mirukăi şi Paştele s-au împletit armonios în familie

 Iubirea noastră...

 Parada modei ...în ghetele prea mari ...dar şi împodobitul cu flori sunt pe placul nostru ...

 

Îmbrăcate cu ii înflorate, căci - Ne place şi folclorul, pentru-că face parte din sufletul neamului nostru românesc, nu-i aşa?

Şi un moment de shooting foto...cu cel mai tânăr fotograf din familie...

Ei, cred că v-a plăcut plimbarea...aşa că vă mai aşteptăm. Până atunci vă spunem. La revedere, prieteni!

elena marin alexe

Soră cu risipitorul

Sunt soră cu risipitorul
Pe-ntunecatele cărări.
Sau unde-si cerne apa norul
Prin toate cele patru zări.

Am rătăcit pe cheiuri moarte,
Cu viaţa am făcut negoţ
De dimineaţă până-n noapte,
Am stat alăturea de-un hoţ.

Mi-am cheltuit în van averea
Fără să-mi pese de.al meu trai,
Nesocotindu-I planul, vrerea,
Mi-am murdărit frumosul strai.

M-am afundat în întuneric,
Cu mine am făcut rabat,
Nu mai zăream nimic feeric
Pe meandrele unde-am umblat.

Amarul mi se părea dulce
Şi patima mă-ncovoia,
Durerea nu voia să plece
Căci răul o înlănţuia

De inima-mi cu-n verşunare,
Iar eu simţeam că nu mai pot,
Prea ostenită de-alergare
Mă-mpleticeam într-un complot.

M-ademenea amăgitorul,
Mereu confuză îl urmam,
Cu umbra mă-nsoţeam şi norul,
Nimic în jur nu mai vedeam.

Am irosit comori de suflet,
S-a frânt în mine ce-a fost bun,
Talent, speranţă-n al meu umblet,
Gândeam doar cum să mă răzbun.

Si valul mă purta departe
De viaţă şi de Dumnezeu,
Dar m-a oprit din drum o carte
Şi-am înţeles cine sunt eu, 

Abia când am citit că viaţa
Mi-a mântuit prin sânge sfânt,
Că El  e veşnic dimineaţa
Ce a învins chiar din mormânt.

Am alungat frica de moarte
Când am privit spre Golgota,
Am evadat din lunga noapte
Şi am primit iertarea Sa.

Şi, iată cum mi-a fost răsplata,
Din clipa-n care L-am iubit,
Pe nume m-a strigat chiar Tata,
De-atunci nu ne-am mai despărţit.

elena marin alexe

Reacţii...Eurovision

Nu pot rămâne indiferentă.
Aşa sunt eu...uneori mai 'grea de cap', neînţelegând  ca ceva normal faptul că acest... thomas neuwirth...adoră să fie luat drept femeie, însă îşi lasă barbă şi adoptă un nume caraghios, ori corespunzător statutului său de travestit : Conchita Wurst .Presa toată s-a dezlănţuit în dezbateri, dar tot nu am priceput mecanismul uman care a votat... pentru această anomalie umană... 
Nu am nimic contra minorităţilor de orice fel ar fi ele, cât timp acestea nu lezează bunul simţ al semenilor şi demnitatea umană instituită de Dumnezeu. Că a fost mânărie, ori nu rezultatul şochează lumea, care încă se mai agaţă de perceptele sfintei scripturi.

Parcă mi s-a întărit certitudinea că pământul o ia la vale, spre valea morţii, ignorând cu nepăsare percepele unei vieţi curate după voia lui Dumnezeu, Cel care ne-a creeat după chipul şi asemănarea Sa.

Ce indiferenţi au devenit oamenii faţă de imoralitate...acoperind totul sub false nume. democraţie, libertate, toleranţă ( cuvântul ăsta parcă face corp comun cu ...case de toleranţă) Of, Doamne!

Suntem de neoprit - a fost mesajul pentru minoritatea gay din lume. Chiar aşa să fie? Asta vă doriţi oameni buni, pentru viitorul copiilor voştri?

elena marin alexe

LA MULŢI ANI!

Au trecut peste noi anii....! M-ai adăpat la răbdarea ta, m-ai ocrotit cu puterea ta, ai fost întotdeauna stâlpul de care m-am sprijinit, mi-ai şters lacrimile şi nu m-ai dezamăgit niciodată. Eşti cel mai bun, mai iubitor şi mai devotat soţ şi tată din lume.
Azi este ziua ta şi toate dorinţele pentru tine, urările de sănătate şi binecuvântare mi le pun pe braţele Domnului Isus. Să mi te păstreze încă lângă mine, mulţi ani, dragul meu soţ!
 

La Mulţi Ani, Ţucule! Dumnezeu să te binecuvânteze

şi să ne binecuvânteze!

  elena marin alexe

Sunt bogată...

Visul sufletului

E ploaia ursuză de-mi plânge privirea,
pe filele vechi surâde iubirea,
am crucea în mine, mă doare apusul,
citesc printre rânduri să aflu răspunsul.

Tristeţea-i la uşă, încearcă să bată,
pe haina cea albă hlizeşte o pată,
n-am apă destulă, dar plouă afară
şi uşa-i deschisă, o spăl până-n seară.

Cu palmele ude, murate de ploaie,
mă-ntorc amorţită la mine-n odaie,
tăcerea-i stăpână, doar cartea vorbeşte,
Ei, hai, - Nu te teme, Isus te iubeşte!

- Priveşte spre ceruri, căci norul dispare,
azi plouă în suflet, iar mâine e soare,
ţi-s braţele slabe şi inima frântă,
dar sufletu-n taină se roagă şi cântă.

Mai dau înc-o filă din cartea străveche
şi-un murmur de slavă, suav, nepereche,
mă-nvăluie-n noapte, din somn mă trezeşte,
şoptesc printre lacrimi: Ce mult mă iubeşte!

Săptămâna patimilor

Spre alte timpuri gându-mi zboară
Prin veacuri care au apus,
Spre Cel ce-a trebuit să moară
În locul meu, Domnul Isus.

El a venit din veşnicie,
Din măreţia cerului,
Să-şi lase sângele pe glie
De dragul meu, al omului.

Încet se ţese giulgiul morţii
Peste pământul secetos
Şi plânge Domnitorul vieţii
De mila celui păcătos.

Dinspre Golgota se aude
Un murmur viu neostoit,
Se-adună gloatele zălude
La poala muntelui zdrobit.

Şi curge sângele şiroaie,
Cerul se frânge pe Calvar,
Dar omul tot nu se înmoaie,
Iar Domnul plânge cu amar.

Într-un târziu cununi de jale
Îmbracă muntele iubit,
Iar gloatele coboară-n vale,
Isus rămâne părăsit.

Natura-ntreagă cu suspine
De groaza s-a cutremurat,
S-au adunat nori pe coline
Să plângă Marele -mpărat.

Chiar păsările şi-au stins cântul
Când oamenii L-au răstignit,
S-a tulburat intens pământul
Când pe Golgota a murit.

Dar în războiul cu satana

Dragostea Lui a triumfat,
A treia zi învinsă-i moartea,
Hristos din morţi a înviat!

De-atunci clepsidra cerne timpul,
Scripturile se împlinesc,
Isus e viu şi-n cer aşteaptă
Pe toţi acei ce îl iubesc. 

139...Psalm

O, Doamne, Tu mă cercetezi
Îndeaproape mă cunoşti,
Chiar gândurile îmi pătrunzi,
În mine vrei să locuieşti.

Tu paşii mei îi controlezi,
Ştii tot ce fac, unde mă duc,
Nimic nu-ţi pot ascunde, chiar
Dacă sunt treaz, dacă mă culc...

Cuvântul nerostit îl ştii
Şi tot ce simte inima,
Cu mâna Ta mă ocroteşti
În taină îmi ştergi lacrima.

Nu ştiu unde-aş putea să fug,
Să nu mă vadă ochii Tăi,
Pe care munte să mă duc,
Pe ce câmpie, pe ce văi?

Să urc la margine de cer,
La malul mării să m-ascund,
În întuneric să mă scald,
Sau chiar în moarte să m-afund?

Din veşnicii în veşnicii
Eşti Unic şi de necuprins,
Oriunde-aş merge mă găseşti,
La Cluj, în Dublin la Paris,

Sau în Focşani, în Fălticeni,
Oriunde aş fugi mă vezi,
Tu m-ai croit în mod bizar
Şi -acum mă binecuvântezi,

Te laud Doamne, mai făcut
În chip atât de minunat,
Mă ştii de când eram un plod,
Nicicând nu m-ai abandonat.

Ce nepătruns eşti, Dumnezeu,
Dar am o rugă şi ţi-o spun,
Ah, de-ai ucide pe cel rău,
Atât aş vrea. O Doamne, bun!

Te rog, mă cercetează iar,
Priveşte în inima mea,
Cunoaşte-mă şi vezi ce simt,
Vezi dacă sunt pe-o cale rea...

Încearcă-mi gândul ce s-a frânt
Sub braţul dur al vijeliei,
Mă poartă-n braţe şi mă du
Pe-calea-ngustă-a veşniciei.

 

Vis mioritic

Cred că arată mult mai bine aşa...Versul meu a căpătat rezonanţă datorită desenului tău, Ştefy, draga mea , Fată verde! MULŢUMESC!

elena marin alexe

În sfârşit primăvară...

Mult aşteptata primăvară ne-a deschis poarta si nouă aici la Vrancea. Liber şi ademenit de razele soarelui care ne îmbrăţişează cu multă căldură, sufletul pare să se fi ostoit, iar noi îi zâmbim primăverii şi mulţumim lui Dumnezeu.
Aşteptăm sărbătoarea creştinilor , Paştele, cu multă bucurie şi emoţie...
 

Vă doresc şi vouă celor ce treceţi pe aici o primăvară minunată!

Elena M. Alexe

Eveniment

Când virtualul se dezbracă de mister şi intră în lumea reală, este ca atunci când nu doar priveşti un peisaj mirific, ci îţi laşi paşii să-l cutreiere cu bucurie nestăpânită...
Acest sentiment l-am avut acum câteva zile, când scriitorul Dumitru Negoiţă mi-a făcut propunerea să ne vedem şi astfel să-mi parvină două exemplare ale revistei pe care o conduce: USCÂND O LACRIMĂ, revistă la care colaborez şi eu. Întâlnirea faţă în faţă, mi-a confirmat încă o dată, că din fericire încă mai există oameni adevăraţi şi de calitate superioară printre noi...
Astăzi am răsfoit cu interes revistele şi ce pot să spun...
Vă mulţumesc, domnule!
Elena Marin Alexe

Ukraina

Mii de creştini din ţara vecină au stat în genunchi şi au cerut evitarea unui război

Marşul de rugăciune pentru Ucraina, ia amploare în ţara vecină. De la un simplu cort pe Maidan, creştinii din toată ţara au fost motivaţi să stea în genunchi cerând “Pace pentru Ucraina”. De la Kiev, la Harkov, Herson, Cerkasî şi Dnepropetrovsk, mii de creştini din diferite oraşe, diferite confesiuni, cu diferite convingeri religioase cer Unitate, Binecuvântare, Pace peste Ucraina.

Duminică, 16 martie în centrele mai multor oraşe, dar şi pe Maidan s-au desfăşurat acţiuni în masă cu participarea liderilor religioşi din ţară. Preoţii au îndemnat oamenii la rugăciune, la dragoste şi la răbdare în aceste momente critice pentru ţară.

Sunt din diferite confesiuni, dar au un singur scop şi un singur mesaj. Oamenii au venit şi cu pancarde de culoarea drapelului Ucrainei cu inscripţiile: ”Dumnezeu e unul, Ucraina e una”; “Dumnezeu e pentru toate noroadele”; “Binecuvântăm Ucraina”; “Ucraina unită”; “Doamne, ocroteşte Ucraina”.

Inscripţiile au fost scrise în două limbi, rusă şi ucraineană. Participanţii la Marşul din Dnepropetrovsk au numit piaţa din centrul oraşului în mod simbolic: “Eroii Maidanului”.

Oamenii s-au rugat cu lacrimi pentru ca Dumnezeu să împiedice omuciderea între fraţi. Ei au chemat toţi locuitorii oraşului, care nu sunt indiferenţi de soarta Ucrainei, să stea în genunchi pentru ţară. După modelul celor din Harkov, acţiunea de rugăciune pentru Ucraina se desfăşoară în fiecare dimineaţă la ora 07:00.

Îndemnaţi de pasajul Biblic: “Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara”, credincioşii din Ucraina cred că o schimbare a stării spirituale din Ucraina este posibila soluţie la recâştigarea păcii şi la ocrotirea poporului lor.

De aceea, au ales să stea în fiecare dimineaţă în genunchi în oraşele lor şi să ceară “Pace peste Ucraina”!

Amintim că odată cu intervenţia militarilor ruşi în Crimeea, astfel de iniţiative au avut loc în mai multe oraşe. Primii care au iniţiat asemenea întâlniri au fost locuitorii din oraşul Harkov, doar la câteva zile numărul lor s-a ridicat la peste 250 de participanţi. La Cerkasî peste 500 de creştini au participat la acţiuni, alături de copiii lor.

Articol preluat pe de publika.md

Stiri Crestine.ro

Iubesc Viaţa

Am căzut într-o zi
precum zidurile Ierihonului,
când strigătele îngenunchiate
au doborât Eul adâncit,
aproape de nezdruncinat.
Acum Lumina se odihneşte în voie
pe treptele inimii mele
zdrobite, dar eliberate de lanţuri.
Undeva, printre galaxii
încă sună trâmbiţele
aliniate în cântecul biruinţei,
păsările bucuriei nu şi-au uitat zborul,
iar mâna lui Dumnezeu
prinde a mă reclădi, zid nou pentru veşnicie.
Tac şi mă las înălţată...
Iubesc Viaţa. 

Elena Marin Alexe

De-ale iertării...

Te-aş ierta,
dacă mi-aş putea aduna
toate lacrimile zilelor
dintr-o toamnă ploioasă,
  pumnii mei  ar deveni
adăpost pentru suspinele vântului,
sau aş arunca în fiecare iarnă albă
perdelele monotone ale tristeţii
aerisind sufletul dornic de pace.
Poate că primăvara mi-aş culege
zâmbetele din colţul gurii
şi le-aş presăra pe pajiştile verzi
printre neasemuite flori nemuritoare,
sau poate la braţ cu vara
aş îndrăzni să ating cu vârful degetelor
gândurile cele mai ascunse,
rătăcindu-le pentru totdeauna
în inima mea, alături de
frământari nespuse vreodată
decât PreaIubitului meu
la ceas de tainică rugăciune.

Dar oare m-ai ierta,
dacă aş amesteca anotimpurile
sub pecetea uitării
şi aş renunţa la timpul trecut?

 

elena marin alexe